Minerii vor intra în greva
Liderii de sindicat din minerit şi energie au hotărât că vor declanşa mitinguri şi greva generală. Astfel, mii de mineri vor protesta pe 15 iulie, nemulţumiţi că nu a fost aprobată, până acum, nicio strategie energetică, iar Ministerul Economiei nu se implică în rezolvarea problemelor din minerit.
Consiliul de Cooordonare al Federaţiei Naţionale Mine-Energie, întrunit, la finele săpămănii trecute, a hotărât redeschiderea conflictului de muncă cu Guvernul României şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, suspendat în mai anul trecut. Liderii de sindicat din minerit sunt decişi să organizeze mitinguri,pe 15 iulie, şi în ultima instanţă, pe 1 august, o grevă generală, în toate bazinele miniere pentru a atrage atenţia Guvernului şi a salva locurile de muncă a mii de oameni. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt aceleaşi: lipsa unei strategii în domeniul minier şi energetic, reglementarea legii exproprierilor în industria minieră şi rezolvarea, de către ministrul Economiei Varujan Vosganian, a blocajului financiar existent la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Conducerea Federaţiei Naţionale Mine-Energie consideră că guvernanţii tratează cu indiferenţă, situaţia din minerit şi energie. În cazul în care aceştia nu se vor implica, sindicaliştii conduşi de către Marin Condescu vor scoate mii de ortaci în stradă. Potrivit unui comunicat de presă emis de Federaţia Naţională Mine Energie, minerii vor trece la acţiuni de protest începând cu 15 iulie, prin mitinguri şi marşuri până la data de 1 august. Dacă situaţia va rtămâne la fel, Marin Condescu anunţă grevă generală în toate sectoarele din minerit şi energie. În acelaşi comunicat de presă se menţionează că vor participa 24.000 de salariaţi, care-şi desfăşoară activitatea în cadrul SNLO, în Complexurile Energetice Craiova, Turceni şi Rovinari, dar şi din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine şi Energie, Marin Condescu, declara că, din toamnă, 30% din activitatea minieră, s-ar putea închide din cauza blocajului financiar al SNLO, cauzat de datoriile furnizorilor de servicii, în valoare de aproximativ 270 milioane de lei. Liderii de sindicat cer Guvernului şi Ministerului Economiei şi Finanţelor să se implice pentru recuperarea datoriilor şi pentru revigorarea societăţii miniere.Marin Condescu spunea că SNLO supravieţuieşte datorită plăţilor făcute la zi de Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari. Dacă SNLO ar fi încasat toţi banii de la societăţile cărora le-a furnizat cărbune, ar fi înregistrat, acum, un profit foarte mare.
Mediafax
Recomandă acest articol:
01.07.2008. 00:06
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu