„Morena” din Târgu-Jiu pleacă în Sri Lanka
După ce au lansat noul single „Las Vegus", alături de Sirreal, vocalul trupei britanice Boomfunk MC’s, Cristina Bîzu alias „Morena”, din Târgu-Jiu, nimeni alta decât iubita compozitorului Tom Boxer, va merge cu acesta, pentru prima dată, în sudul Asiei. Nu în vacanţă, ci pentru a încânta publicul din Sri Lanka.
Evenimentul va avea loc pe 23 martie, pe plaja Bentota, iar pe scenă vor mai urca, în aceeaşi zi, băieţii de la Sunrise INC şi Lil'B. Înainte de acest party, Cristina şi Tom Boxer, tinerii care sunt împreună atât acasă, cât şi pe scenă, formând un cuplu de cinci ani, se vor opri în Albania, în această săptămână, pe 13 martie. Cei doi s-au cunoscut în 2008 la Festivalul de Modă de la Craiova, unde el cânta, iar ea era manechin, însă ulterior târgujianca a plecat la Paris şi au păstrat legătura. Artistul a povestit că, ulterior, a hotărât să o cheme în ţară, iar apoi au decis să colaboreze şi pe plan profesional. Aceştia au rupt topurile muzicale din România cu piesa Morena, la care s-a colaborat iniţial cu Antonia. Cristina a fost eleva Colegiului Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, iar în ultimul an de liceu s-a transferat în Capitală. Mai în glumă, mai în serios, compozitorul a precizat că o mai lasă un an să urce pe scenă, după care o pune la cratiţă, semn că au de gând să se căsătorească. Anul trecut, Tom Boxer a primit discul de aur pentru vânzări în Italia cu piesa „Deep in Love”.
Octavian Vulpe
Recomandă acest articol:
12.03.2013. 05:22
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu