Ancheta DNA în cazul Pasti - Călinoiu, încheiată cu NUP
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, fostul director de la Întreprinderea de Drumuri și Poduri, Marius Bănică, precum și fostul primar al orașului Târgu Cărbunești, Cristian Toader Pasti, au fost cercetați timp de mai mulți ani într-un dosar instrumentat de către procurorii DNA. Cercetările s-au încheiat în urmă cu puțin timp, iar soluția a fost neînceperea urmăririi penale.
Dosarul a vizat o tranzacție cu un teren în suprafață de câteva hectare aflat în zona Câmpu Mare. Pământul cu pricina a fost pus la dispoziție de către Primăria orașului Târgu Cărbunești unei societăți importante din domeniul fabricării materialelor de construcție, cu scopul construirii unei fabrici de cărămidă, care ar fi oferit câteva sute de locuri de muncă localnicilor și, în plus, ar fi adus venituri importante la bugetul local.
Societatea a îngrădit terenul și a început să facă demersurile necesare pentru obținerea avizelor. Toate bune și frumoase până când o sesizare depusă la DNA, din partea unor așa ziși foști proprietari ai terenului, a stopat investiția. Reprezentanții firmei nu s-au mai uitat la banii cheltuiți, și-au luat tălpășița și au plecat în altă zonă a țării, unde au găsit condiții favorabile pentru a-și desfășura activitatea.
Ancheta a durat mai mulți ani
Procurororii DNA au început cercetările în acest caz. Oamenii legii au încercat să afle adevărul, așa că ancheta s-a derulat pe parcursul a câtorva ani, fiind audiate mai multe persoane și chiar rude ale celor acuzați. În final, s-a dat și verdictul: acuzațiile nu s-au confirmat și soluția a fost de neîncepere a urmăririi penale. Cei care au fost reclamați pe nedrept suspectează că în spatele reclamației care a fost depusă la DNA s-ar fi aflat persoane cu anumite interese, cum ar fi Ion Fugaru, care a ocupat ulterior funcția de viceprimar.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
30.04.2013. 11:02
Comentarii
Toate se platesc ,va plati si Calinoiu ,putintica rabdare
Sunt convins ca nu ve-ti publica acest mesaj...
Credeti ca aptea ceva domnul Calinoiou????????
Nu vedeti ca doar amaratzii dau de belele si politicienii care deranjeaza,restul sunt bine mersi
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu