MAREA PROBLEMĂ A CURSEI PREZIDENŢIALE E CRIZA DE ÎNCREDERE!

Suntem la începutul unei curse prezidenţiale în care protagoniştii lansează şarje şi acuze în drepta şi în stânga, dar, dincolo de orice tentaţie retorică şi vituperantă, cred că marea problemă a fiecăruia dintre cei care se întrec pentru fotoliul de la Cotroceni rămâne lipsa de credibilitate a mesajului politic şi excedarea tentaţiilor demagogiei politicianiste. Privim cu atenţie şi constatăm că nu este un secret faptul că politica românească pare dominată de orgolii şi nu este motivată de criza economică, de criza morală cu care se confruntă ţara în prezent, în timp ce privitorul care analizează orice fenomen social, orice caz real şi explică de ce o persoană a ajuns într-o situaţie disperată şi încalcă orice normă legală, răspunsul pare departe de a fi unul acceptabil. De foarte multe ori, oamenii ajung să devină frustraţi, mai ales atunci când sunt influenţaţi de toţi cei care îi înconjoară şi nu realizează cum pot trece mai uşor peste momentele grele ale vieţii cotidiene.

Fără îndoială, în fiecare dintre noi există o doză de realitate în aceste sloganuri lansate cu dezinvoltură, pentru că nu totul este ficţiune, dar apreciez cel mai mult faptul că românii adoptă o comunicare directă şi fără menajamente. Şi dacă mă întrebaţi, care este candidatul preferat, vă răspund fără nici o urmă de îndoială, că cel mai mult îmi place omul care inspiră mai multă încredere, cu o personalitate puternică, şi care descrie clar şi uman intenţiile sale realizabile şi coerente, bazate pe o experienţă anterioară.

Am citit şi citesc mereu literatură politică, dar nu poţi citi printre rânduri descrierea unui mesaj de câteva pagini, aşa cum o face alegătorul grăbit şi îngrijorat de ziua de mâine, mai ales că teama de viitorul incert este aceea care apasă cel mai greu în sufletul omului! Ştim cu toţii că acest model se aplică în toate aspectele vieţii noastre, chiar şi în cel mai profund substrat al vieţii spirituale, şi nu este un secret faptul că una dintre căile prin care suntem ispitiţi să ne complacem în banalităţi este chiar lumea materială, lumea valorilor materiale, dacă nu chiar lumea controversată a banilor, câtă vreme neîncrederea este în fond o promisiune acoperită doar parţial de cel care o face, în care nu sunt expuse toate condiţiile şi consecinţele într-un viitor apropiat. Cultivarea încrederii nu neagă nicidecum acea conştiinţă socială, apărută anterior dreptului de a înţelege, despre care uneori se face multă vorbărie, ci o pune într-o lumină nouă şi o valorifică prin apariţia şi consacrarea instituţionalizării acesteia. Dar, omule de bună credinţă, care vrei să mergi la vot, ţi-ai creat libertatea ta, ai gândit-o îndelung şi ai cumpănit îndeajuns? Un simulacru, dacă vrei să accepţi, o umbră a unei Idei care te urmăreşte, îţi spune că astfel nu mai poate merge, nu-i aşa? Mereu ţi se clamează despre concepte, teorii noi, revoluţii, despre „liberté, fraternité, égalité!“, de parcă tu ai fi o paiaţă neştiutoare şi netrecută pe la vreo uşă de biserică! Ce omenesc şi desacralizat ecou al intrigilor şi al scandalurilor interminabile! Ecou de cizmă lustruită, ritm sacadat de minciuni devorate, macadam cu atâtea gropi ale pierderii memoriei, dar, în care Istoria nu se regăseşte! Ce vei vedea în viitor? Poate o trecere pe sub Arcul de Triumf! Care triumf? Doamne, câte potenţialităţi ai aşezat în noi! De pildă, gustul pentru deşertăciuni prezidenţiale şi discursuri care dezvăluie o superbă etimologie a intoxicării şi a dezinformării!

În conseciţă, simţi că tăcerea este singurul moment „triumfal“ al căderii tale, omule care votezi în disperare, un moment al tuturor durerilor tale rămase fără medicamente compensate, că despre acestea mai avem dreptul să vorbim, nu-i aşa? Atât ai reuşit să conştientizezi! Să „cerşeşti“ darurile otrăvite ale pretendenţilor la funcţia supremă în stat, o roată a norocului care se învârteşte prin soarta jalnică ce ţi-ai făurit-o, fiind incapabil s-o provoci, pentru că nu ţi-ai dorit o recompensă a faptei tale şi nici n-ai fost conştient de acest gest, încât Însuşi Dumnezeu să fie nevoit să se lase strivit de „cizma“ care lasă urme dureroase în conştiinţa ta. Neîncrederea care te apasă, asta-i singura victorie pe care ar trebui s-o valorifici, pentru că el, candidatul providenţial, ţi-a oferit-o spre a te regăsi, în sfârşit, acolo unde ţi-e locul, în cabina de vot! Omule, care simţi că a venit momentul să te trezeşti la viaţă, ascultă cuvintele inimii tale, nicidecum ale altora, pentru că ecoul lor îţi împietreşte inima. Şi iar vei spune: „parcă am o piatră pe suflet”, dar, oare, piatra pe care şi eu ţi-o simt, nu e însăşi inima ta? Liniştea se pare că ne dă echilibrul în viaţă, pentru că omul de bună credinţă este ca un copil!

Dacă ar fi să se facă o comparaţie între firile celor care ne propun să-i votăm, clipa decisivă se structurează pe o soluţie de moment, indiferent de situaţie, pe când candidaţii tind să se panicheze mai repede şi cu accentul perdant al cuvintelor uitate. De fapt, o să afirm un lucru pe care l-au evocat mulţi alţii înaintea mea, acela care îmi spune că în spatele unui candidat de succes se află întotdeauna o femeie puternică pe care ne place s-o numim Fortuna! Poate spun un lucru banal, dar cred că românii nu mai au vocaţia viitorului ! Cu o undă de regret, spun asta! Mulţi oameni au ajuns, chiar să nu mai aibă planuri de viitor, să nu-şi mai facă speranţe, de teama deşertăciunii. Totul este în declin, iar cei care pot face ceva ca să schimbe situaţia, acei oameni cu minţile luminate, devin tot mai rezervaţi, poate aşteptând ca mulţi alţii să-şi unească forţele pentru a da o altă turnură acestei situaţii. Sunt votantul care cumpăneşte şi alege omul în care speră, iar în acest fel dovedesc celorlalţi că sunt o fiinţă prosocială ! Sunt mulţumit şi fericit când ceilalţi se simt bine lângă mine, pentru că restul lucrurilor vin de la sine! Ce nu-mi place la unii dintre candidaţi? Nu agreez impostura şi duplicitatea oamenilor care conduc vremelnic şi nu-mi plac cei care vor să pară ceea ce nu sunt şi nu vor fi niciodată!
În mintea frământată de grija zilei de mâine, singurul gest legitim ce te poate aduce din nou în Adevăr, în centrul fiinţei tale, unde îl vei regăsi pe cel pierdut, cred că este încrederea, dar nu aceea care se dovedeşte doar o metaforă! Cu nimic nu poate fi înlocuită spre a te însenina, spre a te deschide şi a primi ceea ce ţi s-a făgăduit în campania electorală. Şi când vei primi recompensa morală, orice sfâşiere lăuntrică dispare ca norii duşi de vânt, până dincolo de orizontul aşteptării tale! Nu e nici o filosofie la mijloc! E însăşi raţiunea noastră de a exista, de a ne exprima încrederea ce a fost investită în noi! E mult? E puţin? E suficient! Da, ştiu, nu e la îndemâna oricui, ci numai a aceluia care sădeşte ÎNCREDERE fără cusur. Tu crezi? Tu ai încredere în tine însuţi? Cum ai dobândit-o? Şi n-ai mutat încă munţii din loc! Nici eu! Să începem, atunci, cu piatra despre care-ţi vorbeam, cu piatra filosofală. Vine frigul şi bat la munte ninsorile, chiar dacă soarele mai zâmbeşte cu dinţi şi cu neîncredere!

În toate se manifestă o aşteptare, fără bătăile ceasului, când e vorba de bătălia electorală! În mintea unor candidaţi, parcă e frică, e întuneric, e scrâşnire de vorbe spuse printre dinţi! Dar, când n-a fost aşa ceva? Nu-l mai învinuiţi pe omul care nu vine la vot, sărmanul! Şi el a moştenit frica de ziua de mâine, la fel ca noi toţi. Iar, când acţionezi cu o asemenea frică, ce crezi că poate rezulta? Alte baricade şi mai sofisticate, şi mai înspăimântătoare împotriva fricii de ceilalţi! Cu ele, însă, ucidem iubirea cea tămăduitoare şi cea liniştitoare a sufletului! Vom spune apoi, am votat ce am vrut, ni s-a dat ce am cerut, dar neîncrederea şi decepţia ne-au trimis mai multă slăbiciune în sufletele noastre, biete creaturi neascultătoare ce suntem! Dar, oameni buni, chiar, nu se mai schimbă nimic în cetatea asta? Care cetate? Până acum, ce vorbirăm? Cetatea eşti tu însuţi, omule de bună crtedinţă! Începe cu tine! Ştiu, e greu de unul singur! Dar, El, candidatul prezidenţial, ţi-a spus că fără promisiunea lui, nu poţi face nimic! Aş vrea să scriu de pe acum pericopa evanghelică a duminicii de 22 noiembrie, doar pentru a uita că tema principală a campaniei electorale a fost bogăţia materială, deşertăciunea sufletului omenesc! Mai exact, modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea unui suflet în care domneşte neîncrederea! În încheiere, aş dori să amintesc doar cuvintele lui Panait Istrati, care spunea că „învinşi sunt toţi oamenii care se află, către sfârşitul vieţii, în dezacord sentimental cu cei mai buni semeni ai lor”, tocmai pentru a reitera că dincolo de orice idei şi prejudecăţi, campania prezidenţială pentru Cotroceni rămâne mereu o cursă a crizei de încredere!

prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

  26.10.2009. 05:34

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.