Culmea tupeului! Şmecherii oraşului au închis domeniul public
În urmă cu câţiva Primăria Tg-Jiu a demarat o campanie pentru demolarea garajelor din oraş. Municipalitatea a încercat să dea o altă faţă oraşului prin dărâmarea magerniţelor din lemn şi tablă construite ilegal, mai ales că în acea perioadă era asaltată de cereri din partea asociaţiilor de proprietari care solicitau locuri de parcare în jurul blocurilor.
Demersul, cât se poate de legitim, a dus la demolarea a sute de garaje, iar pe spaţiul ocupat de către acestea au fost delimitate locuri de parcare şi părculeţe de joacă pentru copii.
Totuşi, o parte din protipendada oraşului nu a fost deranjată de buldozerele primăriei şi continuă şi astăzi să ocupe spaţii importante din domeniul public.
Şi-au tras curte privată
În martie 2011, adică exact în urmă cu doi ani, municipalitatea anunţa cu pompă faptul că demolarea garajelor e aproape de final, autorităţile mai având de dărâmat vreo 120 de garaje.
Din acel moment nu s-a mai mişcat nimic în acest sens, deoarece „coteţele”, numite destul de pretenţios garaje, au rămas în picioare. În spatele blocului cu pizzeriile de la întersecţia străzilor 22 Decembrie cu 30 Decembrie, sau în capătul străzii Olari, construcţiile neautorizate nu au fost zărite de ochiul „vigilent” al autorităţilor. Dar cel mai revoltător caz de acest fel se regăseşte chiar în centrul oraşului, în spatele fostului Rectorat al UCB. Acolo, marea boierime a închis, ilegal, cu gard o bucată bună din domeniul public.
Din trotuar până la cele şapte garaje şi până în scara blocului protipendada şi-a făcut practic o curte privată. Numai şmecherii care locuiesc acolo au acces în acel spaţiu bine delimitat de gard şi porţi. Reprezentanţii municipalităţii nu pot spune că nu ştiu locul pentru că lângă bloc, deci în interiorul acelei curţi, au trasat cu vopsea 4-5 locuri de parcare, însă nu s-au împiedicat nici de gard şi nici de garajele care ocupă un spaţiu considerabil la câţiva metri de bloc.
Invitat la „Raportul Zilei” la RTV Gorj, directorul tehnic al Primăriei Tg-Jiu, Marius Ionescu, a recunoscut că mai sunt câteva zone în oraş unde garajele nu au fost demolate. Ionescu a declarat că demolările vor căntinua, iar până la finele anului nu va mai rămâne nici un garaj în Tg-Jiu, cu excepţia spaţiilor pentru care există litigii pe rolul instanţelor de judecată.
Pe acestă cale solicităm Primăriei Tg-Jiu, în baza legii privind informaţiile de interes public, să dea publicităţii lista cu deţinătorii garajelor din Tg-Jiu şi programul de demolare pentru 2013. Cerem, de asemenea, să facă public numele celor care au închis ilegal domeniul public prin construirea unui gard (între B-dul Unirii şi B-dul Republicii, în spatele fostului Rectorat) şi ce măsuri s-au luat în acest caz.
Adrian Iovan
Recomandă acest articol:
09.04.2013. 00:41
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu