Momentul adevărului: Suspectele în cazul bebeluşului sfâşiat de câini, la detectorul de minciuni
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj sunt pe cale să finalizeze cercetările în cazul nou-născutului devorat de câini, în curtea spitalului de la Târgu-Cărbuneşti.
Rezultatul de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a scos la iveală amănunte şocante. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Scandal de Gorj că s-a confirmat faptul că băiatul a fost adus pe lume în toaleta spitalului, la Secţia Chirurgie:
„Au fost găsite urme de sânge pe gresie, pe toaletă şi pe coada unui mop, care aparţin nou-născutului.
De asemenea, un sac menajer provenit din toaleta respectivă a fost găsit în locul în care a fost lăsat bebeluşul. Este vorba despre toaleta dintre saloanele 4 şi 5. Cadrele medicale au fost verificate, pentru că există suspiciunea că totul s-a petrecut cu ştiinţa unui cadru medical şi aceea că cineva a ajutat-o să nască.
Evenimentul a avut loc în noaptea de 17 spre 18 aprilie, era viu în momentul în care a fost lăsat în curtea spitalului”. S-a format şi un cerc de suspecte, fiind vorba despre persoane care nu au fost internate în spital, venite din exterior.
De la femeile vizate de procurorul de caz vor fi luate astăzi probe biologice, care vor fi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti. Cert este că suspectele nu sunt minore şi locuiesc în Gorj.
În această săptămână toate vor fi examinate poligraf, întrucât niciuna nu recunoaşte oribila faptă. Autoarea va fi cercetată pentru omor calificat şi riscă să stea 25 de ani după gratii. Dacă se va dovedi că un cadru medical a ajutat-o să nască, şi acesta va fi cercetat pentru complicitate. La audieri a fost chemată şi femeia de la pază, care a recunoscut că nu avea o evidenţă cu cine a ieşit şi a intrat în spital.
O.Vulpe
Recomandă acest articol:
09.07.2013. 05:41
Comentarii
ar trebui si ele date la caini de vii.sa le manance si pe ele cum lau sfasiat pe micutu fara nici o vina.sau omorate cu pitre asta merita mamele care isi abandoneaza copii.imi este scarba de asemenea oameni.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu