Marea familie a justiţiei din Gorj
Dreptatea este împărţită, în judeţul Gorj, de o mare familie, cea a magistraţilor. Nu este vorba doar de sensul figurat al acestui termen, ci chiar de cel propriu. Judecătorii, avocaţii şi procurorii sunt strâns legaţi între ei, prin relaţii de rudenie.
Judecătorul Nicoleta Bădiţa, de la Tribunalul Gorj, are o familie mare, care activează în sistemul justiţiei. Soţul ei, Alin, este avocat, la fel ca şi alte trei rude apropiate. Judecătorul Anca Elena Stegaru nu este singurul magistrat din familia ei, soţul fiind avocat în Baroul Mehedinţi. În familia Surdoiu, dreptatea se împarte în familie. Daniel este judecător la Tribunalul Gorj, iar soţia, la Judecătoria Târgu Jiu. Judecătoarea Cristina Celea este soţia preşedintelui Tribunalului, Florin Encescu.
Soţia judecătorului Gheorghiţă Eftenoiu este avocat în Baroul Gorj. Un alt judecător cu rude numeroase în justiţie este Stelian Ulmet. Fratele acestuia, Emil Ulmet, este avocat în Baroul Gorj, la fel ca şi doi nepoţi. Judecătorul Niculina Udroiu, de la Secţia Civilă a Tribunalului, este soţia procurorului DIICOT, Vasile Udroiu, iar un văr al acesteia este avocat.
Şi medici şi avocaţi
Sentinţele date de judecătoarea Marioara Talianu sunt puse în executare de către soţul şi fiul ei, cei doi fiind executori judecătoreşti, iar două rude sunt avocaţi. Nepoata judecătorului Şerban Şarapatin este tot magistrat, la Judecătoria Târgu Jiu. Fiul şi fiica judecătorului Toma Popescu sunt medici rezidenţi, dar în acelaşi timp sunt şi avocaţi stagiari în Baroul Gorj.
Dacă judecătoarea Angela Popescu decide cine are dreptate, fiica şi ginerele apără interesele părţilor implicate în procese. Judecătorul Alin Nicolescu este finul fostului preşedinte al Tribunalului Gorj, Gheorghe Miruţă. Elena Pănoiu este singurul judecător din Tribunalul Gorj, care nu are rude în sistemul judecătoresc.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
17.04.2012. 01:00
Comentarii
Escroaca fosta judecător de tribunal a ieșit la pensie și au scăpat justițiabili de un judecător corupt...
Escroaca Niculina Udroiu sotia dlui procuror DIICOT Udroiu a iesit la pensie ca ea facea justitia in Gorj pentru a asigura traiul de lux a odraslelor lor in Timisoara.
comentarii de mai sus sunt slabute.ar terbui sa va informati sa vedeti cite si mai cite cumetrii sunt.
dar cel mai dureros este faptul ca se stie si de catre conducerile instantelor de acestea.
bafat in aflarea adevarului.
Cam slab informati, mai sunt multi fara rude in cadrul tribunalului Gorj.
Am avut un teren revendicat pentru restituire in natura, in baza Lg.10/2001 iar instanta de la Tribunalul Gorj(judecator Marioara Talianu) dispune : ,,terenul este ocupat de utilitate publica(parcare)..", desi la dosar s-a aflat expertiza tehhnica care propunea restituirea in natura a terenului respectiv fiind liber de constructii, deasemenea la dosar exista si ordonanta presedintiala si procesul verbal al executorului judecatoresc care interziceau primariei Tg-jiu sa construiasca pe acest teren deoarece este revendicat de fostul proprietar. Fac precizarea ca primaria a inceput constructia parcarii in timpul litigiului dintre subsemnata si primarie . Fara comentarii !
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu