La sfârşitul primului an de la aderarea României la Uniunea Europeană, cred că era normal, stimaţi cititori, să evaluăm această perioadă, pornind de la o analiză succintă a unor aspecte care au marcat acest 2007, pentru a surprinde paşii semnificativi şi necesari parcurşi în desfăşurarea procesului de integrare, dar în mod surprinzător, constatăm cu stupoare că la ora bilanţului preconizat avem doar tabloul unei perioade extrem de confuze şi de controversate pe scena vieţii politice, cu dispute sterile parcă interminabile care au excelat prin violenţa limbajului, într-un climat social şi cultural care acutizează confuzia valorilor şi care ne situează pe un loc stânjenitor în topul corupţilor europeni! Până la urmă, cred că ne interesează tot ce e valoros şi autentic românesc, tot ce a rămas intact sub vremuri, tot ce poartă pecetea de calitate a tradiţiei, mai puţin accesele unei crize politice interminabile, cu parfum de târg provincial şi de iarmaroc politicianist!

În linii mari, se poate constata la tot pasul că respectul autohton pentru ceea ce a însemnat desfăşurarea sărbătorilor de iarnă depăşeşte cu mult media europeană, din punct de vedere material, deoarece se consideră că numai pentru ceea ce a pus pe masă, românul mediu a cheltuit între 130 şi 140 de euro, în timp ce media europeană nu depăşeşte 100 de euro, potrivit datelor UE, dincolo de vanitatea unui motiv de relativă mulţumire! Aruncând o scurtă privire pe scena vieţii politice din ţara noastră, însă, putem afirma, fără teama de a greşi, că stânga românească s-a dovedit uşor derutată, dar capabilă de a ieşi în scurtă vreme de sub regimul isteriilor colective, pe când imaginea dreptei pare a fi a unei femei de serviciu care ţine cu tot dinadinsul să-şi menţină slujba cu atribute de sinecură de la Palatul Cotroceni!

De bine, de rău, suntem cetăţeni ai Europei, iar în această calitate, ne fascinează şi ne seduce tot ceea ce ne îmbogăţeşte spiritual într-un moment în care doar bogăţia materială pare a avea preţ, iar la momentul adevărului şi al comparaţiilor, de multe ori, parcă ne frământă şi ne siderează când vrem să aflăm tot ce are România de oferit Europei şi lumii întregi, aşa cum ne preocupă să ştim cu lux de amănunte, cam tot ceea ce ne face să mergem înainte şi în acest 2008!

Deseori, oscilăm între păstrarea minunatelor noastre tradiţii şi marea ispită a modernizării, apelând la tot ceea ce ne ajută să aflăm cine suntem, aşa cum ne trezim dis-de-dimineaţă, parcă mai plini de ideile generoase şi de faptele remarcabile care înnobilează existenţa noastră efemeră şi alină suferinţa oamenilor, aşa cum ne învaţă frumoasele noastre colinde ale căror ecouri încă se mai aud, ca să nu mai amintim de proverbele şi zicătorile păstrate din moşi-strămoşi, din care izvorăşte atâta înţelepciune. De bună seamă, originea colindelor noastre româneşti se pierde în negura vremii, dar bucuria colindului este mereu proaspătă şi dătătoare de suflu nou în pridvorul caselor primitoare şi împodobite cu bunătatea Duhului Sfânt, ca un prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală, pentru că s-a păstrat, iată, până la începutul veacului al XXI-lea creştin, tot ceea ce ţine de tradiţia colindatului, ca formă de manifestare majoră, marcând din Ajun de Crăciun viaţa spirituală a comunităţii, pentru a se continua de la Anul Nou până la Bobotează şi Sf.Ion!

În colindatul românesc s-a păstrat o interesantă formulă de împletire a elementelor pre-creştine, considerate păgâne, cu cele creştine, fără să înregistrăm forme de sincretism antagonic, deoarece se etalează superbe cântări, colinde de bătrâni, colinde de gazdă, colinde dedicate agricultorilor, pescarilor, vânătorilor, evocându-se o pertinentă deschidere către înţelegerea muncii omului, nu numai ca o activitate de efort, dar şi ca o expresie a rugăciunii. Tocmai de aceea, colinda este o cântare de încântare către Dumnezeu, este cântare pentru munca omului, este concretizare verbală a tot ce ţine de nivelul, de speranţele oamenilor, pentru că în ecourile unei colinde cerurile se deschid când Însuşi Bunul Dumnezeu aude rugăciunea omului, aude sufletul curat care s-a purificat în perioada postului, iar la sărbători are şansa de a cere cu onestitate Lui Dumnezeu iertare pentru viaţa de zi cu zi, sprijin pentru împlinirea dorinţelor, prin manifestări păstrătoare de simboluri arhaice, adevărate giuvaere de spiritualitate străveche, păstrate cu sfinţenie peste trecerea timpului.

Colindele sunt aurul, smirna şi tămâia zilelor noastre, daruri accesibile pe care orice creştin le poate aduce Pruncului Născut din Fecioară şi aproapelui, pentru că în colindele lor, românii îl socotesc pe Pruncul Iisus ca pe propriul lor copil, învăluindu-l cu o rară duioşie în dragostea lor părintească.

Colindele româneşti nu inventează dogme noi, dar reliefează adevărurile credinţei creştine şi au o semnificaţie creştină, deoarece în ele regăsim adevărurile de credinţă ale Bisericii, iar mesajul divin trece dincolo de zidurile bisericilor în sufletul oamenilor. Colindele sunt o sinteză superioară între eternitate şi vremelnicie, între viziunea creştină a lumii şi experienţa ancestrală de viaţă a neamului care le-a zămislit, fiind linia melodică a cântecului nostru strămoşesc şi una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.

Am auzit cândva, la un pictor de biserici, expresia minunată, că „orice lucru pe care-l faci, fă-l ca pentru Dumnezeu”, din care am înţeles că în fiecare dintre noi sălăşluieşte un pictor de icoane ale sufletului, că omul care sfinţeşte locul rămâne cel care prin fericita îmbinare a culorilor şi a expresivităţii chipului divin, pare că ne face viaţa mai frumoasă, că dincolo de banii câştigaţi şi de faima meritată sunt oamenii dăruiţi cu har pentru a veghea la sănătatea semenilor, pentru a dovedi că ne afectează dacă natura e bolnavă, ne interesează tot ceea ce românii au şi nu ştiu că e al lor, pentru că dincolo de colindele adevărate, din păcate, mai avem şi atâţia colindători fără noimă, despre care nu avem ce le spune copiilor! Iar, colindători fără noimă sunt politicienii care manipulează spectacolul zilnic al circului de două parale, iluzioniştii electoratului, sarabanda politică ce te ţine cu respiraţia la gură mai ceva ca o telenovelă asociată cu capriciile vremii, ca o groapă proaspătă în caldarâmul străzii sau disconfortul caniculei din timpul verii, despre care ne informează televizorul şi ziarele, scandalurile ce se ţin lanţ, recepţii şi cocteiluri cu locaţia „Golden Blitz”, înecate în şampanie călduţă şi dulceagă a cărei marcă e ascunsă abil de prosopul barmanului, într-un cuvânt, meandrele concretului, exhibiţiile care supralicitează „cearta dintre palate”, colorate ca şi afişele electorale de la referendumurile pentru suspendarea preşedintelui şi pentru votul uninominal, aceste două examene electorale ratate, la care putem adăuga regruparea forţelor politice interne în urma alegerilor europarlamentare!

Tocmai de aceea, stimaţi cititori, nu mă surprinde, câtuşi de puţin, aprecierea doamnei Smaranda Enache, Preşedintele Ligii „Pro Europa”, fost ambasador al României în Finlanda, care a afirmat, la finele lui 2007, că preşedintele Traian Băsescu este un exemplu prost pentru democraţie, deoarece “comportamentul public al preşedintelui este un element disturbant în democraţia românească, şeful statului dovedindu-se rasist, sexist, dornic să intimideze presa şi societatea civilă”, pe fondul unor calificative jignitoare, al unor atacuri şi insulte incalificabile ale unui şef de stat la adresa unor ziarişti! Personal, mi se pare o apreciere întemeiată din partea respectabilei doamne, despre întâiul colindător fără noimă al ţării!

Oricum, timpul ne va arăta că mentalităţile care pun omul în conflict cu natura umană, în care individul se dovedeşte doar un cuceritor şi un consumator iraţional de resurse, nu au viitor, iar dacă a trăi într-o oarecare armonie cu mediul social şi politic sau a merge alături de natura umană şi în concordanţă cu exigenţele acesteia, înseamnă a te întoarce la origini, atunci, cred că în 2008 avem nevoie de colindători politici cu noimă, capabili să ne convingă că trebuie să ne întoarcem la tradiţii şi la valorile îndelung verificate istoric, aşa cum sunt colindele noastre româneşti!