Inspectoratul în Construcţii nu aplică legea deşi Ministerul Lucrărilor Publice i-o cere
Mihai Popescu
mihai.popescu @scandaldegorj.ro
Ocuparea abuzivă a peste o sută de metri pătraţi dintr-un teren de către cetăţeanul de etnie rromă Toma Mihai Cioabă, rămasă fără reacţie din partea autorităţilor locale, a fost recunoscută de Direcţia Tehnică în Construcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Mai exact, directorul general al acesteia, a precizat, într-o adresă remisă proprietarului de drept al terenului, SC Nazyra Company, că în astfel de cazuri, Inspectoratul în Construcţii (IC) Gorj poate lua măsuri potrivit legii. Cei de la IC au refuzat sistematic până acum să se implice în acest caz, invocând de fiecare dată motive puerile, teama evidentă de a lua măsuri putând fi mai de grabă asociată cu neîndeplinirea sarcinilor de serviciu dar şi cu „altceva” din sfera penală.
Toma Mihai Cioabă şi-a construit, în numai trei luni, fără nici un fel de autorizaţie un imobil pe care l-a şi finalizat, fără să fie deranjat de autorităţi, în tot acest timp, proprietarul de drept fiind ignorat sistematic.
De la jumătatea lunii mai, de când SC Nazyra a fost pusă în posesie pe terenul fostei staţii Peco de pe strada Jiului, iar la scurt timp o parte din acesta a fost ocupat abuziv, a trimis zeci de sesizări autorităţilor însă, acestea au fost aruncate prin sertarele birourilor diferitelor instituţii care ar fi trebuit să intervină, lăsând practic ca abuzul să bată legea. Societatea deţine autorizaţie de construcţie pe acel teren însă nu poate demara lucrări în acest sens deoarece o parte este ocupat de clădirea ilegală a lui Mihai Toma Cioabă, firma înregistrând pierderi zilnic prin nefolosirea acestuia. Reprezentanţii acesteia sunt hotărâţi să acţioneze în judecată autărităţile ignorante pentru aşi recupera prejudiciul.
Recomandă acest articol:
01.10.2008. 12:59
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu