Compensări ilegale la Primăria Târgu Jiu
Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli financiare grave la Primăria Târgu Jiu. Instituția a impus ca termen de rezolvare a abaterilor sfârșitul acestui an, în caz contrar, nefiind exclusă chiar sesizarea organelor de cercetare penală.
Inspectorii Curții de Conturi Gorj au concluzionat, în urma verificării, că s-au efectuat compensări ilegale în anul 2012, cele mai multe cu fosta Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO). „Din verificarea modului de încasare a creanțelor datorate bugetului local de persoane juridice s-a constatat că în anul 2012, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția Publică de Venituri, a inițiat stingerea de drepturi și obligații de plată prin utilizarea de compensări pe bază de Ordine de Compensare, în sumă totală de 446.029 lei. (...)
Prin ordine de plată, UATM Târgu Jiu vira integral în contul SNLO deschis la Trezoreria Municipiului Târgu Jiu contravaloarea obligațiilor comerciale datorate de societățile din subordinea Consiliului Local și, în ziua următoare, SNLO efectua plata creanțelor bugetare datorate, stingându-și astfel obligația de plată către bugetul local. Au fost efectuate decontări în baza ordinelor de compensare fără a se respecta prevederile legale referitoare la modul de evidențiere în contabilitate, la modul de emitere a facturilor și a stornării acestora. Prin acest mod de compensare s-a creat posibilitatea sustragerii agenților economici care participă la operațiunea de compensare de la plata obligațiilor fiscale“, se arată în raportul Curții de Conturi.
Plăți efectuate în mod necorespunzător
Reprezentanţii Curții de Conturi au constat că s-au efectuat plăți eronate dintr-un cont. „A angajat, lichidat, ordonanțat și plătit eronat din creditele bugetare prevăzute la titlul II «Bunuri şi servicii» cheltuieli în sumă de 1.598.560 lei reprezentând lucrări de construcții sau modernizări active care trebuiau înregistrate fie în contul 231 «Investiții în curs“, fie să majoreze valoarea activului fix cu valoarea lucrărilor de modernizare“, se arată în raportul Curții de Conturi. Inspectorii au mai sesizat și alte abateri de la legislația în vigoare și au dispus ca, până la sfârșitul anului, să fie luate măsuri pentru remedierea neregulilor.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
15.10.2013. 01:42
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu