Inculpatul Benegui, promovat director de liceu chiar înainte ca instanța să-l amendeze pentru că a agresat un elev! IȘJ Gorj închide ochii
Gheorghe Benegui, director adjunct al liceului din comuna Turburea, dat jos din funcție în vară, dar, repus în scaun la ordin politic, de conducerea pesedistă a Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a fost promovat, recent, în funcție. Luna trecută, inculpatul Benegui a fost avansat pe postul de director plin, asta după ce Corpul de Control al MEC depistase la Turburea a mulțime de nereguli. Benegui a aterizat mai exact în funcție printr-un concurs de împrejurări, după ce ocupanta de drept a funcției, ce a dat concurs pentru scaun, a fost lucrată de respectivul, pe mână cu primarul comunei Ion Bârcă, dar și cu șefa IȘJ. Șocan este că Benegui rămâne pe post și după ce Judecătoria Târgu Jiu îi dă amendă pentru agresarea elevului Iovan, în 2017, și îl obligă la plata unor daune morale pentru elev.
Gheorghe Benegui a ajuns în 2017 la liceul din Turburea, an în care are grijă să agreseze, pe 17 noiembrie, un elev de clasa a VIII-a. Cazul a fost prezentat pe larg de presa locală și centrală și continuat apoi în februarie 2019 de scandaldegorj.ro care a cerut lămuriri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești în legătură cu stagnarea cercetărilor acest dosar.
Deși procurorii trebuiau să ancheteze cu celeritate cazul elevului de clasa a VIII-a, izbit violent cu capul de zid de directorul adjunct al liceului, Gheorghe Benegui, la începutul lui 2019 în dosar nu se făcuse mare lucru. Publicația nu primește informațiile solicitare, deși publică un filmuleț cu elevii liceului care povestesc, la scurt timp după incident, cum elevul Iovan era agresat în curtea școlii de dascălul Benegui, dar și mărturii din dosar. La acel moment, Benegui era urmărit penl în două dosare penale, unul având legătură cu o elevă din același liceu.
Abia în luna mai 2019, dosarul penal ajunge pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, cu Benegui inculpat, semnă că procurorii îl trimit în judecată pentru agresarea elevului Iovan o contribuție având și presa.
Purtare abuzivă la instanță, promovare la liceu
Deși Benegui ajunge inculpat în dosarul Iovan pentru purtare abuzivă, conducerea Inspectoratului Școlar Gorj decide să-l promoveze cu o lună în urmă director plin al unității de învățământ. Pe 31 octombrie 2019 se judecă primul termen în dosar iar avocatul inculpatului cere judecarea cazului pe procedură simplificată. Mai precis, Benegui își recunoaște vinovăția la primul termen, personal, în fața judecătorului, rămânând ca acesta să decidă sentința pe care o va lua. Sentința se dă pe 28 noiembrie, când Benegui primește un banal avertisment și obligația de a-i plăti elevului Iovan daune morale de 5000 de lei. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.
În tot acest timp, după ce Benegui o lucrează pe fosta directoare, Luciana Călinoiu, demisă pe nedrept din funcția ocupată prin concurs, în funcție aterizează un profesor fără definitivat, ușor manevrabil de primarul Ion Bârcă. Profesorul inginer era pe silențios la ședințe iar Benegui ia toate decizile de director plin în locul celui numit în funcție, dar chiar și așa nu e suficient. Când directorul Mădălin Tomescu se internează însă peste o lună la spital, atribuțiile de director de liceu sunt preluate de Benegui, neoficial. În locul lui Tomescu este numită însă apoi o altă profesoară, dar și aceasta devine o marionetă în mâinile lui Benegui care decide să-și dea demisia din postul de adjunct ca să îl numească Mrejeru pe postul de director plin al liceului. Înțelegerea se parafează la scurt timp după când șefa IȘJ Gorj, Marcela Mrejeru, face apoi rocada între cei doi, Maria Cojocaru, fosta directoare ajungând să fie numită director adjunct iar Benegui plin.
În loc să primească astfel un șut din funcție, inculpatul Benegui primește o promovare pentru că așa vrea Bârcă, PSD și Mrejeru, niciunul neținând sema de lege ori de bunul simț. Elevului agresat nu-i rămâne decât să așteptre o sentință definitivă în acest dosar, în care dovezile video au dispărut fiind șterse de Benegui. Dacă mai punem la socoteală că mama elevului cere recuzarea procurorul de caz care îi spune clar că ,,cheltuie banii degeaba,, pentru a face lumină în dosarul fiului său, înțelegem la ce nivel s-au coborât chiar și anchetatorii care vroiau să-l scape pe Benegui de problemă.
Recomandă acest articol:
03.12.2019. 07:00
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu