Turismul din Gorj, controlat de un inspector guvernamental corupt, incompatibil și în conflict de interese. Jaf în raiul de la Valea Mare - Padeș, pe sute de mii de euro
Inspectorul guvernamental Bunget Cornel, responsabil cu verificarea unităților de turism din Gorj, este suspect de delapidarea a sute de mii de euro, destinate unei pensiuni administrate de firma soției. Apartenența sa la cercuri mafiote, ce au deposedat sute de persoane din Padeș, de terenuri și păduri ce li se cuveneau de drept, l-a ajutat să pună mâna pe 10.000 metri pătrați teren intravilan, în zona „raiului” de la Barajul Valea Mare, suprafață aflată în litigiu, din care „donează” acum câte o parcelă binefăcătorilor săi: primarul Nicolescu, viceprimarul Băloi, afaceristul Țuhașu și alți potentați locali.
Zona barajului de la Valea Mare, din comuna Padeș, este unul dintre cele mai frumoase locuri – dacă nu de pe pământ, din România, în mod sigur. Singura unitate de cazare, ridicată în zonă înainte de 1989, a ajuns în proprietatea unui inspector guvernamental. Cu toate că a înghițit sute de mii de euro nerambursabili, astăzi este aproape nefuncțională, deși situațiile oficiale actualizate ale Ministerului Turismului spun cu totul altceva. Mai mult, protipendada de la Primăria Padeș tocmai a dat startul privatizării întregii zonei, prin mijloace, firește, oculte: puneri în posesie ilegale și tranzacționări dubioase de terenuri.
În Ministerul Turismului există Direcția Control, Verificare și Monitorizare Turistică. În cadrul acesteia, inspectorul guvernamental Bunget Cornel este, de ani de zile, responsabil cu evaluarea, controlul și clasificarea unităților turistice la nivelul județului Gorj. Adică tot ce înseamnă structură de cazare este controlată și nu poate funcționa fără acordul lui Bunget Cornel.
Inspectorul guvernamental pe turism face afaceri în … turism
În statele civilizate, funcționarii cu atribuții de control nu își dezvoltă afaceri în domeniile lor de competență. Teoretic, nici la noi. Agenția Națională de Integritate ar trebui să sară imediat și să constate incompatibilitățile și conflictele de interese. De sărit, sare, dar rar, anemic și doar pentru plevușcă. Bunget Cornel a ajuns în 1999, în condiții neclare, proprietar pe o construcție ce a aparținut Oficiului Județean de Turism, situată chiar lângă barajul de la Valea Mare, într-o zonă cu potențial turistic imens. Scriptic, complexul turistic a fost achiziționat pe firma soției, Bunget Marilena Elena, o obscură profesoară de limba română, la un liceu din Craiova. În 1993, a înființat S.C. MABUCO IMPEX S.R.L., firmă care se ocupă de ceea ce verifică soțul, adică de … turism. Societatea e mai mult fantomă, cerându-i-se în mai multe rânduri dizolvarea în instanță.
Finanțarea pentru pensiune a ajuns în vilele personale din Craiova?
Pentru că Bunget Cornel a fost foarte “exigent” în verificarea afacerii soției sale, complexul turistic s-a degradat cu fiecare an ce a trecut peste el, cu toate că a înghițit și câteva sute de mii de euro, fonduri nerambursabile. Aprobarea infuziei de capital a fost mijlocită, firește, tot de inspectorul guvernamental. Dacă e să privim cum arată astăzi „unitatea turistică”, suntem tentați să spunem că banii au fost investiți în altă parte. Mai degrabă la Craiova, acolo unde familia Bunget, altfel posesoare a unor venituri salariale modeste – ea profesoară, el funcționar la stat – deține două vile achiziționate recent, una de 280 și alta de 200 metri pătrați.
Ministerul Turismului, dezinformat de propriul inspector
Potrivit situației publicate pe site-ul Ministerului Turismului, la 27 septembrie 2010, apar ca autorizate și funcționale nu una, ci două unități turistice, administrate de S.C. MABUCO IMPEX S.R.L.: „Popas Turistic Valea Mare”, cu 2 stele, 5 camere și 14 locuri. Tot acolo este menționat și un număr de telefon, 0253.471.159, pentru rezervări. Problema este că nu răspunde nimeni, niciodată. Fix în aceeași locație, Ministerul Turismului știe – de la Bunget Cornel – și scrie pe site-ul guvernamental că funcționează și o Pensiune Turistică Rurală, clasificată cu 2 flori, dotată tot cu 5 camere și 14 locuri.
Dacă se împacă Moța cu Focșan…
Așa vedea lucrurile onor Ministerul Turismuluim în 2010. Potrivit ultimei situații, datată 18 aprilie 2012, popasul turistic și pensiunea turistică sunt încă deschise și funcționale, dar gradul de clasificare a scăzut la o stea. După ce se împacă procurorii Moța și Focșan, poate facm așa, o ieșire în natură, să verifică şi cum s-au putut cheltui sute de mii de euro, pe o pensiune turistică de numai o stea.
Dacă nu v-ați dumirit că Bunget Cornel nu mai are ce căuta în Ministerul Turismului, vă mai spunem că soția, altfel profesoară de limba română, prestează “activități de consultare turistică, fix în beneficiul firmelor controlate de inspectorul lui „pește prăjit”. Stă mărturie în acest sens declarația de avere din 2011.
Primarul Nicolescu i-a făcut cadou 10.000 de metri pătrați în buza lacului
La o simplă căutare pe portalul instanțelor de judecată, rezultă clar că cele mai multe ilegalități în materie de retrocedări și puneri în posesie pe terenuri și păduri se săvârșesc la Padeș. Sute de procese se judecă anual la Judecătoria Motru, intentate de localnicii prejudiciați de mafia imobiliară din Padeș. În mirifica zonă a barajului de la Valea Mare, metrul pătrat de teren ajunge la 25 de euro. În 2009, profesoara de limba română cu venituri, implicit, modeste, Bunget Marilena Elena, ajunge, subit, în posesia a 10.000 de metri pătrați! Deși terenul se afla în litigiu, adevărații proprietari fiind târâți prin instanțele judecătorești, primarul Nicolescu Vasile și viceprimarul Băloi C. Ion l-au pus în posesie, la mișto, pentru cinci minute, pe un amărăștean din zonă, care i-a “vândut” imediat soției inspectorului guvernamental. Acum, ce să vezi? Parcele de teren din suprafața de 10.000 de metri pătrați se întorc “ca cadou”, de la familia Bunget, la primar, viceprimar și afaceristul local Țuhașu Ion, să-și facă și ei câte o vilișoară în buzișoara lacului…
Inspectorul guvernamental se trage de șireturi cu afaceristul Țuhașu
Potrivit declarației de avere, Bunget îi vinde firmei S.C. IONELACOM S.R.L., care aparține lui Țuhașu Ion, 1.109 metri pătrați în acel rai, pentru numai 100 milioane lei vechi. Pe deasupra, miliardarul Țuhașu, ajuns miliardar din lucrări pe bani publici și alte șmenuri, îl împrumută pe inspectorul guvernamental, cu 300 milioane lei vechi. Adică inspectorii guvernamentali se trag de șireturi și mai și râgâie câteodată de față cu VIP-urile locale.
Români, distrugeți și raiul de la Valea Mare!
Un stat sănătos la cap ar fi dezvoltat în zona barajului de la Valea Mare un complex turistic de vis. Tot ce putem noi, ca nație, deocamdată, este să ciopârțim și acel loc, iremediabil, să-l invadăm cu maghernițe de prost gust și manele.
„Scandal de Gorj” așteaptă ca Ministerul Turismului să declanșeze o anchetă internă, în baza acestei investigații jurnalistice. Și, încă o dată, îi așteptăm pe Moța și Focșan, să ia urma sutelor de mii de euro și a delapidatorilor de fonduri comunitare.
Ilie VIAȘU
Recomandă acest articol:
24.04.2012. 00:06
Comentarii
la puscarie cu tripleta magica din pades
adevarat ! niste hoti asttia din primaria pades....
sunteti "plecati cu barca"...
in zona lacului de la valea mare terenurile au fost expropiate iar acea suprafata de teren a fost atribuita la ojt gorj in 1999 afost concesionata de sc mabuco srl conducerea primariei pades nu avea implicatie si calitate in aceste tranzatii sa va documentati mai bine si apoi sa faceti afirmatii nefondate
Nea ,, Viasule " si de data asta te ai intrecut pe tine insuti . Meserias , ce mai .Se vede scoala de ,, meseriasi ".
Da de "cinstitul" Mihai Troaca, zis Capatana, nu aveti nimic de scris, sau el fiind acum "portocaliu" e de bine?
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu