Victorie de vis
Meciul anului pentru Energia Pandurii în Liga de handbal ! Energia a obţinut cea mai clară victorie a sezonului chiar în faţa vicecampioanei, Ştiinţa Bacău, scor 33-23. Dorin Dragnea a fost desemnat omul meciului pentru dăruirea sa excepţională, dar toată echipa merită remarcată. Energia a acumulat 30 de puncte şi este la doar 4 puncte de podiumul Ligii.
Energia s-a autodepăşit acasă în faţa echipei selecţionerului Eliodor Voica. Ştiinţa Bacău a intrat mai bine în meci şi a condus la două goluri în primele minute (4-2, 8-6), dar băieţii lui Andrieş au întors soarta jocului până la pauză (16-13).
Apărarea, cu Antonaru în mare formă între buturi (13 intervenţii), a fost din ce în ce mai impenetrabilă la reluare iar gorjenii s-au desprins la cinci goluri (20-15, min 35). Avantaj imposibil de remontat pentru băcăuani, năuciţi de jocul exact al oltenilor. Finalul a fost de vis ! Energia şi-a umilit adversarul în final, administrându-i cea mai drastică înfrângere a stagiunii, 33-23.
"Energia a fost net superioară la toate capitolele. Nu ştiu dacă a fost o surpriză, dar când am intrat în teren trebuia să avem o anumită abordare, adică să avem atitudine, dar nouă ne-a lipsit. Putem spune că a fost o umilinţă, diferenţa de scor este foarte mare. Felicit echipa din Tg-Jiu, pentru că ei au făcut diferenţa şi ei au făcut ca această diferenţă să fie atât de mare“, a declarat la final antrenorul vicecampioanei, Elidor Voica, care îl vede pe Antonaru şi în poarta naţionalei.
Pe plus, pentru prima dată
După victoria la scor cu Ştiinţa Bacău, Energia a trecut pe plus la golaveraj pentru prima dată în acest sezon. Trupa lui Andrieş are 417 goluri marcate şi 412 goluri primite după 16 etape consumate din sezonul regulat. Echipa olteană şi-a consolidat locul 5, distanţându-se la cinci puncte de HC Odorhei, învinsă în această etapă la Baia Mare. Liviu Andrieş s-a declarat pe deplin mulţumit.
”Cred că este primul joc, mai ales în acest campionat, când avem atitudine. Problema handbalului nostru este că atitudine avem doar atunci când simţim mai multă presiune şi când jucăm acasă. Acasă suntem zmei, în deplasare suntem mieluşei. Din fericire pentru noi, băieţii s-au întrecut pe ei şi au făcut un meci bun, cu o apărare foarte agresivă şi bărbătească şi cred că aici s-a făcut diferenţa. În atac, partea stângă, pe inter stânga, a funcţionat mult mai bine decât în multe alte meciuri.“, a declarat Andrieş.
În următoarea etapă, Energia joacă pe terenul echipei Steaua Bucureşti, joc programat luni, 17 februarie.
109 goluri a marcat Florin Acatrinei în 16 etape la Energia Pandurii Târgu Jiu. Acatrinei este lider în clasamentul golgheterilor din Liga Naţională de Handbal.
Recomandă acest articol:
11.02.2014. 04:42
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu