Prima pagină ·
Investigatii · Gavrilescu şi-a plantat bodegile „La PeDeu” pe la toate exploatările miniere ale CE Turceni şi SNLO
Recomandă acest articol:
Gavrilescu şi-a plantat bodegile „La PeDeu” pe la toate exploatările miniere ale CE Turceni şi SNLO
Steaua politică portocalie a lui Dan Gavrilescu a apus definitiv acum câteva luni când a demisionat din PDL după ce ocupase funcţii importante, ca preşedinte al Tineretului Democrat Liberal gorjean, sau secretar executiv al organizaţiei naţionale de tineret. Cariera sa într-o funcţie publică s-a terminat şi ea lamentabil, încununată de un dosar penal, cu un prejudiciu stabilit de procurori la 5 milioane de euro, însă Gavrilescu continuă să bântuie mineritul gorjean şi să scoată bani frumoşi prin deja foarte cunoscuta firmă Damitrade SRL, înregistrată pe numele soţiei sale. În perioada în care ocupa funcţii influente şi îl avea ca paravan pe Ionel Manţog, Gavrilescu producea prin firma aminitită milioane de lei, în prezent ştacheta financiară a scăzut însă Damitrade încă produce mai mult decât suficient, atât prin contracte cu instituţiile statului cât şi prin bojdeuci cu pretenţii de magazine mixte plasate stategic la porţile exploatărilor miniere şi cunoscute de către mineri sub denumirea „La PeDeu”.
Magazin amplasat pe o platformă construită cu banii statului
Dan Gavrilescu, figură proeminentă a PDL Gorj nu atât prin perfomanţele sale politice, ci mai degrabă prin jaful pe care l-a produs în banul public atât prin firma Damitrade SRL , dar şi prin sprjinul acordat direct celor care-i ţineau spatele, politic ori în bussines, pentru ca societăţi de casă ale acestora să facă afaceri ilegale cu CE Turceni. Gavrilescu a plecat din PD-L în primăvara acestui an, însă Damitrade este încă omiprezentă pe listele licitaţiilor câştigate cu statul dar şi la toate porţile exploatărilor miniere unde vinde în condiţii insalubre şi la negru atât produse alimentare cât şi băuturi alcoolice.
La Mina Dragoteşti, aparţinînd Exploatării Miniere Jilţ, magazinul aparţinând SC Damitrade SRL se află chiar în incinta minei, aproape lipit de clădirea acesteia, în jur neexistând niciun altul care să-i facă concurenţă. Aici e singurul magazin aparţinând lui Gavrilescu în care a depus un minim efort să depăşească un pic condiţia de bodegă puturoasă. Deşi este construit din placi OSB în interior mobilierul e nou şi există chiar şi două separeuri cu tâmplărie de termopan. Probabil pentru a-şi amortiza investiţia cât mai repede fostul pedelist n-a construit niciun wc şi a indicat vânzătoarei să nu care cumva să folosească casa de marcat fiscală care are doar un rol decorativ pe tejgheaua magazinului.
Localul se află pe o platformă betonată pe care Damitrade a construit-o dar, bineînţeles, nu din banii lui Gavrilescu.
În aprilie, anul trecut, societatea acestuia a primit de la CE Turceni peste 208.000 de lei pentru reparearea drumului de acces către Mina Dragoteşti şi pentru construirea platformei pe care se află magazinul. Pentru că suma n-a fost suficientă pentru un drum care nu depăşeşte o jumătate de kilometru, în decembrie, în ajunul Crăciunului, a fost suplimentată cu încă 38.000 de lei.
„La PeDeu”
La intrarea prăfuită a Carierei Jilţ Sud, dincolo de porţile interioare ale acesteia, SC Damitrade SRL deţine două spaţii comerciale într-unul dintre ele fiind puse la vânzare băuturi alcoolice şi alimente, iar într-altul legume. Având în vedere că e chiar în interiorul carierei nimic nu-i împiedică pe mineri să-şi strecoare în plasă o sticlă cu alcool pe care să-l consume mai târziu pentru a trece mai repede orele lungi de program. Deşi se spune că, uneori, superiorii îi testează, prin sondaj, cu etilotestul, este practic imposibil ca toată lumea să reziste ispitei bahice de la poartă şi să nu scape şi de ochiul „vigilent” al şefilor.
Ca şi la Dragoteşti angajata firmei lui Gavrilescu nici nu se oboseşte să-ţi dea bon fiscal pentru nimic din ceea ce cumperi şi nici nu ar avea cum să facă asta deoarece casa de marcat nici măcar nu are hârtie în ea.
În Cariera Jilţ Nord este singurul loc unde Gavrilescu are concurenţă aici existând mai multe coşmelii cu pretenţii de spaţiu comercial, însă a lui este cea mai mare şi e împărţită, ca şi celelalte, în două părţi: magazin şi bar. Nici aici vânzătoarea habar nu are că trebuie să elibereze bon fiscal pentru tot ceea ce vinde.
Cei care se perindă pentru a-şi lua cele trebuincioase de aici sunt imediat puşi în încurcătură dacă îi întrebi care este magazinul lui Gavrilescu pentru că ei cunosc locul drept „La PeDeu”, semn că acesta funcţiona cu mult înainte ca fostul preşedinte al tineretului pedelist să fi părăsit partidul care l-a făcut celebru şi bogat.
Este inutil să mai amintim că cele trei barăci nu au niciunde afişată vreo autorizaţie de funcţionare eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică Gorj sau alte intituţii abilitate.
Gavrilescu n-a ratat şansa să-şi deschidă un astfel de magazin şi la Exploatarea Minieră Motru - Cariera Lupoaia, având aici un spaţiu identic cu cele de la Jilţ, însă pe terenul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.
Compania minieră s-a dovedit generoasă cu Gavrilescu nu numai închiriindu-i bucata de pământ pe care şi-a amplasat magazinul, ci şi oferindu-i, în 2009, un contract în valoare de 640.000 de lei pentru lucrări de amenajare şi fertilizare a haldelor de steril ale aceleiaşi cariere.
Şefii de la Jilţ ştiu despre barăcile lui Gavrilescu
Este evident că spaţiile comerciale ale lui Gavrilescu, bine plasate în imediata apropiere a căilor de acces în carierele miniere beneficiază de protecţia directorilor acestora. Cei care conduc Direcţia Minieră din cadrul CE Turceni, practic şefii exploatărilor miniere din bazinul Jilţ, Ionel Paraschivu şi adjunctul său, Dumitru Ungureanu, au fost primele persoane numite în funcţii atunci când Ionel Manţog a ajuns „general” la CET. De altfel, Manţog le-a reînfiinţat acestora posturile de conducere în zona minieră odată cu schimbarea organigramei complexului.
Conform unor surse din interiorul complexului, magazinul lui Damitrade de la Mina Dragoteşti se află pe terenul CE Turceni şi a fost amplasat aici în urma încheierii unui contract de închiriere între firmă şi mastodontul energetic, contract aprobat de către Consiliul de Administraţie.
Gavrilescu este judecat pentru fapte similare celor de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual şi iniţiere sau constituirea a unui grup infracţional organizat, pentru că în perioada când a fost director comercial al Complexului Energetic Turceni a prejudiciat unitatea energetică cu aproape 5 milioane de euro. Dosarul se judecă din iunie 2007 la Tribunalul Sibiu, următorul termen fiind la jumătatea lunii viitoare.
Neli Matei
Recomandă acest articol:
28.08.2011. 21:39
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu