Roxana Vancea a intrat în vizorul posibilei soacre: ”Te rog să îmi lași băiatul în pace”
Au o relatie liberă și lipsită de orice fel de obligații și formează un cuplu din septembrie 2013.
Mihai Bendeac şi Roxana Vancea par îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt, chiar dacă se tachinează şi se jignesc, uneori, în văzul lumii. Recent, târgujianca a intrat însă în vizorul mamei actorului, după ce a anunțat public faptul că i-a găsit o poreclă nouă lui Mihai. ”Regele Șoricului. De ce?Pentru că de fiecare dată când intră în marketul de lângă casă și vede afișul cu «Avem șoric proaspăt» renunță la ideea de a deveni vegetarian”, a anunțat posesoarea celui mai proeminent bust natural din showbiz.
Deși nimeni nu s-ar fi gândit, mesajul postat pe o rețea de socializare a fost văzut și de mama artistului, care lucrează ca asistent medical la un cabinet stomatologic, din Capitală. ”Roxana, te rog să îmi lași băiatul în pace că arată foarte bine, dar mai are și el câte o poftă că e om”, i-a transmis Emilia Bendeac.
Tânăra din Târgu-Jiu a avut imediat replică și a încercat să repare greșeala și să se pună bine cu posibila viitoare mamă soacră, însă în același stil comic. ”Arată foarte bine! Suntem ceea ce mâncăm, așa zice el. Glumesc! El a început,doamna Emilia”, s-a scuzat Roxana Vancea.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
22.12.2014. 23:31
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu