Deşi scârţâie, Judecătorul lui Rămescu ţine de scaunul de magistrat
Constantin Iacob, magistrat la Judecătoria Motru, a cerut, la finalul lunii trecute, Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), să-i dea o derogare pentru a rămâne în activitate deşi a împlinit vârsta pensionării.
CSM i-a aprobat judecătorului Iacob rămânerea în magistratură încă un an de zile, deşi acesta a fost acuzat, în ultimul timp, că îi este apropiat, în exerciţiul funcţiunii, afaceristului motrean Mihai Rămescu, trimis recent în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Judecătorul în vârstă de 65 de ani a fost catalogat drept ,,avocatul lui Rămescu” de către un fost partener al afaceristului, asta după ce reclamantul, aflat în proces cu omul de afaceri, s-a considerat nedreptăţit, în sentinţă, de vârstnicul magistrat.
Cert este că, în mod suprinzător, judecătorului Iacob i-au picat să judece mai toate litigiile familiei Rămescu aflate pe rolul instanţei motrene. Suspiciunile legate de Iacob nu se opresc aici el fiind chiar prins că a încălcat legea pentru un gard construit în Cătunele, lucru de care nu a ţinut însă cont CSM-ul.
Printr-o cerere adresată CSM, fostul preşedinte al Judecătoriei Motru solicită acestui organism o derogare pentru a nu intra în pensie. Judecătorul Constantin Iacob susţine că a împlinit vârsta pensionării dar mai poate rămâne în activitate, cel puţin încă un an de zile. În şedinţa CSM din 30 mai 2014, cererea lui Iacob a fost aprobată, magistratului motrean prelungindu-i-se activitatea la Judecătoria Motru. Astfel începând cu data de 3 iunie, când Iacob ar fi trebuit să se retragă din activitate pentru o binemeritată rămânere la pensie, CSM-ul îl reactivează pe acesta oferindu-i posibilitatea să rămână la judecătorie până pe data 3 iunie 2015. Conform legii, Iacob, dacă îl vor mai ţine ,,bateriile”, va mai putea cere o derogare de un an pentru a nu intra în pensie şi în 2015.
Soarta şi dosarele lui Rămescu
Spre supărarea celor intraţi în litigii cu afaceristul Mihai Rămescu, judecătorul Iacob a rămas în activitate fără ca CSM-ul să ia în considerarea acuzele publice la adresa acestuia. În 2011, Iacob a fost acuzat de Mihai Mănescu, fost partener de afaceri al lui Rămescu, că ar fi ,,avocatul familiei ”, pe motiv că toate procesele în care aceasta ar fi fost implicată ajung să le judece bătrânul magistrat. Reclamantul chiar a cerut atunci inspecţie la Motru şi şi-a declarat public temerile în legătură cu Iacob. ,,Uite cum face judecătorul ăsta (n.r Constantin Iacob), toate dosarele lu’ Rămescu le preia el. A mai avut o firmă din Motru procese cu el, SC Vasilescu parcă, că Vasilescu îl cheamă, şi tot la el a picat. Înseamnă că el le dă expres ca să pice la el, să-l ajute în dosare. (…) L-au sprijinit mulţi, dar acum probabil s-au mai şi retras”, a afirmat, cu trei ani în urmă, Mihai Mănescu. În ciuda acuzelor din presă, judecătorul Iacob nu a percutat, cum nu a făcut-o nici CSM-ul care nu a fost sesizat în scris să verifice supiciunile lui Mănescu.
Gardul abuziv de la Cătunele
Tot în 2011, numele lui Iacob mai apare într-un scandal public legat de construirea de către acesta, abuziv, a unui gard la Cătunele. Judecătorul era acuzat de Florinel Ţuilă, primarul din comună, că şi-ar fi ridicat un gard mult prea aproape de drumul ce face legătura între comună şi municipiul Motru. Judecătorul a fost amendat atunci cu 3000 de lei deoarece ar fi executat lucrări de construire fără respectarea prevederilor autorizaţiei de construire. Magistratul a pus pe jar autorităţile locale deoarece a refuzat să semneze pentru amenda primită, Ţuilă declarând atunci că Iacob sfidează autorităţile şi nu se supune legii. Deşi a ameninţat că-i va face o plângere penală judecătorului, Iacob a scăpat de rigorile legii, gardul său fiind poziţionat în acelaşi loc.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
03.06.2014. 06:39
Comentarii
Ba da voi chiar sunteti jigodii ! de ce nu lasati lumea sa comenteze daca aveti dreptate si nu mintiti ?
Măi baiete...sunt multe inadvertenţe în ceea ce spui mătăluţă...ar trebui sa-ţi dai mai mare silinţă şi să verifici aberaţiile pe care le exprimi cu aşa mare uşurinţă...şi să ai mare grijă cum le redai, pentru că înţeleg că pui la îndoilă decizia unor oameni foarte bine pregătiţi,oameni de valoare... Faptul că acest "vârstnic", cum îi spui dumneata,doreşte să-şi continue activitatea şi să muncească în continuare, în slujba oamenilor, este de apreciat şi nu de blamat.Puţini au rămas cei care mai vor să muncească în ţara asta...Să-ţi fie ruşine!!!Ai să ajungi şi mătăluţă la această vârstă onorabilă, dacă va vrea Dumnezeu...şi mă intreb cât de mult iţi doreşti să-ţi mai funcţioneze bateriile...
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu