Greblă a depăşit producţia de comunicate de presă la hectar
Politicianul unealtă, Toni Mihail Greblă, a depăşit producţia de comunicate de presă la hectar şi, de teamă să nu îl prindă campania electorală nepregătit, s-a gândit să recupereze pe ultima sută de metri. Căci, după ce va finaliza campania de însămânţări de prin presă, va avea şi ce culege. Ce însămânţări mai realiza pe vremuri, când îşi începuse activitatea de stat, pe la Prefectura Gorj...Câte mese şubrede şi câte suspine au rămas în urmă.
Aşadar, fanul numărul unu al lui Marin Condescu şi al lui Ion Iliescu transmite opiniei publice, prin intermediul comunicatelor de presă, opiniile sale referitoare la diferite subiecte ale zilei, precum politica energetică a ţării, diferite probleme legate de aplicarea legilor, funcţionarea justiţiei, etc. Ca să ţină aproape de alegători, merge şi în colegiu, pupă babe, le întreabă de pamperşi, de însămânţările de altă dată, le duce lumânări.
De ziua lor, desigur. În curând, organele sale purtătoare de vorbe or să transmită şi de câte ori pe zi face alesul duş, ce meniu preferă la bufetul parlamentului şi cine îi taie unghiile. Şi, astfel, se aude de Toni în judeţ şi o mai scaldă de un mandat, căci trebuie să iasă şi el la pensie de undeva. Şi, până la urmă, babelor le plac flăcăii cu mustaţă, în genul lui Mâţu Stoian. Măcar ala cântă.
Cântă şi Greblă, dar din ce în ce mai fals şi stricat. Munca e pentru gorjeni, mandatele pentru politicieni.
Recomandă acest articol:
10.11.2011. 22:09
Comentarii
Comunicatele le trimite pana in ora 10, ca apoi are treaba cu Jack. Jack Daniels. Nu s-a saturat lumea de gogoritele valetului lui Condescu?
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu