Conspiraţia tăcerii (II)

Claudiu Matei

Am fost considerat, scriptic, „pericol social”, în realitate, fiind de fapt, „pericolul public numărul 1” pentru mulţi gabori, magistraţi ori politicieni, în perioada 1999-2000, când Scandal de Gorj, prima publicaţie de acest gen din judeţ, ajunsese la un tiraj, neegalat până acum de vreun ziar local, de 5.000 de exemplare. Mulţi din cei care se ştiau pătaţi aşteptau, cu înfrigurare, ziua de joi, în fiecare săptămână, sperând până în ultima clipă să nu se regăsească în paginile publicaţiei. Eram urâţi de ticăloşi, dar iubiţi de oamenii simplii, pe mulţi dintre ei văzându-i, mai târziu, susţinându-mă în sala de judecată, plină până la refuz, atunci când eram judecat.

Din biroul lui Crăciun...

Aşa cum vă spuneam, în numărul trecut, am fost reţinut pe 9 octombrie 2000, în urma unei delaţiuni a actualului candidat PSD la deputăţie, Mugurel Surupăceanu.

Declaraţiile de la sediul Poliţiei Municipale au avut loc în biroul comisarului Daniel Crăciun, după ce acesta şi-a rezolvat, de la telefonul instituţiei, o problemă familială.

Confruntările cu Surupăceanu şi gaşca sa de angajaţi, bine instruiţi să descrie „şantajul” la adresa şefului, mi-au dat impresia că aceştia îşi învăţaseră lecţia chiar într-unul din birourile poliţiei.

Ca să mă intimideze, Surupăceanu m-a făcut „infractor” şi „mincinos”, de câteva ori, fără ca miliţianul anchetator să intervină. Problema nu era că delatorul mă jignea ci, că „profesionistul” Crăciun nu a reţinut un detaliu important, după părerea mea: „şantajatul”, cel pe care îl constrânsesem moral, îi provocasem atâta teamă cu ameninţările mele, îl terorizasem psihic, îmi vorbea în acest fel (?!). Crăciun era preocupat ca ordinul şefului său de atunci, Ion Giura, să fie dus la îndeplinire: Matei trebuie să ajungă în arest!

Nu mă surprindea nimic din toate astea, mă aşteptam la orice. Un singur lucru m-a făcut să mă cutremur – declaraţiile angajaţilor lui Surupăceanu, dar mai ales cea a secretarei sale. Simona Angela Dinuţă a susţinut la poliţie şi, mai apoi, pe toată durata cercetării penale şi judecătoreşti că, în singura dată când am fost în biroul şefului ei, a auzit, prin uşa care despărţea secretariatul de acel birou, rămasă întredeschisă, ameninţările mele către Surupăceanu şi pretenţiile băneşti solicitate. O declaraţie neşlefuită, nememorată, obişnuită, a acesteia nu putea scoate în evidenţă exact elementul constitutiv al infracţiunii de şantaj – constrângerea psihică şi obiectul material. Toate declaraţiile angajaţilor lui Surupăceanu, Sorina Liliana Ursu, Ion Petrescu şi Forin Neamţu (în prezent secretarul Primăriei Rovinari) au fost premeditate în aşa fel încât să scoată în evidenţă vinovăţia mea. Voi prezenta, în viitor, fiecare detaliu, din aceste declaraţii, ticluitgaborii şefi şi memorat de angajaţii denunţătorului Surupăceanu.

...în beciurile Poliţiei

După şapte ore de interogatorii şi confruntări capii poliţiei au luat hotărârea reţinerii mele. Au chemat-o pe soţia mea, care stătuse în tot acest timp în faţa sediului, şi i-au dat ceasul, telefonul mobil, şi alte câteva obiecte personale pe care le aveam asupra mea.

La ora 20,20 am fost dus în Arestul IJP. Drumul dintre „Municipală” şi IJP l-am parcurs într-o Dacia „civilă”, pe bancheta din spate, lângă uşă, fără cătuşe la mâini. Am realizat, abia atunci, că mi-am pierdut libertatea. Deşi, în sediul „Municipalei” fusesem escortat la WC nu am avut acest sentiment, cu toate că, la un moment dat, în drumul spre pişoar, am auzit vocile lui Surupăceanu şi Giura discutând pe tema arestării mele.

Odată ajuns în subsolul IJP, am avut ceva de aşteptat până am fost luat în primire. Mi s-au luat datele personale şi apoi mi-au făcut o percheziţie corporală. Mi-au luat şireturile de la pantofi şi cureaua, probabil să nu mă spânzur. În drumul spre celulă l-am rugat pe poliţistul care mă însoţea să mă plaseze într-o cameră „mai liniştită”. Îmi era teamă să nu fiu luat de la intrare, de „băieţi”, cu „vai puiuţ ce fund frumos ai...”, iar a doua zi să plec (!) de acolo „fetiţă”. În camera 7, în care am stat o oră, deja „mă cunoşteau” toţi din buletinele de ştiri care se difuzaseră la radio în ziua aceea şi abia dacă am apucat să le povestesc câte ceva din ce păţisem. Erau oameni normali, aşa cum nu mai întâlnisem în acea zi, care m-au invitat la masă, din puţinul primit de acasă. Unul dintre ei fost ofiţer la jandarmi... Uşa celulei s-a deschis şi am fost invitat, de chiar şeful Arestului, chemat de acasă, să-mi iau bagajele şi să ies. Devenisem singurul meu bagaj după o zi istovitoare. M-au mutat în camera alăturată, colonelul Cilibiu spunându-mi că aici e mai bine, mai am cu cine discuta. Cei de la 6 mai aveau puţin şi mă pupau: „Ziaristule bănuirăm că te mută aici că tocmai ne puseră cearceafuri şi feţe de pernă noi”. Aveam să aflu că lenjeria nu fusese spălată niciodată. A urmat o noapte lungă, de nesomn.... A doua zi....

  13.10.2008. 22:13

Comentarii

unnimeni
19.10.2008. 19:41

sa moara toti coruptii unu cand fura o gaina al baga repedele la cusca unu care fura miliarde nu suporta detendtia nu imi doresc decat sa moara ciodanu vasile sandu ...........la gunoi cu iei te intalnesti noaptea cu iei prin baruri si au pretentii sa le dai sa bea ca daca nu zice ca te ia cu urmatoarea fapta si te ia la omor