Dosarul lui Motocu, amânat pentru înființarea CEO
Dosarul penal în care Marian Motocu, directorul Diviziei Energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), şi fostul director al CE Turceni sunt judecaţi pentru complicitate la abuz în serviciu și abuz în serviciu, aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, a suferit nu mai puţin de patru amânări. La ultimul termen al procesului, pe data de 20 iunie, procesul a fost amânat din nou, din cauza lipsei părţii civile, CEO, pe motiv că se află în reorganizare. La termenele anterioare, inculpaţii au cerut amânarea procesului, pentru angajarea de apărători.
Marian Motocu, Dan Gavrilescu şi Paul Preda, în calitate de șef Birou Plan - Devize la Direcţia Tehnică, au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru că au încheiat în mod defectuos, cu bună ştiinţă, un contract de achiziţie de amoniac soluţie 25%, prin încălcarea prevederilor legale în materie, referitoare la calificarea ofertanţilor. Prejudiciul creat se ridică, potrivit anchetatorilor, la suma de 800 milioane lei vechi.
Recomandă acest articol:
26.06.2012. 07:20
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu