Sandu îl ameninţă pe Condescu cu controale efectuate de Curtea de Conturi
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va solicita Curţii de Conturi să verifice cum au fost executate lucrările de modernizare la baza sportivă a clubului Pandurii în sezonul trecut, pentru că în investiţii au fost implicate şi fonduri publice.
“Voi solicita Curţii de Conturi să verifice puţin ce s-a întâmplat cu terenurile construite pe acolo, pentru că sunt şi bani publici, asta ca să fie totul clar. Eu fac nişte investiţii în terenuri şi mi-am dat seama că l-au costat (n.r. - pe preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu) la jumătate faţă de alţii”, a precizat Sandu.
Mircea Sandu a făcut această declaraţie în cadrul unei conferinţe de presă în care a dorit să ofere detalii despre conflictul cu preşedintele grupării Pandurii, Marin Condescu.
Preşedintele FRF a explicat că nu a intervenit în niciun fel în deciziile luate de comisiile FRF şi LPF în litigiile pe care gruparea Pandurii le-a avut cu jucătorul Ilie Iordache: “În data de 3 aprilie, Comisia de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a dat o decizie definitivă, irevocabilă şi executorie, prin care obligă clubul Pandurii să achite jucătorului Ilie Iordache suma de 22.000 de euro, plus 4.175 de lei, taxă de procedură. Ilie Iordache a devenit jucător liber, iar ulterior s-a transferat la AEK Atena. Nu am avut nicio intervenţie în hotărârile comisiei”.
Mircea Sandu a adăugat că a solicitat unei firme de avocatură să realizeze o analiză privind procesele clubului Pandurii în instanţele de drept comun, în cazul Ilie Iordache. “La data de 6 iulie, a fost prezentat în cadrul Comitetului Executiv o analiză, începută la 14 iunie, în care erau prezentate două litigii ale clubului Pandurii în instanţele civile din Gorj. Firma de avocatură a ajuns la următoarea concluzie: au fost încălcate dispoziţiile statului federaţiei referitoare la excluderea competenţelor instanţelor sportive”, a explicat Mircea Sandu.
Oficialul FRF a precizat că gruparea Pandurii a fost notificată de două ori, în zilele de 22 iunie, respectiv 7 august, să-şi retragă acţiunile promovate în instanţele de drept comun, în caz contrar urmând ca pe data de 23 septembrie să fie aplicate prevederile statutului FRF, care prevăd dezafilierea clubului.
“Condescu este membru afiliat FRF, are dreptul să spună orice până la atac la persoană. Îl rog să spună cum m-am îmbogăţit, dar l-aş ruga să facem schimb de bogăţii. Că nu acest costum tern, asortat la cravată şi sandale, ca să pară sărac lipit în faţa minerilor, este adevărul. Nu eu am semnat ca milionul de euro al minerilor să se ducă la Dinamo. La toate invitaţiile pe care Condescu mi le-a făcut, am mers cu plăcere. Însă cum îşi permite el să spună de chiolhanuri şi orgii, este o lipsă de caracter, ca să nu spun de bărbăţie”, a spus Sandu, referitor la acuzaţiile lui Marin Condescu la adresa lui, privind organizarea Supercupei României la Târgu Jiu.
Mircea Sandu a adăugat că nu se teme de eventualitatea organizării unei Adunări Generale a FRF, în care ar putea fi schimbat din funcţia de preşedinte al FRF: “Să facă puci dacă poate, nu am acte de răzbunare, are dreptul constituţional să convoace Adunarea Generală. Este a cincea oară când vrea să convoace Adunarea Generală, a mai convocat-o acum 7-8 luni tot el. Dacă poate să-l dea jos pe preşedinte, bravo lui, jos internaţionalul, sus minerul, nu mă deranjează nimic la un om de o astfel de factură”.
Mediafax
Recomandă acest articol:
21.08.2009. 06:40
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu