Prima pagină ·
Investigatii · Ziarişti anchetaţi din cauza penalului Surupăceanu
Ziarişti anchetaţi din cauza penalului Surupăceanu
Mugurel Surupăceanu, deputatul penal al PSD Gorj, a lăsat în urma sa, de-a lungul timpului, în afacerile pe care le-a derulat, datorii şi belele pe capul foştilor săi colaboratori.
Deputatul PSD, Ion Dumitru, fost director al Regiei Naţionale a Pădurilor, fotul primar al comunei Cătunele sau foştii directori ai IDP Gorj, Energoreparaţia Rovinari şi C.E Turceni sunt doar o parte din victimele lui Surupăceanu, persoane care s-au ales cu condamnări penale în urma afacerilor pe care le-au făcut cu escrocul roşu.
Opt jurnalişti dau şi ei cu subsemnatul, de ceva vreme, pe la poliţie şi parchet, pentru a lămuri situaţia financiară a unei fundaţii în spatele căreia s-a aflat Surupăceanu, înfiinţată în vremea când acesta patrona un post de radio local.
Jurnaliştii dau explicaţii pentru datoriile Star Media
La începutul anilor 2000, Mugurel Surupăceanu deschidea, la Tg-Jiu, un post de radio, Star FM, prin intermediul unui interpus, Florin Bogdan Stanciu. Fiu fostului şef al Serviciului de control de la Curtea de Conturi Gorj, Stanciu preluase trei societăţi de la Surupăceanu, printre acestea şi Star Invest SRL, firma care deţinea licenţa postului de radio.
La scurt timp, după deschiderea postului de radio, Surupăceanu a avut iniţiativa de a înfiinţa o fundaţie, STAR MEDIA, ai căror membrii erau ziarişti, angajaţii radioului, aceasta fiind administrată de către Sorin Buşan, alt apropiat al său. După eşecul afacerii media şi vânzarea postului de radio, fundaţia lui Surupăceanu şi-a continuat activitatea. Plecaţi pe la alte instituţii media, jurnaliştii fondatori ai Star Media s-au trezit, în urmă cu doi ani, citaţi de Tribunalul Gorj pentru a-şi da acordul pentru intrarea acesteia în insolvenţă, datoriile către Administraţia Finanţelor Publice Tg-Jiu ajungând la aproape 800 de milioane de lei vechi.
Problemele jurnaliştilor nu s-au oprit aici, uni dintre ei fiind chemaţi la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ unde se afla în cercetare un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece o parte din impozitele datorate statului reprezentau stopaje la sursă. Dosarul se află în prezent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, procurorii urmând să stabilească dacă îi trimit sau nu în judecată pe cei responsabili de comiterea infracţiunii.
Interpuşii lui Surupăceanu, la fel de penali ca el
Administratorul Fundaţiei Star Media, Sorin Buşan, este personajul care a apărut în toate afacerile penale ale lui Surupăceanu.
Buşan este coleg de dosar cu Surupăceanu în cel trimis în judecată de către DNA în cazul buldotancului de 8 miliarde de la CE Turceni. Buşan a fost administrator al firmei din Mediaş, Voron Trans, prin care Surupăceanu a vândut mormanul de fiare vechi complexului energetic. Ca şi Surupăceanu, Buşan are calitatea de inculpat în acest dosar fiind judecaţi pentru infracţiunile de spălare a banilor şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Buşan are calitatea de martor, alături de Surupăceanu, şi în alt dosar judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot pentru infracţiuni de corupţie, în cazul buldotancului vândut de către deputatul penal RNP. În acest dosar, Florin Bogdan Stanciu, interpusul mult mai cunoscut al lui Surupăceanu, e inculpat alături de mai mulţi directori din cadrul Romsilva.
Surupăceanu a apărut, recent, într-un studiu al IPP cum că şi-a decontat cheltuieli şi în timpul vacanţei parlamentare.
Claudiu Matei
Recomandă acest articol:
11.12.2010. 14:08
Comentarii
bau-bau
30.01.2011. 00:13
alina
14.12.2010. 10:38
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu