Poliţia pe firul poliţelor! Ţeapă cu asigurări PAD pentru asistaţii social de la Primăria Tismana
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IJP) Gorj anchetează, la această oră, felul în care o firmă din Bucureşti, care se ocupă cu încheierea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe(PAD) în caz de dezastre, a reuşit să prostească, cu ajutor de la una sau două instituţii locale din Gorj, asistaţii care prestează pe Legea 416, la Primăria Tismana. Este vorba de 26 de persoane cărora, fără semnătură, li s-a făcut popriri pe banii primiţi în schimbul prestaţiei la primărie, pe motiv că au încheiat şi pe acest an poliţele de asigurare pentru dezastre, deşi oamenii nu au solicitat aşa ceva. Ilar este că printre ,,beneficiari” se numără şi persoane care nu au avut niciodată o locuinţă şi nu deţin un spaţiu de locuit nici în prezent. Poliţia derulează o anchetă, în cauză fiind cercetat şi un salariat al Primăriei Tismana.
Poliţiştii din cadrul IPJ, sub coordonarea unui procuror, cercetează, la sesizarea celor care se văd victime în acest dosar, felul în care s-au încheiat, pentru 26 de localnici din Tismana, poliţele de asigurări, anul trecut. Mai precis, în 2011 aceste poliţe aşa-zis obligatorii s-au încheiat şi prin intermediul primăriilor din Gorj. La Tismana, fostul primar, Costel Buzianu, a fost cel care a repartizat poliţele în copie beneficiarilor, asistaţii de la 416. Asta după ce un angajat din primărie a întocmit un tabel cu aceşti ,,solicitanţi” de asigurări obligatorii a locuinţelor, câte 20 de euro plătind aceştia unei firme din capitală. Afacerea era derulată prin intermediul Agenţiei Judeţeane de Prestaţii Sociale Gorj, deţinătoarea poliţelor fiind o firmă din Bucureşti. Întocmirea tabelului s-a făcut însă cu mari carenţe, o parte dintre beneficiari spunând că nu au semnat deloc pentru poliţele în cauză.
Trei sferturi din bani, opriţi pentru asigurări şi în 2012
Dacă în urmă cu un an de zile, cei 26 de beneficiari au plătit asigurările, anul acesta oamenii au declarat că nu au mai solicitat astfel de poliţe. De altfel, unii dintre asistaţi nici nu au locuinţe şi nu au ce asigura, dar cu toate acestea, pe fostul tabel, lor li s-a făcut popriri pe banii cu care trăiesc lună de lună. Oamenilor li s-a oprit astfel, în luna octombrie, între 40 şi 80 de lei la fiecare, asta în condiţiile în care unii primesc doar 125 de lei lunar sau cel mult 250 de lei. Este vorba de o treime din cuantumul ajutorului social, fapt ce i-a determinat pe asistaţi să se adreseze cu plângeri poliţiei. Salariatul care a întocmit tabelul în cauză este cercetat şi el de poliţie, Primăria Tismana neavând un Compartiment de Asistenţă Socială ci doar un angajat care se ocupă de astfel de lucruri.
Reprezentanţii IPJ Gorj confirmă existenţa anchetei şi faptul că salariatul primăriei este cercetat în cauză, dar verificările sunt în curs. Se bănuieşte însă că astfel de activităţi s-au realizat şi la alte primării din judeţ, poliţiele PAD sau PAID fiind astfel încheiate anul trecut pe la mai multe instituţii similare.
Semnăturile asiguraţilor lipsesc
În ce priveşte dosarul pentru asistaţii din Tismana, există indicii că semnăturile beneficiarilor lipsesc de pe tabelul în cauză sau au fost falsificate. Se vor face însă teste în cauză pentru a se identifica dacă semnăturile aparţin cu adevărat beneficiarilor. Până la finalizarea anchetei IPJ, celor 26 li s-au oprit banii pe poliţele venite de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Gorj.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
04.12.2012. 08:24
Comentarii
dorim sa stim cat mai multe detalii; cine sunt intermediarii/brokerii, compania de asiguarari ,samd
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu