Criză-criză, dar le merge bine! Parlamentarii gorjeni, mai bogați
Parlamentarii gorjeni au depășit criza. Asta demonstrează declarațiile de avere ale deputaților și senatorilor, care au câștigat mai mulți bani în 2013, decât în anul precedent.
Profituri mai mari pentru Iriza și Weber
Afacerile deputatului PSD, Scarlat Iriza, au fost mult mai profitabile anul trecut, decât în 2012. Astfel, parlamentarul a încasat divinde considerabile de la toate cele trei firme la care este asociat. Cei mai mulți bani, peste 630 milioane de lei vechi, i-a încasat de la societatea AUTIL. De asemenea, firma IRIZA Gold i-a adus în buzunarul deputatului suma de peste 300 milioane de lei. Și societatea AZIRI a terminat anul 2013 pe profit, fapt pentru care deputatul Iriza a încasat aproape 200 milioane de lei, în condițiile în care în anul 2012 nu s-a ales cu nimic de pe urma acestei firme.
În rest, averea deputatului s-a menținut la fel ca în anul precedent. Acesta are două case, patru mașini și șase terenuri.
Și deputatului PSD Mihai Weber i-a mers, anul trecut, puțin mai bine în afaceri decât în 2012. Astfel, acesta a încasat de la firma la care este acționar dividende în sumă de aproape 190 milioane de lei, cu 70 de milioane de lei mai mult față de anul precent. Weber a rămas cu o mașină și o motocicletă, după ce a vândut un autoturism VW Pasat cu 260 milioane de lei vechi.
Popeangă și-a luat mașină
Vasile Popeangă se numără printre deputații care şi-au făcut publică declarația de avere. Acesta nu se mai plimbă cu Matizul. Deputatul și-a achiziționat, anul trecut, un autoturism Ford C Max.
Veniturile încasate în anul 2013 au fost mai mari față de anul precedent. Astfel, Vasile Popeangă a încasat din activitatea de deputat și din cea de cadru universitar la Universitatea Constantin Brâncuși peste 1.1, miliarde de lei cu peste 70 milioane de lei mai mult. Deputatul are, tot ca și anul trecut, trei terenuri, o casă și un apartament.
Rotaru și-a „tras“ mașină mai nouă
Deputatul Răzvan Rotaru, ales din partea PPDD, dar trecut la Partidul Conservator, și-a achiziționat , anul trecut, o mașină VW, fabricată în anul 2009, după ce și-a vândut, cu 4000 de euro, autoturismul Skoda. În rest, averea acestuia a rămas neschimbată. Rotaru are o casă și un teren în municipiul Târgu Jiu, dar are de achitat două împrumuturi bancare, de 43.000 de euro și celălalt de peste 31.000 de lei.
Senatorul Dian , întrecut de soție la salariu
Senatorul liberal Dian Popescu a rămas anul trecut cu aceeași avere față de 2012. Mai mult decât atât, acesta a fost întrecut de soție la capitolul câștiguri salariale. Astfel, dacă Dian a încasat 580 milioane de lei din salariul de senator, soția sa a adus acasă aproape 590 de milioane de lei, reprezentând drepturile bănești ca angajată la firma Petrofac Solutions.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
24.06.2014. 00:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu