Amicul Adi
Claudiu Matei
claudiu.matei@scandaldegorj.ro
Am devenit bun amic cu Adrian Gorun după luni de zile în care „Scandal de Gorj” a publicat nenumărate materiale în care erau înfierate ilegalităţile comise de dictatorul de la Universitatea „Constantin Brâncuşi”. Mi-a cumpărat bunăvoinţa şi amiciţia nu cu dovezi ale moralităţii sale, ci cu mii de euro plasaţi de o persoană importantă şi influentă, prietenă cu amândoi. Din momentul în care s-a hotărât pacea, Gorun doarme mai liniştit pentru că măgăriile sale nu vor mai apărarea în publicaţia pe care o conduc şi astfel îşi vede fiecare de viaţa lui, eu fiind mai bogat cu câteva mii de euro, iar el mai sărac cu un duşman.
Povestea asta o serveşte Adrian Gorun, nu ştiu în ce scop, tuturor celor din jurul său şi în felul acesta a ajuns şi la urechile mele. Omul spune că nu o să mai apară niciodată în paginile publicaţiei noastre din cauză că a cotizat câteva mii de euro şi în felul acesta ne-am împrietenit.
Nu ştiu ce să cred: ori a înnebunit, ori a dat banii vreunuia ce s-a lăudat că ni i-a dat noua? Oricare ar fi varianta nu noi ziariştii suntem problema lui cea mai mare ci modul josnic în care înţelege să se folosească de funcţiile pe care le ocupă. Mai mult de atât are şi o influenţă nefastă asupra celor care depind într-un fel sau altul de el.
Singurul lucru real din fantasma lui este că avem o cunoştinţă comună. Nu persoană importantă prin funcţiile deţinute, ci o persoană ce a jucat un rol important în adolescenţa mea. Un om de o corectitudine desăvârşită pe atunci, acum doar o marionetă în mâinile lui Gorun. Ştiind că are nevoie de el ca şi secretar de stat în învăţământ l-a pus pe individul respectiv să mă bombardeze cu telefoane şi întâlniri în care mă ruga insistent să-l las pe Adrian Gorun în pace.
Am încercat să-l conving că protejatul său e malefic pentru învăţământ în general, n-am reuşit şi mi-a fost ruşine că trebuie să-l refuz şi că nu-l pot face să creadă că nu-mi fac decât meseria. Pe timpuri ar fi fost mândru că nu mă las influenţat dar acum faptul că nu-i poate face pe plac lui Gorun l-a înspăimântat. În felul său omul îşi face în continuare meseria cu devotament, dar trebuie să plece capul în faţa unora ca Adrian Gorun pentru a putea supravieţui el şi instituţia la care activează.
Cum varianta asta n-a mers secretarul de stat s-a gândit să-mi dea bani, sau cel puţin să împrăştie zvonul că mi-a dat.
Pentru a nu se mai teme că apare mereu prin paginile ziarelor, nu cu jurnaliştii trebuie să se împrietenească, ci cu legalitatea, lucru extrem de dificil de altfel pentru că asta nu poate fi cumpărată, ci necesită o anumită conduită morală, pe care Gorun, hienă bătrână de acum, nu o va avea niciodată.
Revenind la cele câteva mii de euro pe care pretindeţi că mi le-aţi dat, dacă bateţi câmpii ar fi bine să vă reveniţi, dacă nu faceţi bine şi recuperaţi-vă banii de la cine i-aţi dat că noi doi nu facem înţelegeri. Nu ne împrietenim, pentru că n-am fost niciodată duşmani şi, aşa cum îi spuneam şi cunoştinţei noastre comune, nu-mi fac decât meseria, lucru pe care ar trebui să-l faceţi şi dumneavoastră din când în când.
Recomandă acest articol:
09.12.2007. 23:46
Comentarii
super tare. dobitocullllll!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu