I.S.: Eram o familie simpla de tarani cu opt copii din comuna Turburea. Sotul meu, Toma era un om bun, harnic. Datorita faptului ca nu a fost de acord cu regimul comunistilor am avut multe de suferit. Am patimit, muma, de nu stiu cum sa va spun, atata am patimit de mult si de rau! Comunistii m-au saracit, mi-au luat bunurile din casa, nu au tinut cont ca aveam opt copii. Pentru ca nu a vrut sa se treaca la colectiv si sa le dea pamantul, sotul meu a fost batut de catre activistii comunisti. Era legat de un scaun in consiliu, care era pe atunci intr-o casa nationalizata, si-l chinuiau ca sa semneze. El manca hartia si atunci ii spuneau: “f…. D-zeii ma-tii, mananci hartia partidului?” si-l chinuiau si mai tare. Ii spuneau reactionar si el saracu’ era un taran simplu, muncitor, cu demnitate.

Ramasesem singura familie necolectivizata din comuna si eram cei mai chinuiti si mai persecutati. Nu tineau cont de nimic pe lumea asta, nici macar de copii!

Mi-au luat, muma, toate lucrurile din casa: masina de cusut, butoaie, paturi si doua vaci cu lapte. Am suferit mult de tot muma, mult! si-au batut joc de noi, desi n-am facut rau la nimeni. Eram blanda si credincioasa. Nu voiam decat sa-mi cresc linistita copiii, asa in saracia mea. Am indurat de nu stiu cum ma mai tine pamantul!

I.S.: Au venit, muma, odata in casa la mine si i-am incuiat acolo. Am fugit dupa primar, care m-a aparat in fata lor, dar degeaba. S-a facut o ancheta. Eu aveam copilul de doua luni la tata si ne-au tarat prin beciurile Raionului Filiasi, aproximativ doua saptamani. Stateam cu copilul la tata, acolo, inchisa. Dupa aceea m-au dus in puscarie timp de patru luni.

Rep.: Ce s-a intamplat cat ati fost in detentie?

I.S.: Am dormit cu capul langa hardaul cu rahat, pentru ca nu mai era loc, inchisorile de atunci erau pline. Am dormit cu capul pe un ilic adus de acasa. Eram plina de bube pe fata, pe nas si pe la gura, din cauza mirosului de urina de la hardau. Am chinuit mai rau ca un animal, iar copilasii mei stateau acasa singuri si erau mici. Ieseam la geam si bateam in el ca sa vada cineva ca sunt acolo inchisa. Sa se stie! Ma brutalizau, ma luau la bataie si sufeream enorm.

I.S.: Din cei opt copii, doi au murit. Gateam urzici ca nu aveam ce gati si asta mancam. Ca sa nu pierim, le-am dat sa manance porci morti, azvarliti de lume. Ca si Hristos am suferit de mult! Puneam struguri din vie in pod, ca sa le dau iarna copiilor, dar veneau comunistii si ne luau tot pana la ultima boaba, numai ca sa-si bata joc de noi.

Rep.: Autoritatile comunei nu v-au ajutat?

I.S.: Cum sa ne ajute? Mai rau ne-au facut! Copiii mei nu aveau dreptul sa mearga la scoala ca ziceau ca-s copii de necolectivist. Pe cel mare, pe Lucian, l-au dat afara din Profesionala de mecanici auto din Filiasi. L-au lasat pe drumuri, dar a avut noroc cu un nas care l-a bagat la o scoala unde el era director. Copiii mei nu au avut copilarie, au chinuit sarmanii, mai rau ca animalele.

Rep.: Sotul dvs. nu muncea ca sa asigure venituri familiei?

I.S.: El a fost si pe front inainte. Dupa ce a venit acasa nu-si mai gasea sa munceasca nicaieri , fiindca nimeni nu-l primea la lucru, desi aveam copii multi. In perioada comunistilor trebuiau platite cotele, daca nu plateai aveai necazuri cu activistii. Deci, copiii mei nu stiau ce-i gustul carnii, al laptelui sau al untului, ca ne luau comunistii tot. Nu aveam un graunte de mancare, mancam ce v-am spus. La un moment dat sotul meu a reusit sa se angajeze la descarcat vagoane la Isalnita, dar a trebuit sa fuga, ba la Petrosani, ba prin Banat, ca-l cautau comunistii, ca trebuia sa ne tina cat de cat sa nu murim de foame. si cand s-a casatorit fata mea, aveam mandat de arestare, ca daca aveam de unde da la comunisti nu m-ar fi arestat. I-au luat fetei si butoiul pe care i l-am dat zestre.

Rep.: Va amintiti cateva nume ale activistilor care v-au facut viata un calvar?

I.S.: Multi oameni din comuna mi-au facut rau. Imi bateau sotul de-l lasau negru de lovituri. Printre comunistii timpului se numarau: Porumbel, Vasile Celoiu, sarlau, Veverita si Dragoi. Am suferit mult. Acum sunt batrana si bolnava, dar nu voi uita niciodata chinurile pe care le-am indurat. Ma mir cum de mai am zile de la D-zeu!

Surpriza cea mare a venit insa mai tarziu, cand a auzit ca pe vechiul sau post, cel restrans, a fost titularizata o alta persoana. Dupa zeci de interventii la Inspectoratul scolar si la Minister, Nicolita Constantinescu si-a cautat dreptatea in instanta. Printr-o hotarare judecatoreasca, data in decembrie anul trecut, a obtinut dreptul de a se reintoarce la scoala Generala nr. 1 Motru, insa pana in prezent nimeni nu a pus in aplicare decizia magistratilor. In aprilie 2004, Inspectoratul scolar a dispus directorului scolii, Corneliu Ghitescu, reincadrarea Nicolitei Constantinescu, insa dispozitia a fost ignorata. Femeia a depus plangere pentru nerespectarea hotararii judecatoresti, iar dosarul se afla la Politia Motru din februarie. Desi infractiunea este clara si cazul putea fi usor definitivat nimeni nu s-a obosit pana acum sa clarifice situatia. Totusi, Inspectoratul scolar ar putea insista ca directorul scolii sa accepte sa intre in legalitate.