Medserv Min, transformată în companie de partid! Portavocea PSD Gorj, angajată NETRANSPARENT la Investiții
Anca Bordușanu, secretarul general adjunct al PSD Gorj, funcție inventată pentru fosta jurnalistă ajunsă în ograda partidului social-democrat(statutul PSD nu prevede decât o singură funcție de secretar executiv), are, în sfârșit un serviciu sigur, plătit la o companie de stat. Mai exact, după ce a fost angajată pe șestache consilier juridic la Medserv Min, Bordușanu rămânând agățată financiar cu o juma’de normă și de partidul care a făcut-o cu serviciu acum patru luni, evident fără concurs, respectiva a apăsat cât a putut de tare pedala lui Cârciumarul pentru ca, angajarea sa la societatea aflată în subordinea CE Oltenia să nu rămână o simplă ,,tamponare”. Astfel, la nici patru luni după debutul-i fulminant, criticat în mass-media, pentru pesedista Bordușanu se pregătește un simulacrului de concurs, la finalul căruia, purtătoarea de cuvânt a PSD este aranjată pe postul de jurist la Investiții, asta tot în cadrul subunității CEO. Decidenții din Medserv stabilesc însă că nota lui Bordușanu trebuie să rămână un secret, motiv pentru care au acoperit-o cu un autcolant.
În luna mai, după ce se cere în ultimele luni consilier juridic debutant la partid și nu doar purtător de cuvânt, Anca Bordușanu primește o sinecură la CE Oltenia, postul râvnit la AFIR nefiind de nasul acesteia. Bordușanu a vrut de fapt un serviciu la CEO, dar Boza nu a putut-o angaja direct așa că, a ales o variantă ocolitoare. Mai exact, respectiva a fost băgată în companie pe ușa din dos, cea a Medserv Min. Angajarea se execută astfel fără concurs și, cum e tradiția, pe o perioadă determinată de doar șase luni de zile.
Bordușanu nu este însă mulțumită cu serviciul primit doar pentru că, spunea aceasta, nu are siguranță la locul de muncă. Trage astfel tare și presează atât la Weber cât și la Cârciumarul pentru ca, în perioada de determinată să i se scoată postul la concurs, dând din picior că nu vrea postul cu o prelungire. Cei doi lideri de partid, unul temător de Bordușanu altul mieros, se dovedesc maleabili în mână purtătorul de cuvânt care vrea să-și vadă sacii în căruța Medserv Min.
Și-a tolerat șefa de la ALDE până a obținut postul
Astfel, pe 9 octombrie, în timp ce tuna și fulgera în mass-media la adresa ALDE Gorj, Bordușanu primește cadou concursul mult visat, scoaterea postului pentru social-democrată fiind semnată de directoarea ALDE a Medserv Min, Niculina Mocioi.
Postul nu impune vechime ori alte condiții serioase pentru acesta, ocupantul fiind selectat în baza, atenție!!!, a unui simplu interviu, concursul fiind dedicat doar salariaților societății.
Pe 15 octombrie, Anca Constantina Bordușanu susține astfel, fără emoții acel simulacru de concurs, asta la ora 10.00, evident fără concurență pe post. Rezultatul inteligenței maxime de care a dat dovadă la concursul respectiv este afișat pe site-ul societății, cu acoperirea notei unicei candidate.
Deși la o privire mai atentă a anunțului, prin autocolant se poate observa nota, aceasta fiind 9,46, Medserv Min-ul care are un fost jurnalist la cârmă, a fost de acord cu lipsa de transparență în cazul puntajului obținut de purtătoarea de cuvânt a PSD la acest concurs.
Oprirea, la executiv!
De la Medserv Min, ce va fi folosit pe post de trambulina de Bordușanu, pesedista va ajunge în final la CEO, locul în care juriști beneficiază de prime și tichete de masă pe care subunitatea la care prestează pe pofte purtătoarea de cuvânt nu le acordă. Cu toate acestea, Bordușanu are un salariu, spun surse din unitate, de câteva mii de lei, care îi dă astfel suficiente satisfacții politice până își rezolvă următoarea mutare.
Vasilică Rândunel
Recomandă acest articol:
27.11.2018. 05:40
Comentarii
******* PSD
Cred ca ar trebui să observați ca in organigramă , la investiții este prevăzut postul de consilier juridic care are un COR de inginer mecanic. Doamna Bordusanu nu are si pregătire de inginer mecanic deci nu trebuia sa fie încadrată!
Asa ajung sa ocupe posturi bune si bine platite prin tot felul de concursuri fantoma, doamne din inalta societate. Unele se mira si ele unde sunt, dar repede iti dai seama ca sunt "cineva" prin prezenta inconfundabila la locul de munca.
O CHEAMA CONSTANTIN?
IN STATUL DE FUNCTIUNI E INGINER MECANIC SAU JURIST? CE FACE UN JURIST LA INVESTITII?
,,CONSTANTINE CONSTANTINE MURDARA-I CAMASA PE TINE"
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu