Perdanţii din listele locale
„Mieii” sacrificaţi de partidele politice
Nume necunoscute, ale unor persoane pe care nimeni nu le-a văzut până acum, au fost aruncate în lupta electorală, fie pentru fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu, fie pentru preşedinţia judeţului. Unii din naivitate, alţii din îngâmfare, însă toţi străini de realitate s-au băgat într-o luptă, pierdută din start. „Handicapul” candidaţilor este faptul că sunt nişte mari anonimi ai lumii pe care vor să o domine şi nu au nici soldaţii care să-i ajute în luptă.
Partidul Democrat-Liberal (PDL) a scos dintr-o cutiuţă, ascunsă bine până acum, un candidat care, probabil, şi el a fost uimit de figura nouă ce priveşte de pe afişe.
Eduard Berca a apărut în politica din Gorj, exact în momentul în care trebuia să fie depuse listele cu candidaţi, iar democrat-liberalii dădeau din colţ în colţ, pentru a completa rubrica destinată Primăriei Târgu Jiu, toţi membrii care cunoşteau realitatea politică refuzând să se arunce cu capu-n faţă, într-o luptă în care adversarul „roşu” era cotat cu peste 80% şanse. Neavând idee despre ceea ce înseamnă politică sau administraţie, Berca a crezut că pedeliştii îi fac un favor, punându-l pe lista de candidaţi, pe care şeful pesediştilor, Florin Cârciumaru, o câştigă, de mai bine de un deceniu, la un scor de epocă de aur.
OTV-ul atacă primăria cu Pegingină
Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) defilează cu un fost pedelist, Gheorhe Pecingină, avocat făcut cunoscut de ex-locotenentul lui Dan Ilie Morega, care l-a pus în vitrină la asociaţia pe care a format-o, pentru a atrage minerii rămaşi fără locuri de muncă, promiţându-le că le va câştiga procesele împotriva societăţilor miniere care i-au dat afară şi, implicit, despăgubiri imense.
I-a lăsat însă în voia sorţii pe ortaci, cu problemele lor cu tot, şi s-a înscris în formaţiunea condusă de patronul OTV, unde a primit şi loc pe listele electorale, de pe care liderii gorjeni, dezarmaţi de sumele imense, solicitate pentru campania electorală, au dat bir cu fugiţii. S-au găsit repede înlocuitori, care au acceptat aproape orice nou venit, că doar trebuia să completeze listele electorale. Avocăţelul Pecingină a acceptat o pălărie prea mare, dar de sub ale cărei boruri, trase până la gât, nu a mai putut zări realitatea. Şansa de a intra în administraţie este câştigarea unui post de consilier local. Cel care a ajuns lider al Partidului Poporului, la Gorj, Mihai Prunariu, ţinţeşte chiar la preşedinţia Consiliului Judeţean. Din lumea fotbalului, acesta s-a gândit că ar putea jongla în administraţia judeţului, cu aceea minge cu care a făcut driblinguri cu Marin Condescu, în urmă cu câţiva ani, pentru baza sportivă a Clubului Pandurii.
Un alt avocat, cu un discurs atât de întortocheat, încât doar electorii magistraţi îl pot urmări, apare pe afişele UNPR.
Gheorghe Ciobanu s-a trezit, din sala de judecată, în partidul condus, până nu de mult, la Gorj, de Dan Ilie Morega, fostul lider al PNL. Candidatul la Primăria Târgu Jiu, fost procuror, a mers pe mâna lui Marius Vlaicu, cel desemnat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Gorj. Vlaicu, ale cărui pretenţii pentru funcţii nu au fost satisfăcute de pesedişti, a trecut în barca UNPR, unde a obţinut ceea ce la PSD nu ar fi reuşit să câştige prea curând: un post politic, dar şi o candidatură, la o funcţie administrativă. Bonus, de la foştii aliaţi de la PDL, doar în perioada de guvernare a ultimilor, a primit şi un post la o unitate energetică, respectiv Complexul Rovinari, post creat special pentru el, pe criterii exclusiv politice.
Pic şi Poc, în politică
Un cuplu care poate deveni celebru, dar nu pentru strategiile politice, ci pentru asemănarea cu unele personaje comice, este la PRM.
Gheorghe Bucălăete, lider al organizaţiei judeţene, candidat pentru Primăria Tg Jiu şi Constantin Lemnaru, un pensionar care, după ce s-a odihnit un mandat într-un scaun de consilier, vrea să aţipească şi în fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, încearcă, de ani buni, să facă politică, însă puterea lor de convingere este atât de mare, încât i-au părăsit şi membrii.
PNŢ-CD a ieşit la pensie
Ţărăniştii au atâţia adepţi, încât au aruncat în luptă o pensionară: Alexandra Beldean, foarte cunoscută ... în bloc. La fel şi candidatul pentru Consiliul Judeţean, Matei Catrinoiu, care vorbeşte din scenarii de cărţi poliţiste.
Recomandă acest articol:
05.06.2012. 05:51
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu