Primarul din Fărcăşeşti a făcut ciubuc ilegal
Bălu a comis-o iar
Primarul din Fărcăşeşti a luat ilegal 70 milioane de lei vechi, după ce s-a pus singur şef al comisiei de licitaţii. Curtea de Conturi a descoperit giumbuşlucul edilului şi l-a plesnit peste degete, obligţndu-l să dea banii înapoi.
Primul om din comuna Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu, caută şi-n gaură de şarpe o modalitate prin care să mai facă un ciubuc. Pentru că leafa de primar nu este îndeajuns, ca să mănânce cât mai des la restaurant, primul gospodar s-a gândit cum ar mai putea şterpeli un bănuţ din buzunarul blegului de stat. Având mintea odihnită, Bălu s-a gândit şi răzgândit, până i-a sclipit ideea. S-a pus şef la comisia de licitaţii şi a început să liciteze veghind din poziţia de şef, că o altă postură, în afara de aia de şef, îi provoacă dureri de burtă.
Bani pentru şefu’ de comisie
Şi aşa a stat primarul pe scaunul de preşedinte de comisie de licitaţie şi a fost remunerat, pentru că şi statul pe scaun poate deveni obositor. După ce a tras linie, Dănuţ Bălu şi-a mai băgat în portofel circa 70 de milioane de lei vechi, bani pe care un om de rând îi câştigă într-un an de zile, muncind ca un câine. Bălu a stat şi a stat bine, plătit cu bani frumoşi. Ar fi stat şi mai bine, dacă cei de la Curtea de Conturi nu l-ar fi luat la purecat. Constatând că a îndeplinit calitatea de şef de comisie de licitaţii în mod ilegal, inspectorii financiari au dispus restituirea banilor. Ştiindu-se cu mâna mânjită, Bălu a trebuit să dea banii înapoi.
R.P.
Recomandă acest articol:
17.04.2012. 01:31
Comentarii
Un jaf inimaginabil si niste locuitori penibili,aceasta ar fi o concluzie trasa de orice cetatean cunoscator al legilor acestui stat.Domnilor locuitori ai satului Rogojelul,poluati de 40 de ani de termocentrala din spatele caselor voastre ati intrebat vreodata primariile Farcasesti siRovinari citi bani cistiga in numele vostru din poluare voastra.Ati intrebat unde sunt acesti bani si de ce nu beneficiati dumneavostra de ei fiindca sunteti victimele acestei poluari inimaginabile.Ati intrebat aceste doua primarii ce sa intimplat cu terenurile dumneavoastra si toate celelalte paduri;pasuni;vii si pomi.Cui au fost vindute de catre cine.V-ati gindit ca ei au vile ;masini luxoase iar voi muriti cu zile in dezastrul creat de ei.Apelati la o casa de avocatura si la CEDO.Nu stati cu miinile in sin.folositi toate pirghiile actuale si infundati puscariile cu ei.Invatati primarii si secretarii vostri sa stie ca voi sunteti stapinii lor nu ei ai vostri.
balu aceasta creatura perfida si slinoasa fura cit poate ca nu mai stie daca mai apuca dupa alegeri vreo bucatica . insa organele statului isi fac deja treaba si sigur apuca o bucata la mititica
balu si-a angajat pe rotaru spiridon danut consilierul lui personal si ii da 14 milioane pe luna , pe manea ion zis nelus l-a pus administratorul primariei si ii da 15milioane pe luna , sofer e finul lui maricica pirvulescu 11 milioane acest individ crede ca primaria se numeste BALUU mai are de angajat pe masa si tasu . TREBUIE SA SCAPAM DE ACEST LAUTAR CARE CHELTUIE BANII DUPA BUNUL PLAC JOS BALU VOTATI OM CORECT DL DRAGOESCU OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT
balu este avid de putere si incearca din rasputeri prin orice mijloace , indiferent de gravitatea lor sa mai atraga ceva votanti de partea lui. dar locuitorii vad ce a facut el din primaria Farcasesti , a transformato in primaria ,BALU. AICI ACEST INDIVID SI-A ANGAJAT APROAPE TOATE NEAMURILE; ROTARU SPIRIDON DANUT CONSILIER PERSONAL ESTE NASUL , PIRVULESCU NELUS COND. AUTO (FINUL) , MANEA ION ADMINISTRATOR PRIMARIE (VAR)SI LISTA POATE CONTINUA. JOS balu SI CAMARILA P.D.L-ISTA. VOTAM DRAGOESCU CONSTANTIN - U.S.L.
mancami-ati ***
LADY ELena .... bag de seama ca nu trebuie sa se mai faca nimic la noi in comuna ... facem doar chefuri ... ce le trebuie copiilor o viata si un trai mai bun ? n-are rost ... macar sa chefuim... facem baie atunci cand ploua , bem apa din balti , incalzim mancarea la soare , nu ne mai trebuie canalizare ca ne place in noroi... asa da trai ...
balu si cu sleata lui rusinea Farcasestiului , fura , minte se razbuna ca-i vine sfirsitul lume.JOS BALU CU P.D.L
ba tacsu e mort dute dupa el ca sa poti sa mai scri mîine comentarii
Eu nu am participat nici la copetitii , nici la chefuri si nici cadou nu am primit...
Parerea mea este ca biblioteca trebuia mutata la scoala,nu desfintata,iar drumurile din cate stiu eu nu apartin de primarie,gaze nu mi-as permite sa ma racordez(nu stiu daca aveti idee cati bani costa),iar ca mine cred ca sunt multi altii si canalizari...nu o sa vedem noi.
BALU are zile numarate la primaria Farcasesti , a facut destule matrapalzacuri si licitatii dubioase ca sa mai fie lasat de catre organele abilitate LIBER . Oricum cetatenii corecti ai com. Farcasesti vor vota SCHIMBAREA PDL-ULUI si a liderului lor BALU ! ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !
balu si-a angajat pe rotaru spiridon danut consilierul lui personal si ii da 14 milioane pe luna , pe manea ion zis nelus l-a pus administratorul primariei si ii da 15milioane pe luna , sofer e finul lui maricica pirvulescu 11 milioane acest individ crede ca primaria se numeste BALUU mai are de angajat pe masa si tasu . TREBUIE SA SCAPAM DE ACEST LAUTAR CARE CHELTUIE BANII DUPA BUNUL PLAC ,, JOS BALU ' VOTATI OM CORECT ,, DL .DRAGOESCU OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT.
buna asta cu alergatul si sportul...
am si eu o intrebare pt Lady Elena... Preferati sa nu avem drumuri, gaze , canalizari ,biblioteca in schimbul unor competitii sportive, a unor cadouri si a unor chefuri ?? Daca dumneavoastra preferati asta inseamna ca e grav...dar na, fiecare cu alegerile lui si conditiile de trai pe care si le doreste. Spuneti dumneavoastra ca i-a pus la invatat...cum?? a distrus Biblioteca. vi se pare ca asa ii pune pe copii la invatat?
si eu sunt copil, si eu am participat la competitiile alea, si eu am luat premiu, dar eu sunt un copil care are drept de vot. Iar votul meu nu-l dau pentru o pomana electorala.
OFF!!!!Raii oameni avem in comuna asta....
Tot ce a facut Balu in comuna asta sunt lucruri necesare pentru copii nostri in primul rand, sa aibe o alta viziune asupra vietii....
Inainte sa mergeti la vot intrebati-va copiii :Va placut spectacolul,excursiile si competitiile sportive?Votati pt copiii vostrii nu pt cei ce candideaza la primarie pt ca nu va v-a muta nimeni de la umbra la soare. BALU ... de bine de rau a miscat ceva in comuna asta(ca i-a pus la alergat , la jucat,la invatat...)BRAVO
TOT ce a facut BALU in comuna asta era necesar....a aratat copiilor nostri ce este o competitie sportiva,o bursa de studiu,un spectacol,o excursie....VOTATI !PT COPII VOSTRII NU PT CEI CE CANDIDEAZA LA PRIMARIE!
balu aceasta creatura perfida si slinoasa fura cit poate ca nu mai stie daca mai apuca dupa alegeri vreo bucatica . insa organele statului isi fac deja treaba si sigur apuca o bucata la ,,mititica'
hmm... ce sa faca si saracul om... daca se joaca cu mierea mai da si pe la gura.
Cum credeti ca au fost facute si competitiile astea sportive? Pomeni electorale... asa ii cumpara pe cei care se multumesc cu un tricou.
Oamenii din comuna au nevoie de spectacole si competitii sau de drumuri, canalizare, gaze si altele...
Suntem comuna cu cei mai multi bani din Gorj si noi facem spectacole...dam premii cadou, pentru noi nascuti, pentru cei care fac 18 ani .. Oare , peste 2 ani mei primeste cineva ceva? Nu cred !
Sincer mi-e rusine de ceea ce se intampla la ora actuala in comuna Farcasesti.
Singurele proiecte care au continuat sa se desfasoare oarecum dupa structura care era factute si erau pentru locuitori, au fost proiectele deja aprobate de vechiul primar.
Acum stam cu drumurile pline de gropi, avem doar conducte de gaze, nu avem canalizare, nu avem apa potabila dar ne arde de distractie. E bine si asa...ce mai .. doar suntem romani!
hmm... ce sa faca si saracul om... daca se joaca cu mierea mai da si pe la gura.
Cum credeti ca au fost facute si competitiile astea sportive? Pomeni electorale... asa ii cumpara pe cei care se multumesc cu un tricou.
Oamenii din comuna au nevoie de spectacole si competitii sau de drumuri, canalizare, gaze si altele...
Suntem comuna cu cei mai multi bani din Gorj si noi facem spectacole...dam premii cadou, pentru noi nascuti, pentru cei care fac 18 ani .. Oare , peste 2 ani mei primeste cineva ceva? Nu cred !
Sincer mi-e rusine de ceea ce se intampla la ora actuala in comuna Farcasesti.
Singurele proiecte care au continuat sa se desfasoare oarecum dupa structura care era factute si erau pentru locuitori, au fost proiectele deja aprobate de vechiul primar.
Acum stam cu drumurile pline de gropi, avem doar conducte de gaze, nu avem canalizare, nu avem apa potabila dar ne arde de distractie. E bine si asa...ce mai .. doar suntem romani!
CE LEGATURA ESTE INTRE BALU SI AVOCATA DONDERA ?. CU CAT ESTE PLATITA AVOCATA DONDERA DE CATRE PRIMARIA FARCASESTI ?. CINE NE DA UN RASPUNS ?. CURTEA DE CONTURI CE ZICE ?.VOM AFLA VREODATA ?.
popescule si tu ce propui?sa-l lase toti in pace sa mai fure linistit si pe viitor nu?
Voi nu vedeti cate nenorociri au provocat oameni de teapa lui in tara asta si voi stati tot cu capul in nisip ba mai mult le luati si apararea,Rusine!
ba nesimtitilor nu stiti ce sa mai dati de saracu om sa ii patati imaginaea sunteti niste prosti
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu