Negrilă şi Balaci, mari amatori de chefuri
Cele două mari glorii ale sportului românesc, oameni care nu mai au nevoie de nicio prezentare, au cochetat, în diferite perioade, cu fotbalul gorjean. În timp ce Ilie Balaci a muncit în Gorj înainte de 1990, Negrilă a ajuns mai târziu pe meleagurile lui Brâncuşi. Ilie Balaci a fost prieten la cataramă cu o familie din Romaneşti, acolo unde găsea un vânat foarte bine pregătit şi un vin bun, pe care îl savura cu limită.
Nicolae Negrilă a muncit o vreme pentru echipa din Târgu Cărbuneşti şi, deşi rezultatele nu erau extraordinare, depănatul poveştilor la cârciumă era o regulă cotidiană. Negrilă, alături de alţi componenţi ai Craiovei Maxima, a fost prezent în nenumărate rânduri la chefurile organizate de Relu Ştefănoiu, la Novaci. Gura lumii pusă pe rele susţine că Negrilă a fost în stare chiar să-şi vândă un tricou de la naţională, pentru a avea bani de şpriţuri cu băieţii prin Târgu Cărbuneşti. O, tempora...
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
27.02.2012. 00:57
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu