DOCUMENT! Ministerul Energiei și-a asumat OFICIAL tragerea la răspundere a incompetenților și iresponsabililor CEO!
Ministerul Energiei și-a asumat pe deplin cele constatate în primul raport de control de la Complexul Energetic Oltenia dar și din ultimul, completat cu două puncte de vedere ale conducerii companiei din Gorj. O dovedește un răspuns scris al secretarului de stat Iulian Robert Tudorache care îi răspunde astfel singurului parlamentar de Gorj care a cerut explicații în scris ministerului condus de Anton Anton. Asta pentru prejudiciul creat CE Oltenia de peste 40 de milioane de euro pentru neachiziționarea la timp și cu preț minim a certificatelor de CO2.
Ministerul Energiei nu vrea și nici nu poate da înapoi în privința tragerii la răspundere a celor care se fac vinovați de prejudicierea Complexului Energetic Oltenia, în ultimii ani. Deja, în media s-au făcut publice două rapoarte de control care nu ascund ci chiar indică vinovații care, prin actele lor manageriale, au provocat pierderi însemnate financiare companiei de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei. O evitare a sesizării organelor de control, acum, nu ar fi benefică pentru Ministerul Energiei, asta deoarece ar indica o oarecare complicitate cu cei indicați vinovați în ultimul raport.
De timpul: Ministrul nu închide ochii!
Pe principiul transparenței, Scandal de Gorj mai arată un document, care obligă Ministerul Energiei la luarea unor măsuri ferme cu cei vinovați. Este vorba despre răspunsul scris, semnat de secretarul de stat Iulian Robert Tudorache, la interpelarea senatorului Scarlat Iriza(pe atunci ALDE acum PSD), intitulată ,,Posibil prejudiciu de peste 40 de milioane de euro, cauzat Complexului Energetic Oltenia de factori de conducere iresponsabili și incompetenți”.
Răspunsul lui Tudorache arată clar că Ministerul Energiei își asuma încă din vară controlul de la CE Oltenia dar și măsurile care se impun, atât administrative cât și penale, de la finalul documentului semnat de ministrul Anton Anton pe 17 septembrie 2018. ,,Corpul de Control al Ministrului Energiei a desfășurat o acțiune de control la Societatea Complexul Energetic Oltenia SA.(..)În condițiile în care se constată existența unor fapte de natură penală, vor fi sesizate organele competente”, dădea asigurări secretarul de stat Tudorache pe 5.07.2018.
Asigurările lui Tudorache s-au adeverit în septembrie când ultimul raport de control ieșea de la semnat de la ministrul Anton Anton. Parchetul de pe lângă Înalta Curte trebuia sesizat de Corpul de Control care arată în raport că a constat nu numai un prejudiciu clar, ci obligativitatea recupererii lui, fapt care atrage și implicarea organelor penale.
În ultimul raport de control,pe lângă prejudiciul de aproape 41 de milioane de euro pentru certificatele de carbon i se adaugă un altul de 16.840.132,34 de lei pentru contractul cu TINMAR GAZ SA, fapt deja sesizat DNA Craiova de Corpul de Control pe 8 ianuarie 2018.
Recomandă acest articol:
20.11.2018. 05:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu