Ping pong cu un bolnav de cancer

O târgujiancă ce trăieşte, de cinci ani fără jumătate din faţă, este pasată între autorităţile administrative şi cele sanitare, deoarece nimeni nu îşi asumă responsabilitatea respectării normelor elementare ale drepturilor omului. Femeia de 55 de ani, pe care cancerul a transformat-o într-un adevărat monstru, suportă dureri cumplite, zi de zi şi îşi duce zilele într-o sărăcie lucie, pentru că nu se găseşte un loc disponibil pentru a fi internată şi tratată corespunzător.

Dara Pumneanu

O femeie de 54 de ani, din Târgu Jiu, bolnavă de cancer, este nevoită să-şi suporte suferinţa fără prea multe medicamente şi într-o bojdeucă de la periferia oraşului, deoarece nu s-a găsit un loc, în care să fie internată. Autorităţile sanitare şi cele administratie îşi pasează reciproc responsabilitatea, între timp, femeia tratându-se cu banalul algocalmin. Georgeta Bobu suferă de cancer, boală care a mutilat-o pe viaţă. Maladia i-a “mâncat” partea superioară a capului şi a lăsat-o fără vedere. Târgujianca îndură dureri cumplite, în fiecare oră din zi şi din noapte, din cauza rănii deschise pe care boala i-a creat-o. Deşi cutia craniană s-a măcinat atât de mult, încât se pot observa zvâcnirire vaselor de sânge care pulsează în interior, Femeia este lucidă şi îşi povesteşte amarul, cu o voce stinsă.

Calvarul Georgetei a început în urmă cu cinci ani, iar femeia spune că totul i se trage de la un neg, pe care l-a rupt. De atunci, a mers la spitale din Târgu Jiu, Craiova şi Cluj, de unde a fost trimisă la capitală. Situaţia materială precară nu i-a permis să suporte costurile pentru transporturi repetate la spital şi a ajuns să zacă acasă. Într-o cameră fără prea multă căldură, sub o plapumă pe care o ţine deasupra capului, târgujianca îndură suferinţe care o fac să strige ca din gură de şarpe. “De trei ani nu mai văd. Am văzut cu un ochi, până acum doi ani, dar de Crăciun am rămas şi fără ochiul drept. Am avut un neg şi l-am scos cu acul. Mi s-a infectat şi n-am avut bani să mă duc la Bucureşti”, povesteşte femeia.

Îngrijită de fata surdo-mută

Târgujianca desfigurată de tumoră este ocolită de toată lumea. Casa cu două camere, în care trăieşte familia Bobu, a devenit un adevărat tabu, pentru rude şi vecinii. Oamenii nu au mai venit s-o vadă, de ani buni, de când imaginea femeii a început să capete trăsături înfricoşătoare. Nici copiii nu s-au mai interesat de soarta mamei lor. Singura care a rămas alături de Georgeta este fiica ei, surdo-mută. Handicapul fetei face, însă, ca strigătele de durere ale mamei să nu fie auzite, iar comunicarea dintre ele să se rezume la câteva medicamente de care fata ştie că cea care i-a dat viaţă are nevoie şi pe care i le dă. “Nu mă mai caută nimeni. Nici copiilor nu le mai pasă. Am doi băieţi plecaţi şi nu au mai venit să mă vadă şi pe mine. Dacă mi s-a mâncat tot, nici nu văd cine este, dacă vine cineva”, povesteşte, printre vaiete, Georgeta.

Vecinii spun că le este teamă să se apropie de locuinţa femeii şi recunosc faptul că încearcă să stea la distanţă chiar şi de membrii familiei acesteia:

“Eu nu am mai văzut-o de vreo 2-3 ani, de când putea să vadă. Oamenii din sat nu au curaj să se apropie. Care vin să mai aducă câte ceva vin până mai departe de casă. Ţi-e şi frică”, spune Maria, vecina care locuieşte la numai câteva zeci de metri de casa bolnavei. Soluţia: decesul altei persoane

Cadrele medicale spun că acesta este cel mai grav caz, pe care l-au întâlnit, însă se declară neputincioşi în faţa situaţiei: “Este primul caz din toată cariera mea, în care restul funcţiilor vitale suportă aşa ceva. Ea a stat foarte mult timp acasă, a crezut că ete o simplă bubă, . A stat ani de zile, a vezut cum creşte şi a mers destul de târziu la spital. Eu am tratat-o cât am putut. Singura posibilitate ar fi ca autorităţile ar putea să îi roage pe cei de la centrele de la Dobriţa şi Suseni, să o interneze”, a afirmat dr Găvănescu, de la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Gorj.

Autorităţile locale, spun însă, că cele două unităţi, de la Suseni şi Dobriţa, funcţionează la capacitate maximă, neexistând niciun loc disponibil pentru bolnava care trăieşte într-o sărăcie lucie. Aceştia spun că singura soluţie pentru internarea femeii într-un centru unde să fie ţinută într-un mediu steril este eliberarea unui loc, după moartea altui internat.

  13.01.2008. 23:25

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.