Fiul viceprimarului Călina şi-a renegat copilul
Copilul viceprimarului din Târgu-Cărbuneşti, Iuliu Călina, a fost dat în judecată de o cărbuneşteancă. Motivul a fost acela că fiul edilului nu a vrut să recunoască faptul că micuţul ieşit din pântecele femeii ar fi al lui. Deşi a avut o relaţie cu tânăra din Cărbuneşti, iar iubirea acestora a avut ca rezultat un copil, fiul vicelui n-a mai vrut ulterior să-l recunoască pe micuţul care a văzut lumina zilei. În ciuda insistenţelor pe care femeia le-a făcut la urechile notarului public, acesta din urmă a fost impasibil la rugăminţi.
Paternitatea, stabilită prin ADN
„Nici măcar n-a vrut să-l vadă”, spunea cărbuneşteanca, dezamăgită că omul pe care l-a iubit şi cu care are un copil n-a vrut să-şi vadă fiul. Din acest motiv, în certificatul de naştere al copilului, existent la Primăria Târgu-Cărbuneşti, se poate vedea că micuţul are doar mamă, iar în dreptul tatălui are… două liniuţe. Aşa s-a ajuns în instanţă, mama copilului dându-l în judecată pe tată, pentru stabilirea paternităţii şi obligarea acestuia la plata pensiei alimentare. Tatăl biologic a cerut instanţei efectuarea unei expertize ADN la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti.
Călina Junior - 99,999% tatăl copilului
ADN-ul pentru stabilirea filiaţiei a costat nici mai mult, nici mai puţin de 2.700 de lei, iar rezultatul a demonstrat, după cum spune femeia, faptul că fiul vicelui Călina are, la rândul lui, un fiu în proporţie de „99,999%”. Fireşte, rezultatul a fost contestat, dar în final, instanţa de judecată a deliberat, dându-i câştig de cauză mamei. „Admite cererea. Constată că pârâtul este tatăl minorului M… F... Încuviinţează ca minorul să poarte numele pârâtului, acela de Călina. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul de stare civilă”, se arată în decizia instanţei Judecătoriei Târgu-Jiu. Pe lângă asta, „pârâtul” Călina trebuie să mai plătească şi o pensie alimentară, de 229 de lei, până când fiul lui, demonstrat cu analize ADN, dar renegat, va împlini vârsta de 18 ani.
RAUL PĂNOIU
Recomandă acest articol:
10.07.2012. 07:10
Comentarii
Fetele, daca e asa cum spuneti voi, betiv, afemeiat, mizerabil, etc. de ce alegeti compania lui???? Si mai mult decat atat, mai faceti si copii??? Lumea e plina de barbati, aveti de unde alege. Carbunesteanca a crezut ca daca toarna un plod, l-a prins....mare teapa si-a luat....
Degeaba e notar, ca e un mare betiv.Ar trebui filmat cand vine noaptea acasa mort de beat, nu-si plateste darile la asociatie, e vai de capul lui. Nu stiu cum a stat fata asta 3 ani cu el aici ca ea era o fata cuminte si respectuoasa si gospodina. El are treaba numai cu bautura nu cu copiii, cica mai are unul uitat si prin Bucuresti, nu l-am vazut niciodata cu el. O sa se-aleaga praful de el.
asa e, miha, e la moda sa faci copii, decat sa-ti pui prezervativ si e mai iefin sa nu te intereseze deloc de soarta lor. banuiesc, ca si tu faci parte din trend, nu?
e la moda sa faci asta
si probabil nu esingurul copil ...sigur mai are si cu haimanalele de 2 lei pe care le plateste si alaturi de care isi petrece timpul...iese tot timpul la ambasador poate,poate reuseste si el sa mai agate vreo peospatura
sa-i fie rusine mizerabilului!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu