Iată lista completă a aleșilor locali și funcționarilor din Primăria Tg-Jiu care s-au plimbat prin Roma, pe bani europeni!
30 de persoane din Primăria Tg-Jiu, consilieri locali și funcționari, s-au relaxat, la finele lunii trecute, într-un sejur la Roma, într-un așa zis schimb de experiență transnațional, pe bani europeni. După ce au depistat factorii care au stat la baza eficienței Agenției Spațiale din Italia, aleșii locali și funcționărimea au ”ars-o”, la pas, prin punctele turistice ale capitalei italiene.
Funcționari din Primăria Tg-Jiu și consilieri locali ai urbei, au bifat, la finele lunii trecute, o excursie, pe bani europeni, în Italia.
Cei 30 de privilegiați au fost la Roma, într-un ”schimb de experiență transnațional”, după cum e menționat în documentul care a stat la baza deplasării, adică o ”vizită de studiu” într-o instituție publică din Italia, ”cu scopul de a cunoaște modele de succes și de a face un transfer de bune practice”.
Vizita a avut loc în perioada 22-24 mai, iar bugetul deplasării a fost asigurat prin programul ”Calitate=Eficiență=Performanță”, finanțat din fonduri europene.
Instituții gazdă ale delegației române au fost Automobil Club Italia, Departamentul pentru Administrație Publică și Agenția Spațială Italiană (ASI).
În program, una dintre teme a fost ”Factorii care stau la baza eficienței instituției. Existența sistemelor computerizate de management”, cu siguranță greu de perceput pentru mulți din cei care au făcut parte din delegație.
Iată lista completă a excursioniștilor, aprobată de primarul Marcel Romanescu: consilierii locali PSD, Cristian Toader Pasti, Grogore Udrescu și Viorel Petcu, aleșii locali ai PNL, Mihai Paraschiv, Daniela Vulpe, Nicolae Bobu și Eduard Berca, cei ai ALDE, Eduard Lădaru și Dorin Pîrcălăboiu, precum și consilierul PSRo, Ion Butan, sunt cei care au petrecut un sejur de două zile în Italia.
Ce au făcut ei, anul trecut, să zicem, din calitatea de aleși ai urbei, pentru târgujieni, nu se știe, pentru că rapoartele lor de activitate lșipsesc cu desăvârșire de pe site-ul municipalității, cu toate că aveau obligația să le întocmească, iar acestea să fie publicate până la data de 31 martie a.c..
Urmează o listă lungă de directori, șefi și funcționari din cadrul Primăriei Tg-Jiu și din direcțiile aflate sub autoritatea acesteia: soții Corina și Costinel Grindeanu, de la Direcția Publică de Patrimoniu, intrați pe listă, în ultimul moment, în locul a doi consilieri, Florentina Popescu, directorul adjunct al Direcției Publice de Venituri, un șef de serviciu și un inspector din cadrul aceleiași direcții, Dănuț Bololoi Vasiloiu, respectiv Elena Daniela Drondoe; Florin Băluță, directorul Poliției Locale Tg-Jiu, Camelia Grecu, director resurse umane și Cornelia Cătălinescu, inspector resurse umane, în cadrul Primăriei Tg-Jiu, purtătorul de cuvânt al primarului Marcel Romanescu, Anamaria Giurea, șeful Serviciului Juridic, Alina Pițu, Juristul consiliului local, Loredana Diaconescu, inspectorul George Nicolae Jerca, șef serviciu, Corina Șuță, consilierul juridic Adrian Virgiliul Giuverdea Moșneanu, inspectorul Alexandra Luminița Rovența, nepoata consilierului local PSD, Dincă Roibu, șeful serviciului administrativ, Luminița Ciuncanu, dar și doi consiglieri juridici și un inspector de la Direcția de Protecție Socială, Elena Crețan, Rodica Tomoială, respectiv Violeta Poenaru.
Cert este că în afară de live-uri și fotografii postate pe rețelele de socializare din Vatican, de la Colosseum, sau Fontana di Trevi, deocamdată, nu a fost dat publicității vreun raport cu privire la activitățile din capital Italiei ale excursioniștilor pe bani europeni.
Recomandă acest articol:
04.06.2019. 05:15
Comentarii
TOATE PARASUTELE SI COCALARII DIN POLITICA GORJEANA!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu