În dauna lui Condescu, negocierea contractului colectiv de muncă al CEO, afectează financiar Pandurii
Negocierile tărăgănate ale contractului colectiv de muncă al Complexului Energetic Oltenia(CEO), în detrimentul sindicatelor şi în mod direct a sindicalistului Marin Condescu, totodată preşedinte al CS Pandurii Târgu-Jiu, are efecte negative şi pentru jucătorii clubului de fotbal. Asta deoarece, administraţia CEO a dat deja semne că va lăsa sindicatele fără porţia de bani anuală pe care o încasa de la unităţile aflate în componenţa acestei structuri, iar Condescu a strâns punga şi la CS Pandurii. Din acest motiv, fotbaliştii clubului nu şi-ar fi primit salariile de două luni şi nici o parte dintre primele cuvenite pentru locul al patrulea ocupat la sfârşitul primei părţi din campionat.
Felul în care se poată negocierile între administraţia CEO şi sindicate are efect imediat nu numai asupra felului în care, pe viitor se va desfăşura activitatea sindicală şi afacerile sindicaliştilor aghiotanţi ai lui Marin Condescu ci şi asupra felului în care fac acum plăţile unităţile aflate sub umbrela CEO către fotbalul gestionat de sindicalistul-şef iar acesta la rândul său face plăţile către proprii fotbalişti. Probleme au apărut în acest context în echipa lui Grigoraş care, se vehiculează între membrii echipei, suferă financiar în timp ce Condescu amână plăţile până după semnarea contractului colectiv de muncă al CEO.
Noiembrie şi decembrie, pe caiet
Mai precis, sunt indicii, că fotbaliştii de la Pandurii nu şi-au încasat salariile pe ultimele două luni, mai precis pe lunile noiembrie şi decembrie, dar şi un sfert din prima cuvenită pentru locul 4 ocupat de echipă la finalul acestei părţi din Liga 1.
Fotbaliştii nu sunt însă foarte îngrijoraţi, fiind convinşi că în final îşi vor lua banii cuveniţi, asta şi pentru că la echipa din Târgu-Jiu fenomenul a fost destul de rar, bugetul echipei de 8,5 milioane de euro fiind unul dintre cele mai mari din Ligă. Nu degeaba le-a oferit Condescu bolizi de lux fotbaliştilor de la Pandurii..
5 milioane de euro de la CEO
De altfel, legat de buget sunt ceva îngrijorări în tabăra lui Condescu asta deoarece 5 milioane de euro din cei 8,5 au provenit până acum de la unităţile aflate în structura CEO. Mai precis, mai bine de jumătate din buget a fost asigurat de unităţile de stat, lucru care nu se ştie dacă se va mai asigura şi anul acesta, cota de 6,5 la mie pentru sindicate fiind, de asemenea pusă sub semnul întrebării.
În atare condiţii ne întrebăm cum se vor mai asigura salarii de 80.000 de euro anual cât i-a oferit Pandurii lui Mingote şi Viera.
M.CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
15.01.2013. 05:49
Comentarii
Ion calinoiu si marian condescu cei mari HOTI au furat din toate partile oamenii muncesc pe nimic si astia au distrus economia nici o investitie nu a facut baronul de calinoiu vai de noi care platim ca prostii taxe uitativa la jud vecine cu noi ce ivestitii au facut de 10 ANi se fac ca termina drumul tg-jiu sadu petrosani HOTIE.DEZASTRU asta este pe la GORJ traiasca partidul comunist
bun material, bun! tineti-o tot asa, sunteti pe drumul cel drept, spre ilogica gandirii strambe. Pfiu, e greu cu limba romaneasca, fratilor, si cel mai grav e ca n-o s-o invatati niciodata!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu