Gigi Becalii se şterge pe pantofi cu Pandurii
Nebunie... 5.000.000... 10.000.000... Se umplu Pandurii de bani! Un eventual transfer al lui Chiricheş, despre care se vorbeşte şi se tot vorbeşte, bucura şi gruparea gorjeană, care se şi vedea cu o sumă importantă de bani în conturi. La 5.000.000, Pandurii trebuia să primescă un milion, ceea ce era o sumă fantastică pentru gorjeni. Speranţe, iluzii şi poate realizări.
Gigi Becali a cerut pe Chiricheş 10.000.000 de euro şi, mândru cum este, a afirmat că o echipă precum Steaua nu trebuie să se umilească şi să vândă un jucător la doar şase luni după ce l-a cumpărat. Încă o dată, latifundiarul din Pipera a vrut să iasă în evidenţă şi să arate cine este Gigi Becali, să demonstreze că el nu se uită la bani şi că trăieşte doar pentru binele comunităţii. Săptămâna trecută, a apărut, însă, bomba publică, prin care a distrus orice speranţe familiei Penescu de la Piteşti... Conform unui contract, Steaua ar trebui să cedeze familiei Penescu, 50% din suma încasată în urma unui transfer al lui Tănase.
Becali a spus, însă, franc, că piteştenii pot să-şi ia gândul de la atâta bănet, pentru că el nu o să achite, chiar dacă va fi nevoit să nu îl vândă pe Tănase. Din acest moment, în lumea fotbalistică din Bucureşti au început tot felul de discuţii şi se inventează şopârle peste şopârle. Ziarişti şi oameni de fotbal din Bucureşti au vorbit public despre un eventual nou contract între Steaua şi Chiricheş, contract ce nu ar mai prevedea clauza celor 20% pentru Pandurii. Un nou contract nu ar fi greu de făcut, Chiricheş nu ar fi plătit câteva luni, comisiile l-ar declara liber, Gigi i-ar oferi jucătorului o sumă de bani şi Chiricheş ar semna un alt contract cu Steaua.
Această ipoteză nu prea se pliază pe caracterul fotbalistului, dar bomboana pe colivă a pus-o chiar Gigi Becali. Acesta a declarat, în prezenţa mai multor persoane publice, că Pandurii pot să-şi pună pofta în cui de la cei 20%. „Dacă îl vând pe Chiricheş cu 10 milioane, nu o să le dau celor de la Târgu Jiu două milioane. O să le dau 500.000 de euro, atât este clauza minimă şi după aia mai vedem“. Sursele sunt surse, Bucureştiul este departe de Târgu Jiu, însă această declaraţie a fost făcută publică şi pe un canal media din Bucureşti. În atare condiţii, Pandurii se pot aştepta la probleme mari din partea lui Becali. Curios lucru, pentru că în decursul anilor, relaţiile dintre Steaua şi Pandurii au fost unele excelente.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
19.06.2012. 08:20
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu