Arhivă Scandal de Gorj - Numarul 102 - 7 - 13 aprilie 2006
Calinoiu a fost un an si jumatate incompatibil!
Ion Calinoiu, presedintele Consiliului Judetean Gorj, este de la inceputul mandatului sau si membru in Consiliul de Coordonare al Centrului Regional de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala (CRFCAFL) Craiova. Pentru ca a participat la sedintele institutiei, Calinoiu a incasat timp de un an si jumatate indemnizatia, devenind astfel incompatibil impreuna cu alti patru presedinti de consilii judetene din Oltenia. Legea 161/2003 nu permite functionarilor publici sa realizeze alte activitati, remunerate, ori nu, exceptand pe cele didactice si de cercetare stiintifica, asa ca Ion Calinoiu ar fi trebuit sa refuze participarea la sedintele CRFCAFL, chiar daca fusese desemnat ca si membru de catre Ministerul Administratiei si Internelor. In declaratia sa de avere, presedintele Consiliului Judetean Gorj, a mentionat indemnizatia de la Consiliul de Coordonare la sectiunea “venituri”. Calinoiu spune ca incepand cu acest an a renuntat la respectiva indemnizatie tocmai pentru ca existau suspiciuni in ceea ce priveste incompatibilitatea: “Am primit adresa din partea Institutului National de Administratie (INA) prin care am fost atentionat sa renunt la indemnizatie tocmai pentru a inlatura aceste suspiciuni. INA a fost sesizata de catre un fost director al CRFCAFL, insa eu cred ca legea este interpretabila in acest caz”, a afirmat Calinoiu. Conform legii 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, Calinoiu ar fi trebuit sa-si dea demisita din una dintre cele doua functii – cea de la Centru sau cea de presedinte al Consiliului Judetean – in termen de 15 zile de la numirea in functia de membru al CRFCAFL. In caz contrar, prefectul judetului ar trebui sa emita un ordin prin care sa constate incetarea de drept a mandatului de ales local, la propunerea secretarului unitatii administrativ-teritoriale. Aplicand corect legea, Calinoiu ar putea sa-si piarda scaunul de presedinte. • Claudiu Matei
Caralicea: Politia si Parchetul la comanda PSD
Conducerea partidului Noua Generatie se abtine sa faca orice comentariu vis-a-vis de arestarea liderului de la Gorj Gheorghe Caralicea Maculescu, precum si fata de gradul de vinovatie al acestuia. Liviu Ciulina, secretarul general al formatiunii politice a declarat ca: „deocamdata exista prezumtia de nevinovatie, asa cum e si firesc, doar e democratie.” In plus, meciul dintre Steaua si Rapid, a impiedicat liderii partidului sa se ocupe de situatia creata la Gorj. Conform declaratiilor lui Liviu Ciulina, partidul nu s-a mai confruntat pana acum cu un caz in care presedintele unei organizatii judetene sa fie arestat, asa ca nu exista experienta unei astfel de situatii, dar in momentul in care PNG-ul va avea o pozitie oficiala aceasta va fi comunicata presei. Gheorghe Caralicea Marculescu era proaspat in functia de presedinte interimar al formatiunii politice, neavand de la numire nici o luna de zile. „A fost desemnat ca presedinte interimar pentru reorganizarea filialei, pentru ca au fost tot timpul probleme la Gorj. Domnul Feteanu..., domnul Semen care a trecut la PRM. Se pare ca nu prea avem noroc cu filiala de la Gorj”, spune Ciulina. Cu toate acestea el ramane optimist, afirmand ca la un moment dat va intra si aceasta filiala in ritmul normal al partidului. Secretarul PNG nu se gandeste la un alt presedinte care sa preia organizatia gorjeana pentru ca: „ Nu am spus ca va fi schimbat Caralicea...e posibil...iar daca se va ajunge la asta nu putem sa avansam nici un nume pentru ca asta se va hotari in biroul permanent central, impreuna cu domnul presedinte Gigi Becali”. Becali stie ce s-a intamplat cu presedintele partidului sau de la Gorj, dar fiind „conectat” la meci, nu a fost preocupat de starea PNG-ului gorjean. Ca si personaj politic Gheorghe Caralicea Marculescu a fost revigorat odata cu intrarea in PNG, iar planurile sale de viitor includeau, in primul rand, castigarea, in 2008, a functie de primar al municipiului. In urma cu cateva saptamani, Caralicea a acordat publicatiei noastre un interviu, in care afirma sus si tare ca este victima PSD-ului care: „a transmis serviciilor interesate sa ma urmareasca pas cu pas si bineinteles au urmat si sesizarile, dupa care normal a urmat si cercetarea.” Desi a dat zeci de declaratii la Parchet si in alte cauze, Gheorghe Caralicea a negat orice anchetare a sa mergand pana la a afirma ca: „Eu pana la varsta de 49 de ani n-am fost anchetat de nimeni, n-am fost nici macar martor in vreun proces, iar prezumtia de nevinovatie va functiona pana la final”. Numai ca pacatele trecutului l-au ajuns, adica o fapta penala comisa in 2001-2002, l-a privat de libertate acum. In acea perioada, in calitate de director al Departamentului Pedagogic din cadrul Colegiului Universitar “Constantin Brancusi”, Caralicea a incasat de la 72 de cursanti o taxa de 40 de dolari in schimbul obtinerii unor certificate de absolvire pentru specialitatea psiho-pedagogie. Aceste certificate au fost intocmite in fals, iar banii nu se regasesc in contabilitatea Universitatii, Caralicea neeliberand chitante pentru taxele respective. Probele la dosar nu se regasesc inca in totalitate, deoarece o parte din arhiva Colegiului pe care l-a condus Caralicea se afla la acesta acasa. El a fost retinut miercuri pentru 24 de ore, pentru inselaciune, iar joi cand a fost prezentat pentru declaratii la Parchetul Judetean a negat in fata ziaristilor acuzatiile aduse impotriva sa: “Dupa parerea mea este o inscenare grosolana. Totul este legal. Sigur, este un alt proces pe rol care deja era in pronuntare si cu aceasta ocazie s-a avut in vedere influentarea justitiei si in acest caz.Haideti sa vedem cine a fixat actualele conduceri ale politiei si ale Parchetului judetean… Ce partid a fost la putere pana in 2004?.” Ultima ora: La inchiderea editiei, dupa mai multe ore de dezbateri magistratul Alin Nicolescu din cadrul Judecatoriei Targu Jiu a respins propunerea Parchetului de arestare preventiva, Gheorghe Caralicea fiind pus in libertate. Asadar dupa 24 de ore petrecute in beciul politiei Caralicea respira din nou liber, hotararea in acest caz fiind o alta palma data procurorilor gorjeni. • Adrian Iovan Trandaveala pe bani publici in Consiliul Local Targu Jiu In sfarsit consilierii municipali au reusit sa-si redacteze rapoartele de activitate pentru anul trecut. Dupa mari eforturi, cu sudoarea pe frunte, acestia au umplut doua coli de hartie cu generalitati, ori cu activitati pe care ar fi trebuit sa le faca in realitate. Pentru ca activitatea consilierilor sa fie cunoscuta de cetateni, adica sa fie facuta publica, asa cum era normal, unii slujbasi ai institutiei au asteptat sa fie treziti din somn, pentru a doua oara, de catre „Scandal de Gorj”.
„Am impus in Consiliu Local programul Aliantei”
Multa munca pentru consilierii municipali ai targului sa spuna ce n-au facut, sau ce ar fi trebuit sa faca anul trecut pentru banii primiti datorita simplei prezente la sedinte. Trei luni au trecut de la inceputul anului si cei 21 de alesi au incherbat cu greu cateva randuri pentru a-si justifica indemnizatiile pe care le primesc lunar, deoarece in fiecare ultima zi de luni din luna ridica mana de cateva ori, in functie de interesele masinii de vot. Vasile Antonie, consilier PSD, se lauda ca a participat la toate sedintele Consiliului Local - lucru normal si obligatoriu, de altfel – a avut o activitate asidua ca membru in comisia de repartizare a locuintelor realizate prin programul Mivan Kier si atat de bine si-a facut treaba incat presa a relatat, la acea vreme, despre unele probleme intervenite. Articolele ziaristilor l-au facut pe Antonie sa reanalizeze intregul proiect, lucru recunoscut, de fapt, si de catre el in raportul de activitate. Deci, practic n-a facut decat sa se invarta in jurul cozii, reanalizand ceva ce prima data considerase ca este perfect. si in plus, s-a prezentat ca un elev sarguincios si timid la sedintele Consiliului Local. Penelistul Liviu Calniceanu descrie, pe doua pagini, prestatia sa din cadrul Comisiei de Urbanism si recunoaste franc ca menirea sa ca si consilier local a avut in primul rand un scop politic, acela de a impune in Consiliul Local programul Aliantei D.A. Un pic mai jos, avantul politic i se domoleste si isi aminteste, totusi, ca este un „ales” asa ca incheie contrazicandu-se: „ politica mea a fost politica cetateanului”. Macar n-a lipsit la lectiile de demagogie, necesare oricarui politician.
„Am participat la Festivalul Berii”
Pesedistul Gheorghe Davitoiu nici nu s-a obosit sa ajunga la primarie pentru a depune raportul, l-a trimis prin fax de la serviciu. Oricum, n-are ce-si reprosa, considerand ca si-a realizat in bune conditii sarcinile care i-au revenit in calitate de consilier si membru al Comisiei Programe de Dezvoltare Economica, Buget-Finante, Administrarea Domeniului Public si Privat al Orasului, Servicii Publice, Comert, Privatizare. In rest nimic, n-a lasat nici un fel de sansa cetatenilor sa aprecieze activitatea sa si a comisiei cu cea mai pompoasa denumire din primarie, pentru ca n-a mai dat nici un fel de detaliu despre sarcinile indeplinite. In schimb, a amintit cu cata abnegatie a participat la toate actiunile Primariei si Consiliului Local: Zilele Municipiului Targu-Jiu, Festivalul de Folclor si Festivalul Berii. Deci, la placinte inainte... In cadrul aceleasi comisii activeaza si consilierul PRM Luminita Greculescu - fire mai modesta, sau doar mai preocupata de altceva – si-a prezentat activitatea dintr-un an pe o singura pagina. Exemplu i-a fost urmat si de catre colegul de partid Constantin Lemnaru. Nicolae Mergea, ca sa para mai interesant a copiat un paragraf din Legea administratiei publice locale si isi incepe raportul cu un principiu fundamental: „In exercitarea mandatului, consilierii sunt in slujba colectivitatii locale”, motiv pentru care a participat si el la toate festivalurile din oras si considera ca si-a indeplinit toate sarcinile cu brio. Consilierul PRM, Gheorghe Pigulea si-a prezentat raportul fara consideratii personale si a precizat numarul audientelor avute si al cetatenilor cu care a stat de vorba. Elena Roata s-a dovedit a fi unul dintre cei mai obiectivi consilieri. In prezentarea raportului, Roata a precizat ca s-a opus unor proiecte care vizau impunerea unor taxe de intrare in Parcul Municipal si mai ales celor de decernarea titlurilor de „Cetatean de onoare” unor anumite persoane. Consilierul a declarat ca in activitatea sa se loveste deseori de lipsa de transparenta, care n-ar trebui sa existe in solutionarea unor proiecte de hotarare, motiv pentru care considera ca ii este pus in umbra statutul de ales local.
„Nu avem rezultate bune...”
Traian Patrascoiu, consilier PSD, pare sa fie specimen rar in Consiliul Local. El este singurul care se declara nemultumit de o parte din prestatia de anul trecut. Patrascoiu isi reproseaza faptul ca nu a putut urmari cum se pun in practica unele lucrari de demolare si refacere a carosabilului, pentru simplu motiv ca nu s-au respectat niciodata termenele de predare a acestora. Pesedistul este singurul consilier din Comisia de Urbanism care recunoaste esecurile, restul considerand ca si-au indeplinit cu succes toate scopurile propuse. „Nu avem rezultate bune la capitolul transport-taxi si autobuze in conventie la care se manifesta multa indisciplina; „lipsa totala de sprijin a politiei circulatie si comunitare in rezolvarea acestor probleme”, isi incheie lista de nemultumiri Patrascoiu. Sinceritatea l-a lovit si pe consilierul Ion Puiu, care aduce la cunostinta celor care l-au ales ca si-a petrecut doua saptamani in strainatate, pe banii contribuabililor, in vizita, alaturi de alti trei colegi. Ceilalti n-au putut fi identificati, dupa intocmirea raportului, pentru ca toti au omis sa aminteasca cele doua saptamani petrecute peste granita. Dar Puiu lamureste intr-un fel situatia: „ Am facut parte, impreuna cu alti trei colegi consilieri, din delegatia care in perioada 01-14 septembrie 2005 a vizitat Franta, Finlanda, Estonia, Rusia. Tema misiunii economice a fost: amenajari urbane, alimentari cu apa...”. N-ar fi fost rau sa spuna si rezultatul acestei experiente, pentru ca, la nivelul orasului, acesta nu e vizibil. Consilierul Sanda Mischie a elaborat cel mai complet raport, descriindu-si activitatea de anul trecut pe opt pagini. Asta si pentru ca a avut ce descrie, in comparatie cu altii. Mischie a prezentat pe scurt activitatea comisiei al carui presedinte este si a facut referiri concrete la cele mai importante hotarari ale Consiliului Local si la modul cum a votat. Asadar, Sanda Mischie s-a abtinut referitor la raportul Aquaterm SA pentru anularea sumei de 22,6 miliarde de lei, reprezentand penalitati facturate si neincasate de Distrigaz si, de asemenea, la proiectul privind majorarea taxei de parcare la 10.000 de lei. Consilierul se poate lauda cu initiativa unui proiect de hotarare pentru achizitionarea unor echipamente necesare Spitalului Targu-Jiu. Mai mult, Sanda Mischie s-a abtinut cu privire la proiectul prin care s-au marit salariile conducerii Directiei de Servicii Comunale. Restul consilierilor au declaratii aproape identice, rezumandu-si activitatea pe una sau doua pagini si de fiecare data se declara multumiti de ei, indiferent daca au facut sau nu ceva. Concluzie: Din cei 21 de consilieri municipali doar patru sau cinci isi merita cat de cat indemnizatia. Restul fac ceea ce face orice individ ajuns intr-o functie publica in Romania: trafic de influenta pentru rezolvarea unor probleme personale, sau planuri de inavutire care au sanse de reusita 100% atata timp cat sunt cocotati intr-un scaun de „ales”. • Claudiu Matei Primaria Targu Jiu a concesionat un teren care nu-i apartine
Patrimoniul SC Lotus S.A. Targu-Jiu s-a impartit in urma cu cativa ani intre mai multi actionari, care castiga si acum bani frumosi de pe urma actiunilor. Numai ca unii dintre ei nu se multumesc doar cu atat si incearca sa acapareze cat mai mult, cu complicitatea, sau cu ajutorul nestiintei, unor autoritati locale.
In 1998, SC Free Style SRL, chiriasa a unui spatiu Lotus in centrul municipiului, a incheiat cu A.F. Grecu un contract de colaborare-consignatie, prin care prima societate punea la dispozitie locatia de pe str. Victoriei, bl. 11-13, parter, iar asociatia familiala se obliga sa comercializeze aici marfuri proprii si cumparate de la consignant. Contractul avea o valabilitate de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pe inca doi in conditiile in care Free Style nu ar fi achitat catre A.F. Grecu imbunatatirile pe care le-a facut in spatiu.
Colaborarea dintre cele doua societati a decurs fara incidente, numai ca administratorul A.F. Grecu a facut in asa fel incat spatiul sa-i ramana in administrare in continuare, concesionand 2.50 metri patrati practic in magazin.
Chiar Directia Publica de Patrimoniu din cadrul Consiliului Local Targu Jiu l-a invitat pe Grecu, in mai 2003, sa incheie contractul de concesiune, sustinand ca Primaria Tg-Jiu are intabulare si ca face parte din domeniul public.
Lucru total fals, confirmat si de catre Biroul de Carte Funciara printr-o adresa oficiala trimisa, in noiembrie 2004, catre SC Lotus in care precizeza: “cu privire la terenul situat in str. Victoriei, zona Centru, bl. 11-13-15, va comunicam ca, verificand registrul special al localitatii Targu-Jiu, nu s-a gasit inregistrata intabularea acestui teren pentru Primaria Targu-Jiu.”
De fapt, terenul respectiv este bun comun al blocului, iar folosirea sa se face in cota indiviza de catre proprietarii imobilului, conform Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Gorj, deci si de catre magazinul asupra caruia a intervenit litigiul dintre A.F. Grecu si S.C. Lotus, motiv pentru care contractul de concesionare pe care asociatia familiala l-a obtinut de la Primaria Targu-Jiu - asupra acestui teren – este de-a dreptul dubios si cu siguranta nul.
La fel de dubios este si modul in care s-a incheiat acest contract, avand in vedere ca pentru perfectarea lui era nevoie de un document pe care cu siguranta A.F. Grecu nu l-a avut la nevoie: actul de proprietate al spatiului, in copie si original.
Cum spatiul apartine S.C. Lotus, acest act cu siguranta nu se afla in posesia administratorului de la A.F. Grecu. Acest lucru nu a impiedicat reprezentantii Primariei Targu-Jiu sa concesioneze terenul, care de fapt nu era in proprietatea sa.
• Daniel Dumitriu
Primarul Ragman a falsificat o hotarare pentru a-si angaja verisoara jurista
Emil Ragman, primarul comunei Prigoria da mari batai de cap consilierilor locali, ignorand hotararile Consiliului Local si in general tot ceea ce nu-i convine, considerandu-se singurul stapan al institutiei pe care o conduce nu pentru interesul propriu, ci pentru binele comunitatii. Scapat ca prin urechile acului in 1999 de sase luni de inchisoare pentru comiterea infractiunii de fals intelectual, din cauza unui decret de gratiere, Ragman nu si-a pierdut obiceiurile nesanatoase, mergand pana la falsificarea unei hotarari de consiliu local, pentru a-si atinge scopul propus: un post de jurist, obtinut fara concurs, pentru o verisoara. Ca sa indeplineasca visul rubedeniei, Ragman a intocmit o hotarare, nesupusa Consiliului Local, prin care doi functionari contractuali ai primariei deveneau functionari publici, astfel incat Maria Valceanu, consilier juridic contractul, sa poata avansa pe o functie publica fara sa-si bata capul cu un concurs. Hotararea respectiva nu a fost semnata de catre presedintele de sedinta si nici de catre secretarul primariei, Liviu Diaconescu, mai ales ca, cu acelasi numar in actele primariei se regasea o alta hotarare care se referea la cu totul altceva decat cea pe care o daduse cu de la sine putere primarul comunei. De altfel, Consiliul Local “ia act de faptul ca documentul in cauza nu este un document elaborat si adoptat in mod legal de catre Consiliul Local Prigoria si nici nu este inregistrat in evidentele speciale ale Consiliului Local Prigoria, fiind un document ce nu poate produce efecte juridice”. Deci, primarul Ragman ramane fidel “primei iubiri”, adica falsul, gandindu-se probabil ca va mai exista vreun decret de gratiere care sa-l scape de puscarie in cazul in care viitorul se intrezare in zornait de catuse. Obisnuit sa ia decizii de unul singur si sa controleze totul dupa bunul plac, Emil Ragman si-a facut de cap si in ceea ce priveste masina cumparata de catre Consiliul Local pentru a deservi intereselor institutiei. Cum pentru aceasta nu exista un garaj la primarie in care sa fie adapostita, Consiliul Local a hotarat sa stea in curtea primarului, pana cand Ragman va da dispozitie sa se construiasca unul, asa cum s-a hotarat printr-o hotorare de consiliu. Numai ca, in momentul in care s-a vazut cu masina la scara si combustibil platit din banii contribuabililor, primarul nu s-a mai grabit sa treaca la fapte, asa ca a devenit un fel de proprietar fara acte pe bunul public. Cu masina primariei a fost si la ferma proprie din satul Zorlesti si a “sifonat-o” chiar si intr-un accident, numai ca nu-i bai atata timp cat el hotoraste soarta institutiei pe care o conduce. Corpul de Control al Prefectului a fost sesizat, in urma cu cateva saptamani despre ilegalitatile la care se preteaza primarul comunei Prigoria, asteptandu-se acum, cel mai probabil, o verificare. • Mihai Popescu
Degeneratia (tableta)
Generatia, sau mai bine zis degeneratia, asta a iesit de multe ori in evidenta, in sensul negativ bineinteles, ajungand pana acolo incat sa deschida buletinele de stiri ale televiziunilor. “O minora din Motru a fost filmata in timp ce intretinea relatii sexuale cu doi baieti…”; “Bataile intre elevi la liceul X au fost filmate cu telefonul mobil…”. Aceste informatii au aparut si apar in prime-time la TV sau la “stirile de la ora 5”, nu? “E cool” ar spune mare parte din pustii de azi. Iata si primele rezultate ale prostiei si nesimtirii generatiei “cartofi prajiti”: mai putin de jumatate din elevii claselor a XII-a din judet ar fi promovat examenul de bacalaureat daca acesta ar fi avut loc acum, in conditiile in care 400 dintre acestia nu s-au prezentat la simulari. “Adu-ti aminte de primii ani de liceu / La romana / In loc de emotii aveai 7 beri in mana”, spun cateva versuri ale Parazitilor perfect valabile in situatia prezentata. Am mai scris odata despre comportamentul unor elevi, veniti, in grup, cu profesorul, la teatru, cand crezusem, initial, ca sunt de la vreo sectie de agitati a vreunui spital de nebuni si mi-am luat ceva injuraturi. Ca tot veni vorba, saptamana trecuta a fost anulat concertul Iris, care trebuia sa aiba loc la Casa de Cultura, din cauza ca s-au vandut foarte putine bilete. Mai are rost sa vorbim despre publicul din Tg-Jiu? Sau despre asa zisa studentime de la UCB? Ca o comparatie, sa spun ca in aceeasi seara la Petrosani au avut loc doua concerte ale B.U.G. Mafia si Pheonix, in locatii diferite, arhipline. Dar sa revin la degeneratia asta a cerceilor in nas, buric si alte organe, a blugilor rupti in cur si a creierelor netede – viitorul e destul de sumbru – “Daca viitoru-mi zace darnic, la dracu-n praznic”… • Claudiu Matei
Recomandă acest articol:
07.04.2006. 14:53
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu