Berbecel şi Condescu au mutat oalele şi tacâmurile de la Hotel Mina la noua lor zahana
Mădălina Berbecel, fostul administrator al Hotel Mina din Rânca şi Marin Condescu ,,proprietarul” spaţiului au abandonat de mai bine de un an afacerea dezvoltată ani buni pe cârca minerilor pentru a-şi deschide propriul bussines, tot în servicii, dar în municipiul Târgu-Jiu.
Înainte însă de a lăsa în paragină Hotel Mina, spaţiul fiind vizat de Complexul Energetic Oltenia în vederea achiziţionării totale, Berbecel şi Condescu au ras bucătăria unităţii cărând toate tacâmurile, oalele şi intrumentele de bucătărie la noua zahana a celor doi amorezi. Asta deşi instrumentarul în cauză a fost achiziţionat din aceleşi cotizaţii sindicale ale membrilor USMO, iar acum 60% din hotel este deja al CEO, restul urmând să fie cumpărat de la sindicate.
Hotel Mina, altădată mândria lui Marin Condescu, a fost lăsat în paragină la Rânca, nici sindicatele dar nici CEO nedându-i acestuia, în ultimul timp, atenţia cuvenită. Curtea hotelului este deja plină de buruieni, ferestrele sunt foarte murdare, o parte din tencuiala exterioară s-a scorojit, scările s-au stricat pe alocuri iar terenul de sport situat lângă spaţiul hotelier are iarba crescută de nu i se mai văd vechile marcaje. În ce priveşte interiorul hotelului, acolo au mai rămas doar piesele de mobilier care nu au fost pe placul Mădălinei Berbecel, fostul administrator având, în schimb, grijă să cureţe bucătăria unităţii de oalele folosite pentru dulceţurile şi zacuştile vândute la băcănia ,,La Boieru’ ”, şi acum pentru a se găti în ele la noua ei zahana. Berbecel a cărat, alături de personalul deservent de la Hotel Mina, din spaţiul sindical tot ce s-a putut lua, de la tacâmuri la feţe de masă, spun cabanierii din Rânca care i-au văzut.
Reprezentanţii CEO nu au nicio reacţie
Deşi CEO, alăturii de CS Pandurii deţin deja 60% din Hotel Mina, restul auzindu-se că ar fi fost cumpărat deja de la sindicate, acţionarii care au achitat 5 miliarde de lei din banii salariaţilor pentru 37% din acţiunile fostului Olservmin nu au luat nicio măsură.
De altfel, conducerea CEO nu a impus nici măcar stabilirea unei comisii de inventariere a bunurilor din Hotel Mina, sustrase cu bună ştiinţă de fostul administrator al spaţiului, şi folosit în interesul personal şi financiar al şefului FNME şi al fostei salariate sindicale. Condescu se acoperă pentru furt cu cele 40% din acţiuni pe care le mai au sindicatele pe care încă le conduce, fapt care i-ar permite să beneficieze de bunurile luate din hotel şi utilizate la propria zahana dar şi al băcănia din Târgu-Jiu.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
05.08.2014. 01:58
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu