Schimb de magistraţi la Penitenciarul Târgu-Jiu!
Judecător delegat de nota 1, în locul ,,incompatibilului” Pistol
De luna trecută, Penitenciarul Târgu-Jiu are un nou judecător delegat. Este vorba despre Petrişor Constantin Lupulescu, care în anul 2006 a luat nota 1 la proba scrisă pentru ocuparea postului de vicepreşedinte al Judecătoriei Târgu-Jiu. Lupulescu i-a luat locul lui Mihai Pistol, judecător penalist la Tribunalul Gorj care ocupase această funcţie în ultimii doi ani. Plecarea lui Pistol din funcţie s-a făcut ca urmare a viitoarei pensionări a magistratului, deşi sunt voci care susţin că acesta ar fi fost incompatibil în această funcţie.
Mihai Pistol, magistrat la Tribunalul Gorj, Secţia Penală, a fost în ultimii doi ani judecătorul delegal la Penitenciarul Târgu-Jiu. Acesta s-a ocupat de pedepsele privative de libertate în cadrul unităţii, deşi era judecător la o instanţă de rang superior. Mai precis, în ultimii ani, judecătorii delegaţi la închisoarea din muncipiu au fost numai magistraţi de la judecătorii. Este cazul lui Lucian Popescu Bejat şi a lui Emil Claudiu Mărgulescu, ambii judecători la Judecătoria Târgu-Jiu. Numirea lui Pistol a încălcat tradiţia, iar unii spun că şi legea, vina aparţinând Curţii de Apel Craiova care stabileşte judecătorii delegaţi la penitenciare. Aşa-zisa incompatibilitate a lui Pistol are legătură cu faptul că deciziile judecătorului delegat se soluţionează la judecătoriile pe raza căreia se află unitatea de detenţie. Pentru penitenciarul din municipiu, competentă pentru soluţionare este Judecătoria Târgu-Jiu, instituţie de rang inferior magistratului Pistol care are rang de judecător de tribunal. Din acest motiv s-ar fi retras şi Pistol din poziţia de judecător delegat la Penitenciarul Târgu-Jiu, deşi în cazul său s-a discutat oficial despre o viitoare pensionare.
A ieşit din examen
În locul său, Curtea de Apel Craiova l-a numit în ianuarie judecător delegat la unitatea de detenţie pe Petrişor Lupulescu, magistrat de la Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta a participat însă în urmă cu aproape 7 ani la concursul pentru postul de vicepreşedinte al Judecătoriei Târgu-Jiu unde a luat cea mai mica notă dintre toti magistraţii din ţară participanţi la competiţia organizată de Institutul Naţional al Magistraturii pentru posturile de conducere vacante de la nivelul mai multor instanţe judecatoreşti. Magistratul a picat examenul cu media generala 3,28, după ce a luat nota 1 la scris, părăsind sala de examen când s-au dat subiectele. Acesta nu a reuşit să obţină nota 6 nici la interviu, la proba scrisă mai mulţi candidaţi plângându-se atunci că subiectele de concurs nu ar fi făcut parte din bibliografie.
M.CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
19.02.2013. 23:50
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu