Apa consumată GRATIS din puțurile CEO, cu cinci ani în urmă, se cere plătită! 1400 de gospodării din Fărcășești, afectate
În ședința de Consiliul Local Fărcășești de miercuri se află pe ordinea de zi un proiect de hotărâre, inițiat de primarul Constantin Drăgoescu, prin care localnicilor din comună li se impută plata apei consumate, gratuit, în perioada 2014-2016. Este vorba de o sumă de nouă miliarde de lei vechi, care va fi împărțită la cele peste 1400 de gospodării din localitate. Plata se va face obligatoriu, urmare a unei reclamații făcute la Curtea de Conturi chiar de actualul primar liberal, în perioada în care era simplu consilier local.
Apa folosită în perioada 2014-2016 de localnicii din Fărcășești este industrială, nefiind potabilă, ea provenind din puțurile Complexului Energetic Oltenia, companie care a perceput bani pentru acest beneficiu, acordat locuitorilor din această comună, abia din 2018. Este vorba despre o sumă modică, de 1200 de lei anual. Banii s-au perceput de companie doar pentru curentul electric utilizat de pompele CEO pentru extragerea apei din puț.
Prostia se plătește
În ciuda faptului că în perioada 2014-2016, la Fărcășești compania nu percepea niciun fel de taxă localnicilor pentru apa nepotabilă furnizată acestora, primarul Drăgoescu, care nu s-a gândit la acel moment că va fi ales edil, a reclamat la Curtea de Conturi că fostul primar furnizează apă cetățenilor fără să o taxeze.
Curtea de Conturi abia în acest an, la patru ani de la reclamație, a decis că reclamantul are dreptate, impunându-i acestuia(între timp Drăgoescu devenind primar) să recupereze prejudiciul calculat, în cuantum de 9 miliarde de lei vechi.
Banii recuperați de primarul care pare că s-a reclamat singur nu vor ajunge la CEO, ci în bugetul local. Fiecare gospodărie din Fărcășești trebuie să contribuie cu opt-nouă milioane de lei vechi la bugetul local, pentru apa pe care o consumaseră gratuit la momentul 2014-2016.
Cetățenii au anunțat că se vor îndrepta în instanță împotriva primăriei dacă li se vor imputa acești bani.
Consilierii vor vota, cu siguranță, miercuri proiectul primarului, deoarece acesta are majoritate în Consiliul Local Fărcășești. La ședință o să apară și cetățenii nemulțumiți.
Recomandă acest articol:
18.06.2019. 10:03
Comentarii
primari nu poate să impună să plătim apa deoarece nu exista contract de furnizare a apei intre cetățeni și primărie și sîntem în 2019 de legea prescripției stiu conducereaprimăriei si consilieri locali
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu