Maşini de lux scoase la licitaţie din ograda Poliţiei Cărbuneşti
Finanţiştii gorjeni scot la licitaţie două maşini de lux aflate în parcul auto al Poliţiei Cărbuneşti. Este vorba despre două autoturisme confiscate de la persoane certate cu legea. Ambele maşini sunt destul de uzate dar finanţiştii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice(AJFP) Gorj speră să obţină totuşi pe acestea aproape 10.000 de lei.
Un autoturism BMW tip 316 cu o capacitate cilindrică de 1596 cmc, fabricat în 1995 dar cu un grad de uzură de 75%, utilizat la comiterea unei infracţiuni care a determinat confiscarea lui de către IPJ Gorj, este scos la mezat pe 21 februarie. Maşina care nu este în stare de funcţionare va aduce un beneficiu statului prin vânzare, măcar ca şi piese de schimb, AGFP Gorj punând pe autovehicul preţul de pornire la licitaţie de 7.028 de lei.
Alături de acest BMW mai este scos la vânzare şi un Hyundai Coupe de tipul 1,6 FX cu o capacitate cilindrică de 1599 cmc cu an de fabricaţie 1997-1999. Acesta se vinde la un preţ şi mai mic de doar 2540 de lei. Maşina este uzată în proporţie de 85% şi nici ea nu se află în stare de funcţionare. Procedura licitaţiei este una standard la care se apelează pentru a recupera din debitele datorate statului. În parcul auto de la Poliţia Cărbuneşti se găsesc şi alte zeci de maşini confiscate care vor ajuge tot la licitaţie, ele ocupând acum spaţiu în incinta instituţiei locale.
În vara anului trecut poliţiştii au confiscat mai multe maşini şi bijuterii de la rromi din Meteor acuzaţi de evaziune. Autoturismele ajung după ceva vreme să fie vândute, asta după ce vinovaţilor li se bat în cuie, la instanţă, acuzaţiile şi sunt condamnaţi.
M.CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
18.02.2014. 05:07
Comentarii
Aceste masini de lux (asa cum spuneti in titlu) constat ca sunt niste rable nefunctionale. Va doresc sa mergeti numai cu astfel de masini de lux ,daca va bateti joc in asa hal de cititori .
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu