Chelnerițele de la „Izvoarele” se bat pe clienţi
Atunci când bacşişul pică din ce în ce mai rar şi tot mai firav, barmaniţele se păruiesc pentru clienţi. O ceartă în pragul restaurantului este decisivă pentru atragerea consumatorului.
Angajatele a două restaurante amplasate în punctul numit „La Izvoare”, din comuna Plopşoru, fix pe drumul dintre Târgu Jiu şi Craiova au ajuns să se bată pe clienţi. Cei care nu le ştiu apucăturile de mamifere din junglă pleacă speriaţi, crezând că sunt la „camera ascunsă”. Alţii rămân, dar pofta de mâncare le este serios afectată.
După un drum suficient de obositor TârguJiu la Craiova şi retur, miercuri seara, un grup de târgujieni a oprit „La Izvoare”. Intenţia a fost de a se odihni şi a mănânca. Au găsit un loc de parcare liber, pe partea dreptă a drumului şi şi-au îndreptat paşii spre restaurantul din partea stângă a şoselei. Mare greşeală!
“Du-te, fă, şi nu mai stresa clientu’ ”
După nici 20 de secunde, pe „prispele” celor două cârciumi au ieşit două demoazele cu limbaj de birjar afumat. „Veniţi aici, de ce vă duceţi în vale? Aţi parcat maşina pe locurile noastre de parcare, trebuie să mâncaţi aici! Hei, nu auziţi!”, striga una dintre chelneriţe. „Fă, proasto! Eşti nebună? Nu vezi că omul vrea să mănânce la noi? Du-te, fă, şi nu mai stresa clientu’. E al nostru!”, îi răspunde, pe ton zbierat, de peste drum, cealaltă “doamnă”.
Oamenii s-au oprit la mijlocul drumului, miraţi, neştiind încotro s-o apuce şi nedându-şi seama dacă au nimerit într-un spaţiu de alimentaţie publică sau în mijlocul unei gâlceve între două ţaţe.
MIHAI ANDREI
Recomandă acest articol:
24.11.2011. 15:08
Comentarii
parchezi unde vrei si mananci unde esti mai bine servit dar ce sa le ceri celor de la andra ca si eu am patit-o cu ele,cu fiica patroanei
Patronii de la restaurantul andra sunt de vina ei invata chelneritele sa faca tot circul si toata cearta.
Este vina patronilor care angajeaza toate mimozele , care s.au prostituat , ce n.au habar sa lege doua vorbe ;) .
Dar parcarile nu au nimic de a face cu restaurantele. nu sunt facute din banii proprietarilor de restaurante. cum naiba... is facute din banii judetului sau ai UE sau din ce bani s a facut Drumul ala. Da le naibii de parasute ca pe acolo sigur se practica si prostitutia
De vina sunt clientii care opresc acolo. Dar daca tot opresc mi se pare normal ca acolo unde parchezi masina sa si maninci. E ca si cum ai veni sa iei cina la un prieten la etajul 4 si al lasa hainele pe cuierul unui vecin de la etajul 2 sa zicem. Proasta crestere de o parte dar si de alta. Si la ospatarite dar si la clientul care incurca parcarile.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu