Fetele lu’ domn profesor Porumbel - salarii de peste 8.000 de lei, lunar, fiecare
Fost şef al Ansamblului Nedeia din Novaci, fost director al centrului de plasament din localitate, ex-primar de Novaci şi acum director al ,,Doinei Gorjului”, Gheorghe Porumbel şi-a plasat fiica şi nora în poziţii demne de invidiat.
După ce a cochetat cu UNPR şi s-a întors apoi la PSD, Porumbel a primit o promovare pentru fiica sa ajunsă în Consiliul de Supraveghere al CEO, asta după ce fusese plasată, tot politic, la Pirelli Bumbeşti-Jiu, dar şi un loc călduţ pentru nora sa, secretar de primărie. Cert este că ambele sunt plătite cu peste 8.000 de lei lunar, în timp ce domn’ profesor este consilier judeţean şi director la Ansamblul ,,Doina Gorjului”, adunând, alături de salariu, şi indemnizaţia de ales la judeţ.
Georgiana Ana Porumbel, fiica social-democratului Gheorghe Porumbel, a fost angajată la Pirelli, pe baza carnetului de partid, imediat ce italienii au deschis fabrica de la Bumbeşti-Jiu. Intervenise pentru ea, colegul de organizaţie, Victor Ponta, iar Georgiana a primit pe tavă o funcţie, ca şi garanţie a faptului că italienii au fost primiţi cu braţele deschise de oficialităţile judeţului Gorj.
Atât de bine a fost implantată fiica lui Gheorghe Porumbel la Pirelii încât a ajuns să încaseze într-un an de zile nici mai mult nici mai puţin decât 107.108 lei, potrivit declaraţiei de avere pe 2013. Georgiana Porumbel a obţinut astfel, la un calcul rapid, cam 8.925 de lei pe lună, asta pe lângă cei peste 2000 de euro obţinuţi ca urmare a promovării sale în Consiliul de Supraveghere al CEO.
Adică încă cel puţin 8000 de lei în mână pentru figuraţie în acest organism de conducere a Complexului Energetic Oltenia, în care fiica lui Porumbel, membră PSD, este promovată. Banii mulţi îi aduc tinerei multe beneficii asta pe lângă cei 49.610 euro într-un cont, depozitaţi în 2010, şi un apartament în Târgu-Jiu. Fiica lui Porumbel mai are un teren agricol în Novaci de peste 4000 de mp achiziţionat în 2007. Într-un cuvânt, Georgiana Porumbel încasează lunar, pe carnetul de partid, peste 16.000 de lei, asta de la Pirelli şi de la CEO, munci pe care odrasla directorului de la ,,Doina Gorjului” le face, cu lejeritate, într-o lună.
Miruna Porumbel, 8000 de lei salariu
Nu numai Georgiana Porumbel o duce minunat financiar ci şi Miruna Porumbel, nora directorului de la ,,Doina Gorjului” . Mutată cu serviciu de la Primăria Peştişani la Primăria Bumbeşti-Jiu şi apoi iaraşi la Peştişani, loc din care visa la o transferare la ANAF, Miruna Porumbel, secretar de primărie, reuşeşte să încaseze un salariu mai mare decât viceprimarul. Astfel, în ianuarie 2013, Miruna Porumbel reuşeşte să ia în mână 8000 de lei, salariul fiind incredibil de mare pentru un bugetar încadrat la o mică primărie comunală. Se ştie însă că Miruna şi-a rotunjit chenzina lunară cu numeroase sporuri, care i-au fost acceptate cu lejeritate la plată. Prin ce minune nu ştim, cert este doar că la legislaţie nora lui Porumbel are ceva lacune, care au făcut-o să greşească repetat în activitate şi să se plângă mai mereu că îi este greu la serviciu.
Luna trecută ameninţa cu plecarea din Primăria Peştişani pentru un loc de muncă călduţ la ANAF. Revenirea în primărie a primarului supendat Florin Pavel a făcut-o însă să se răzgândească, ea rămânând, momentan, pe loc.
Miruna Porumbel este căsătorită cu Ionel Cristian Porumbel, fiul directorului de la ,,Doina Gorjului”, care este angajat la Intreprinderea de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Gorj, ca şi inginer. Aceasta a încasat într-un an 34.831 de lei, în perioada 2012-2013, iar soţul său aproape 22.000 de lei şi încă 42.300 pe un proiect pe măsura 112.
Tatăl, mai prost plătit ca fiica
În 2012, Gheorghe Porumbel nu a reuşit să o ajungă la salariu pe fiica sa ori pe noră. Într-un an de zile, Porumbel a încasat salariu de la ansamblu, indemnizaţia de consilier local la Novaci şi o remuneraţie în urma unei colaborări cu TVR, undeva la 35.000 de lei. De asta şi ameninţase PSD cu candidatura sa din partea UNPR la Primăria Novaci. Jocul politic i-a fost favorabil, a speriat PSD care i-a cerut să nu mai candideze pentru că partidul va fi ,,atent” cu familia acestuia. La scurt timp după alegeri şi după formarea CEO, fiica acestuia, fără experienţă în energie sau minerit este promovată în Consiliul de supraveghere al structurii energetice, asta deşi tânăra nu ducea lipsă de loc de muncă, dimpotrivă.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
25.02.2014. 04:49
Comentarii
viceprimarul asta e un nesimtit , el vorbeste de salariul secreterei ? Sa si vada de spagile lui de sute de milioane .
asta e marea nenorocire la noi,nu se numesc oamenii pe criterii de performanta si pregatiti in domeniul respectiv,ci pe pile pacatttttttttttttttttttt
Nu cred ca Miruna a aluat la primarie 8000 lei; e o minciuna sfruntata pe care o cred doar cei ce nu au habar de administrastie; va spun ca daca ai aduna toate sporurile de care s-a auzit in administratie si salariul net in mana nu poate sari de 35oolei asta poate si cu ceva din hotarari judecatoaresti- alea de se dau in 5 ani ...... ! Asa ca nu mai mintiti!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu