Un CFL-ist de la Cariera Jilț Nord, amenințat de director, a fost luat cu salvarea de la locul de muncă
Virgil Predescu, inginer de profesie, dar care deține funcția de CFL-ist la Cariera Jilț Nord a fost implicat vineri dimineața într-un incident, salariatul ajungând la spital. CFL-istul, spun martorii evenimentului, a refuzat să pornească circuitul de benzi la un excavator, în lipsa personalului, mai exact a unui lăcătuș mecanic și a unui mașinist. A fost certat și amenințat de directorul unității, iar urmare a tensiunii mărite, lui Virgil Predescu i s-a făcut rău. Angajatul a fost luat cu salvarea de la locul de muncă și dus de urgență la SJU Târgu-Jiu.
Un incident neplăcut a avut loc vineri dimineață, la schimbul unu, un CFL-ist ajungând la spital după ce la adresa sa s-au făcut amenințări din partea șefului carierei. Cel puțin asta spun colegii de muncă ai angajatului, nemulțumiți de cele întâmplate. Oamenii au luat în calcul ca la începutul acestei săptămâni să cheme în carieră conducerea unității pentru explicații.
Angajaților nu le-a plăcut la ce au fost martori, viața colegului lor fiind pusă în pericol. Ei se plâng că în carieră se lucrează cu un personal extrem de redus, făcându-se însă presiuni pe personal pentru o producție ridicată. Lor le este teamă de accidente de muncă, dar și de faptul că viața lor este pusă în pericol, șefii presând pe oameni să scoată cărbune și din piatră seacă.
Virgil Predescu, după ce a ajuns la spital a fost stabilizat și este în afara oricărui pericol.
Recomandă acest articol:
10.09.2019. 19:39
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu