Anticorupţia se sinucide, Justiţia cade în braţele corupţiei!

Ştirea surprinzătoare şi oarecum deconcertantă, că Procurorul-şef al al Serviciului teritorial al DNA Suceava se află în stare gravă la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, internat cu multiple plăgi în zona abdominală, după ce ar fi încercat să se sinucidă, pare o ştire “de serviciu” la Ştirile PRO-TV, dar, dincolo de orice suspiciune, evenimentul ca atare, cu tot dramatismul şi tragismul său, ne îndreptăţeşte să credem că în vremurile de criză pe care le trăim, atunci când anticorupţia se sinucide, înseamnă că Justiţia agonizează în braţele de caracatiţă ale corupţiei!

Justiţia este una dintre instituţiile fundamentale a unui stat, având atribuţii în judecarea diverselor cauze civile sau penale şi în stabilirea pedepselor prevăzute de lege. Puterile statului, prin instituţiile care le reprezintă, au personalitate juridică expres consacrată prin lege. Personalitatea juridică include şi existenţa unui patrimoniu al persoanei juridice, pe care îl administrează ea însăşi, pentru sine. Deci, dacă patrimoniul nu există, persoana juridică nu poate nici ea să existe legal, iar dacă patrimoniul există, dar nu şi-l poate ea însăşi administra, ca în cazul actualei noastre Puteri Judecătoreşti, aceasta are capacitatea de exerciţiu restrânsă, asemănător persoanelor fizice incapabile să-şi asume o anumită răspundere. Iată, cât de clar este încălcată, încă, independenţa Justiţiei, a Puterii Judecătoreşti, tratată ca o handicapată, de către celelalte două puteri ale statului, care se situează, astfel, mai presus de legea noastră fundamentală - Constituţia.

Dar, fiindcă omul puterii politice - ministrul justiţiei - exponent al Puterii Executive, înseamnă şi omul care împarte bugetul instanţelor judecătoreşti după cum îi dictează interesele sale politice, să nu ne mai mire faptul că două organizaţii profesionale ale judecătorilor şi procurorilor au dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii(CSM), dar nici să nu vă speriaţi, pentru că ei nu cer noi sporuri salariale, nici indexări, nici măcar nu contestă sancţiuni disciplinare. Pur şi simplu, magistraţii “acuză” două promovări cusute cu aţă albă, făcute de CSM, pentru cea mai înaltă funcţie din sistemul judiciar, cea de judecător la instanţa supremă. Dar, dacă tot am vorbit mai sus de sporuri, am putea spune că magistraţii cer, de data aceasta, surprinzător, un spor de competenţă. Şi chiar au argumente, când consideră că secretarul general al CSM, Corina Corbu, a fost numit judecător la Înalta Curte - adică acolo unde se pronunţă hotărârile irevocabile - deşi din 2005 nu a mai judecat vreun dosar. Mai grav este faptul că persoana în cauză este acum judecător la Secţia de Contencios-Administrativ, deşi nu are această specializare(sic??!!) şi nu a soluţionat niciodată dosare de contencios-administrativ. Chiar dacă vor pierde procesul, cele două organizaţii ale magistraţilor au câştigat deja un imens plus de imagine, pentru că au arătat că le pasă de competenţa sistemului judiciar. Este ştiut că în cea mai mare măsură, imaginea proastă a Justiţiei se datorează nivelului scăzut de pregătire, de competenţă al oamenilor care împart dreptatea. Chiar dacă va câştiga sau nu va câştiga acest proces, Consiliul Superior al Magistraturii va fi adevăratul perdant, deoarece va pierde credibilitatea în faţa judecătorilor şi a procurorilor pe care ar trebui să-i reprezinte cu onestitate. Şi, de asemenea, va pierde pentru că a ratat şansa de a contribui la o veritabilă reformare a sistemului judiciar. Acesta este un exemplu viu de corupţie instituţionalizată, păstrată în Justiţie sub masca reformării acesteia, cu efecte negative permanente asupra funcţionalităţii instanţelor judecătoreşti, prin care Puterea Judecătorească îşi exercită atribuţiile. Am putea spune că reforma presupune, cu necessitate, schimbarea unei stări de lucruri învechite cu o alta nouă, mai bună, în folosul întregii societăţi, iar după decembrie 1989, când speranţele de mai bine au căpătat o înflăcărare unanimă, la scurt timp, un fel de instalare programatică a haosului, cultivată şi azi în activităţile publice şi nepublice, în ochii opiniei publice, ca şi în vizorul organismelor internaţionale, a devenit un gen de politică ocultă de stat, ceea ce înseamnă tolerarea şi încurajarea unei corupţii fără precedent, inimaginabile. Afacerile de acest gen nu constituie de regulă, aşa cum s-a susţinut deseori, o criză a democraţiei, ci mai degrabă o confirmare a acesteia.

O democraţie lipsită de scandaluri este cel puţin suspectă - cu excepţia cazului în care ideologiile urmate, cu totul nerealiste, prevăd existenţa unei societăţi din care fac parte cetăţeni şi politicieni fără nici un cusur. Greşelile politice recunoscute în mod public, oferă, în schimb, democraţiei, şansa ca prin intermediul buletinului de vot sau al justiţiei, al celorlalte instituţii din statul de drept, să fie făcute unele remedieri. Desigur, aceasta a determinat electoratul, în majoritatea lui, să-şi dorească schimbarea în binele în care a început să creadă în clipa în care s-a legitimat ideea că datorită Revoluţiei din Decembrie 1989 au fost aleşi liber, în acest scop, oamenii politici democraţi care conduc astăzi destinele ţării. Mai întristător este faptul că oamenii nu au încredere în justiţie, iar aceasta este o realitate, dar mă întreb, oare, câţi dintre oameni au o legătură personală cu justiţia? Desigur, e vorba despre o legătură care nu priveşte ceva sau pe cineva anume, ci, se referă, de fapt, la integritatea caracterului nostru, la convingerile noastre, la existenţa noastră morală raportată la esenţa justiţiei: justul-măsura-echilibrul-corectitudinea, care, de fapt, sunt cele care mereu ridică un zid de despărţire între oameni şi justiţie. Până la urmă, cred că este normal ca oamenii să simtă această despărţire de justiţie ca pe o lipsă de încredere în aceasta!

Să amintim că Raportul interimar al CE privind justiţia consemnează faptul că rezultatele obţinute în urma reformei sunt limitate, iar cazurile de mare corupţie la nivel înalt, în continuare sunt tergiversate sau soluţionate prin achitări controversate. Totodată, consemnează probleme apărute în sistemul judiciar român din cauza protestelor din justiţie de anul trecut, dar şi deficitul de personal care nu s-a ameliorat de la mijlocul anului trecut. Se menţionează că în domeniul justiţiei, în ultimele şase luni, România nu a putut susţine ritmul alert al reformei, aşa cum s-a realizat la mijlocul anului trecut, alegerile prezidenţiale cauzând întârzierea dezbaterilor parlamentare privind Codurile de procedură penală şi civilă, a căror adoptare va fi un pas important în reformă. Documentul arată că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), condusă de către Daniel Morar, a menţinut trendul ascendent în activitatea desfăşurată, iar obţinerea unui nou mandat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Laura Codruţa Kovesi), a constituit şi un bun prilej pentru consolidarea rezultatelor din mandatul precedent. Raportul intermar al CE mai notează faptul că pedepsele aplicate de instanţe pentru fapte de mare corupţie sunt, în general, prea indulgente şi nu au efect de descurajare, aşa cum s-a întâmplat în perioadele anterioare, fiind aplicate pedepse minime în 75% din cazuri. Referitor la durata fazelor proceselor penale, raportul remarcă faptul că acestea sunt de lungă durată, în toate cazurile de mare corupţie învinuiţii invocând cel puţin o dată excepţia de neconstituţionalitate. Deşi Curtea Constituţională nu a admis practic aceste excepţii, multe cazuri au fost astfel întârziate mai mult de şase luni, întrucât procesele au fost suspendate. Documentul consemnează faptul că amendamente aduse legii Curţii Constituţionale, care să limiteze caracterul suspensiv al excepţiilor, se află în aşteptarea aprobării Parlamentului, începând încă din septembrie 2009. Iar, dacă se întâmplă ca oamenii să aibă nevoie de justiţie, atunci ei nu trebuie doar să-şi rezolve o anumită problemă, fără să aibă nici cel mai mic impuls de a stabili ei înşişi o relaţie cu esenţa justiţiei, mai précis, cu justul-măsura-echilibrul-corectitudinea, la care ar trebui să-şi raporteze propriile gânduri, cuvinte şi acţiuni, atunci când vor să-şi realizeze drepturile lor împotriva intereselor celorlalţi.

Desigur, mai sunt încă multe de făcut, dar se pare că bâjbâielile justiţiei au adus-o, în fine, în apropierea cazanul sulfuros al vrăjitoarelor. E drept, cu întârziere de câţiva ani, într-o perioadă în care aşa-zisele măsuri anticriză îi lovesc pe români mai dureros decât presupusele fraude ale celor mai proaspeţi arestaţi ai luptei anticorupţie, pentru că există domenii în care e greu de spus ce reglementare juridică este optimă. De exemplu, la nivel mondial există o varietate de legi referitoare la incest, din moment ce unele ţări îl condamnă, iar altele nu. La fel se întâmplă şi în cazul euthanasiei! Sunt sigur că mai există o mulţime de dispoziţii potenţial controversate în cele cinci mii de articole care ar urma să fie adoptate de Noul Cod Penal şi ar fi bine ca aceste legi, într-o măsură rezonabilă, să corespundă anumitor preferinţe subiective ale „supuşilor”, nicidecum ale “suspuşilor”, pentru că putem ajunge la o asemenea armonizare numai printr-o dezbatere serioasă, iar altfel, relaţia dintre justiţiabil şi lege poate degenera. Mai înainte de toate subtilităţile şi calculele unei eficienţe reale, trebuie să ai o relaţie cu esenţa justiţiei, pentru a putea cu adevărat să o priveşti aşa cum este ea, pentru că relaţiile pe care le avem, de multe ori schimbă totul! Presupunând, prin absurd, că legile sunt perfecte, mai există o problemă majoră care demonstrează că de la o zi la alta se va schimba întregul fundament al sistemului de drept din România, iar numai atunci când Anticorupţia se sinucide, Justiţia cade în braţele caracatiţei corupţiei!

Prof. Vasile Gogonea

  20.05.2010. 20:04

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.