Fost comisar de la Garda Financiară, interceptat în timp ce negocia cu patronii
Fostul comisar Ioan Anghel de la Garda Financiară Gorj obișnuia să aplice amenzi minime sau chiar să ierte firmele verificate, în schimbul unor produse pe care le primea de la patronii acestora. Anghel a fost trimis în judecată de către DNA, alături de comisarul Radu George Stoian, la sfârșitul anului trecut, cei doi fiind suspendați din funcție.
Procurorii anticorpuție au intrat pe fir în luna martie a anului 2011, când cei doi comisari au mers să controleze punctul de lucru al firmei Aidiprestige, din cartierul Pandurașul. „Cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru din cartierul Pandurașul al firmei Aidiprestige, s-a constatat că societatea comercializa mărfuri fără a deține documente de proveniență, nu emitea bon fiscal pentru toate mărfurile vândute și nu înregistra în totalitate vânzările realizate, dar s-a aplicat o amendă minimă de 1000 de lei. Ca urmare a intervențiilor și promisiunilor de foloase realizate de Constantin Morcoașe și Lidia Morcoașe, administratorii societății, asupra comisarului Ioan Anghel prin intermediul numitului Alexandru Lupulescu (n.r. - Săndel, patornul firmei Lexistar) și asupra comisarului Stoian Radu George prin intermediul numitului Ion Nedelcu, cunoscut sub numele de Onaș“, se precizează în rechizitoriul întocmit de DNA.
„O sticlă de whisky și gata“
Procurorii au interceptat convorbirile telefonice ale lui Constantin Morcoașe, prin care acesta a apelat la ajutorul mai multor persoane. Constantin Morcoașe l-a sunat pe Săndel Lupulescu, pentru a interveni pe lângă comisarii care i-au verificat firma.Stenogramele au fost redate de procurori în rechizitoriu.
Constantin Morcoașe: Tu ești pe bune cu Anghel de la Gardă?
Alexandrul Lupulesc: Da, Da.
C.M.: Vezi că-i la mine.
A.L. Bine. Spune-i lu nevăstă-ta că-i vară cu mine. Așa să-i spui: «Îi vară cu domnul Săndel».
C.M: Păi da, îi zisă.
A.L. Bravo mă...Îl sunai imediat acum.
C.M. Îi acolo... Îți făcură cu aia... ai reclamații.
Constantin Morcoașe mai apelează și la un alt prieten, și el tot om de afaceri, Ion Nedelcu, cunoscut sub porecla de Onaș, care deține un club în Târgu Jiu, pentru a-l ajuta să scape, pentru că amenda era de 8000 de lei.
Ion Nedelcu: Alo... Răspunsă .... Zisă că bine. Îi spusei că am un prieten în Pandurașu.
C.M.: Mulțumescu mult
C.M.: Bine. Multumesc mult.
Morcoașe îl mai sună pe Marius Milcu, pentru a face anumite diligențe pe lângă comisarul Anghel:
C.M.: Îl sună nea Onaș
Marius Milcu: Aaa ... îi tot aia . E perfect atunci.Nu e nicio chestie.
C.M.: Anghel e băiat rău?
M.M. Nu, îi băiat de treabă Ăla o sticlă de whisky să bem și noi ceva și gata. Îți explic eu.
Comisarii Anghel și Stoian au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, în timp ce oamenii de afaceri Săndel Lupulescu, Ion Nedelcu și Marius Milcu pentru instigare la abuz în serviciu. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.
Direcția Generală a Finantelor Publice s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 8200 de lei, constând în amenda de 8000 de lei pentru neemiterea de bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate în valoare de 200 de lei.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
12.02.2013. 05:28
Comentarii
Sa iertati Dvs.,ziceti numa cine-i ratanu din poza si in relație de rudenie/afinitate se afla cu nea ziaristul șef?Multumim frumos.
pai unde e interceptarea comisarului????a gasit si dna-ul marii corupti!pai pentru trafic de influenta se pot trimite in judecata jumatate din locuitorii orasului..ca toata lumea suna ba pentru o amenda de circulatie ba sa intre in fata la doctor etc....toti astia fac trafic de influenta?!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu