Minerii, plătiţi ca să stea acasă
400 de mineri de la SNLO vor fi trimişi acasă, în această primăvară. Interesant este că aceştia vor fi plătiţi ca să stea, deşi administraţia doreşte reducerea cheltuielilor, îna cest an cu până la 22%. Conducerea societăţii a redus din cheltuieli pentru a nu trimite în şomaj tehnic 920 de angajaţi.
Sindicatele conduse de Marin Condescu şi şefii din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) au ajuns la o nouă înţelegere. În loc de 920 de mineri propuşi pentru concediu de aşteptare, SNLO va trimite în şomaj tehnic 400 de salariaţi. Daniel Burlan, directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, a anunţat reducerea cheltuielilor cu 11% pentru menţinerea diferenţei minerilor în câmpul muncii: “Reducerea cheltuielilor cu activitatea sportivă, suportarea unei cote părţi din costul mesei de către personalul TESA şi operativ, modificarea algoritmului de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, reducerea procentului privind plata suplimentară a posturilor prestate în zilele de sâmbătă, modificarea algoritmului de calcul a primei de vacanţă şi a diurnei de deplasare, a procentului privind decontarea biletelor de odihnă şi tratament, reducerea cuantumului alocaţiei de cărbune, dar şi reducerea tichetelor cadou”, a anunţat Daniel Burlan.
Plăţi compensatorii, în limita stocului
Deşi şeful SNLO a declarat că nu doreşte disponibilizări, acesta a anunţat că minerii care vor să plece acasă o pot face la cerere.
Astfel, angajaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia care doresc să plece în schimbul unor plăţi compensatorii în sumă de 29.000 de lei pot să-şi depună cererile încă de pe acum. Concedierea la cerere este o alternativă la programul de trimitere acasă, în aşteptare până la doi ani, a salariaţilor care ar putea ieşi la pensie, dar care nu au vârsta sau vechimea necesară. Plăţile compensatorii nu vor fi acordate pentru foarte multe persoane, susţine administraţia SNLO. De asemenea, varianta agreată de conducerea societăţii este ca minerii aflaţi în pragul pensionării să intre în şomaj tehnic de până la 24 de luni, primind 75% din salariu.
SNLO, datoare la stat şi fără profit
SNLO este pe butuci. Pe lângă problema disponibilizării şi a şomajului tehnic, societatea târgujiană se confruntă în continuare cu datorii imense atât la bugetul statului, cât şi către alţi furnizori. Cu toate acestea, şefii din minerit aveau de gând ca, în timp ce scoteau liste peste liste cu viitori concediaţi, să închiriere limuzine şi maşini de teren pentru deplasarea directorilor de la o unitate la alta.
“Datorii totale ale SNLO, însemnând credite bancare, plăţi către furnizori şi la bugetul de stat, se ridică la 309 milioane de lei noi, însă are de încasat creanţe de 370 de milioane de lei noi. Din păcate la SNLO nu poate fi vorba despre profit“, a încheiat Daniel Burlan.
Ilinca Toader
Recomandă acest articol:
18.01.2011. 00:08
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu