Scandal de Gorj, pe urmele anchetatorilor. Detalii în exclusivitate din timpul operațiunii de prindere a hoților care au spart mai multe case în Tg-Jiu. Iată cum s-au deghizat polițiștii!
15 case au fost sparte în Tg-Jiu, în luna august a acestui an, iar în zece dintre acestea hoții au intrat într-o singură noapte și au sustras mai multe bunuri, aparatură electrică şi electronică şi alte obiecte de uz casnic şi gospodăresc.
Operațiunea de identificare și prindere a hoților le-a revenit unor polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Tg-Jiu, Cristi Bordea, agent șef adjunct și Daniel Jega, agent șef, care au apelat la mai multe tertipuri, demne de filmele americane, pentru a fi siguri de reușită.
Polițiștii gorjeni au intrat în alertă...
... la finele lunii august, după ce proprietarii a 15 case aflate în construcție au reclamat faptul că imobilele le-au fost sparte de hoți și le-au fost sustrase bunuri importante. Pentru că nu era timp de pierdut, existând riscul ca bunurile furate să nu mai fie găsite, polițiștii au decis să supravegheze zona, sperând să-i prindă în flagrant pe făptași. Au urmat nopți la rând, timp de o lună de zile, de pândă în cartierul respectiv pentru a observa o autoutilitară albă, aceasta fiind singura informație obținută de oamenii legii, la scurt timp după ce furturile au fost sesizate de proprietarii caselor. Mașina avea un element de caroserie distinct, ceea ce o făcea mai ușor de identificat, dar nu a mai apărut în acea zonă, ceea ce făcea misiunea aproape imposibilă.
Cazul a fost preluat de polițiștii Cristi Bordea, agent șef adjunct și Daniel Jega, agent șef, în cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Municipiului Tg-Jiu, care, prin activități specifice, au depistat că autoutilitara era a unui cetățean dintr-o comună din Banat.
Cine erau ”domnii de la gaze”
Cei doi polițiști au făcut rost de un autoturism cu numere de înmatriculare de Sălaj și au mers în localitatea Obreja din județul Caraș Severin.
Potrivit unor surse, agenții s-au îmbrăcat în hainele unui operator de gaze și au luat-o la pas prin localitate, sub pretextul că verifică rețelele de gaze. La un moment dat, cei doi polițiști s-au împrietenit cu oamenii locului de la care au cules informații importante, însă nimic nu era cert, iar detaliile aflate de la localnici erau aproape imposibil de verificat, din cauza configurației caselor în zona Banatului. Conform surselor citate, cei doi polițiști au reușit, cu greu, să vadă acea autoutilitară albă în curtea unei case și câteva obiecte puse la întâmplare.
Acesta a fost momentul în care au solicitat autorizație de percheziție, iar când au pătruns în locuință, mai toți cei care au particitat la operațiune au crezut că au ajuns într-un megastore.
În același timp cu percheziția din Obreja, unde locuia unul din hoți, o alta a avut loc în apartamentul celui de-al doilea hoț, în Caransebeș.
Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea unui porocuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu și a comisarilor Eugen Stan și Radu Vlădulecu, șeful Biroului Ordine Publică, respectiv șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu.
Hoții, arestați la Tg-Jiu
La casa din Obreja s-au găsit obiecte care încăpeau în două TIR-uri, a căror valoare se cifrează în jurul a 100.000 de lei, așa că polițiștii din județele Mehedinți, Timiș și Caraș-Severin au fost chemați să selecteze bunurile reclamate ca fiind furate din acele zone.
Pe 8 decembrie, Judecătoria Tg-Jiu a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în cazul celor doi hoți. Florian Daniel Dumbravă, zis Bighi, în vârstă de 35 de ani, și Florin Claudiu Ciorogariu, în vârstă de 30 de ani, vor sta în arest, cel puțin până pe 6 ianuarie 2019, fiecare pentru comiterea a câte zece infracțiuni de furt calificat.
Există informații care spun că cei doi hoți ar fi spart în jur de 200 de locuințe, în toată țara. Bighi era capul rețelei și a coordonat o grupare de spărgători celebri în câteva țări din Europa.
Ion Adameșteanu
Recomandă acest articol:
18.12.2018. 01:04
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu