LIMBAJUL VULGAR ÎNTRE SPAŢIUL PRIVAT ŞI JUDECATA PUBLICĂ!

prof. Vasile Gogonea
redactie @scandaldegorj.ro

Stimaţi cititori, suntem oameni ai unei societăţi care se doreşte civilizată, sau, pur şi simplu, cei mai mulţi dintre noi, ne considerăm oameni, prin ceea ce suntem, prin ceea ce facem, dar şi prin limbajul pe care îl utilizăm în comunicarea cu ceilalţi, pentru că modul în care comunicăm, ne defineşte şi ne caracterizează în ansamblul tablei de valori sociale, prin ceea ce ne place să spunem că înseamnă judecata publică. Ştim foarte bine că limbajul verbal, ca instrument de comunicare, pune în evidenţă o serie de multiple determinaţii fizice, externe, obiectiv-cantitative, determinaţiile relaţionale designative şi combinatorice şi determinaţiile de conţinut, iar în spaţiul nostru privat, determinaţiile fizice externe pun în evidenţă condiţiile şi proprietăţile pe care trebuie să le posede limbajul obişnuit, pentru a fi obiectiv practicabil sau utilizabil ca instrument de codare şi transmisie. Fără a face prea multă teorie, care poate nedumeri cititorul, aş spune că prima condiţie este ca limbajul să se întemeieze pe un alfabet alcătuit din semne (litere, semnale) ca entităţi sensibile, posibil de emis şi de receptat, iar în ansamblu, consider că limbajul natural are la bază alfabetul elaborat şi instituit social-istoric, mai ales că fiecare limbă îşi are propiul alfabet, ale cărui elemente constitutive diferă atât ca număr, cât şi ca formă. Totuşi, deoarece nu există reguli speciale pentru deducerea sau stabilirea semnificaţiei cuvintelor, fiecare cuvânt este însuşit cu semnificaţia prescrisă în limba dată, mai ales că procesul psihologic de dezvoltare a limbajului duce inevitabil la diferenţe individuale considerabile şi la abateri mai mari sau mai mici de la normă. O asemenea diversificare este favorizată şi de faptul că, în cadrul limbii, relaţia semiotică nu are un caracter univoc determinat, astfel încât, în toate cazurile, un cuvânt să desemneze un singur lucru, cu atât mai mult cu cât suntem confruntaţi cu situaţii relativ ambigui, când acelaşi obiect este desemnat prin mai multe cuvinte sau când un cuvânt desemnează concomitent mai multe obiecte. De aici, credem că decurg două aspecte psihologice importante pentru însuşirea şi utilizarea limbajului verbal, concretizate mai întâi printr-o relativă libertate în stabilirea legăturii cuvântului cu conţinutul informaţional şi polisemia, când în jurul unuia şi aceluiaşi cuvânt gravitează o întragă constelaţie de semnificaţii, de unde rezultă faptul că tezaurul semantic individual este o aproximare, de un nivel mai înalt sau mai scăzut, a tezaurului obiectiv al limbii şi o oglindă fidelă a experienţei personale de comunicare. Dacă adâncim puţin ideea, se pune de multe ori întrebarea, dacă ne păstrăm miza pe valorile morale în care credem, dar care par a ne înstrăina de mediu, sau „socializăm“ cu majoritatea care dictează limbajul vulgarităţii şi al dezgustului, mai ales când renunţăm la senzaţia inconfortabilă de corp străin respins de către organismul social, pactizând cu el, sau rămânem fideli principiilor noastre, deşi s-ar putea să ne placă baia de mulţime, să ne bălăcim cu entuziasm în oceanul de meschinării, de mici plăceri ale vieţii. Probabil că ne-am simţi bine într-un loc în care nimeni nu speră nimic, de teama de a nu fi dezamăgiţi, apoi ne-am lăsa ademeniţi de lâncezeala celor cu un orizont de aşteptări restrâns la nivelul unei beri băute seara, în faţa bălăcărelilor televizate! Dar, omule, de ce să cauţi, de ce să afli, de ce să gândeşti, de ce să iubeşti, de ce să te salvezi într-o lume siderată de criză?

Când eşti copleşit de vulgaritatea care ne inundă spaţiul privat şi judecata publică, poate ajungi să constaţi că viaţa e simplă, iar tu, omule, trăieşte-o simplu, în mici beţii şi certuri sterile de mahala, rostind cu o suspectă complicitate în sinea ta, că aceasta este alternativa oferită nouă, celor care trăim sentimentul înstrăinării, pentru că dincolo de vulgaritatea politicianistă, nu e nimic altceva decât masca unor nisipuri mişcătoare, chiar dacă eşti descumpănit să afli că d-l Sorin Oprescu declară cu “candoare” că termenul de „pulime”, patentat de el şi preluat de către Adrian Năstase pentru a cataloga electoratul, a fost uzitat iniţial din respect faţă de oameni!! Acelaşi venerabil medic-Primar de Capitală, consideră că prin termenul cu pricina, a vrut să spună că oamenii amărâţi nu beneficiază de niciun fel de serviciu medical, iar el nu ştia la un moment dat, cum să explice că era vorba de oameni bolnavi, săraci, care nu aveau nici un fel de asigurare şi cărora guvernanţii le dădeau “picioare-n fund”, ca în curtea şcolii! Spun aceasta, pentru ca într-un alt context, de această dată vorbind în faţa unor elevi de liceu din Capitală, reuniţi în consiliul municipal al elevilor, să le spună tinerilor că „unii au un neuron în cap, unul în cur şi altul în picior”, încercând în acest fel să explice, de ce îi este atât de greu să schimbe lucrurile în urbea pe care o conduce. Nu ştiu cât de subtil a dorit să pară d-l doctor, mai ales când considera că „dacă bătrânii ar putea, iar tinerii ar şti, lucrurile ar fi formidabile!”, mai ales dacă o serie de cuvinte “cifrate” au curs înspre şcolarii care erau numai ochi şi urechi, când li se spunea că „tinerii urcă pe scara socială călcând pe ceilalţi pe cap. Sunt fraieri pentru că atunci când coboară tot de ăia dau. Vă spun aceste lucruri pentru că e bine să le ştiţi”, motivându-şi cu seninătate limbajul prin…apropierea pe care o are de cei tineri. Să mai menţionăm că spre finalul discursului, dând şi cheia limbajului său colorat, a punctat decisiv prin faptul că „azi, dacă nu zice unul o prostie, nu-l bagă nimeni în seamă”, semn indubitabil că limbajul vulgar constituie dovada prostiei!

Dacă ar fi să facem referire la un autor celebru, care spunea că omul este ca “o trestie gânditoare”, putem continua ideea, apreciind că rangul înalt al omului decurge deci, după Pascal, din însăşi mizeria lui, cu alte cuvinte, din conştiinţa căderii sale ontologice la nivelul naturii animale, ceea ce face ca fiinţa omenească să nu fie niciodată satisfăcută de starea ei, şi nici nu este, atâta timp cât nu-şi va fi regăsit veritabila ei natură, care este de o moralitate divină. Iată, prin urmare, de ce exegeţii din toate timpurile şi din toate tradiţiile, afirmă în mod unanim că cea mai mare primejdie care îl pândeşte pe om este aceea de a fi satisfăcut de el însuşi. „Omul cel drept, care nu are conştiinţa propriei sale slăbiciuni, se află pe muchie de cuţit, ne avertizează Sfântul Isaac Sirul, pentru că el nu este departe de cădere şi nici de leul distrugător, vreau să spun demonul orgoliului“, căci satisfacţia de sine înseamnă stagnare pe calea fiinţei imperfecte, ceea ce va antrena, mai devreme sau mai târziu, căderea fatală a omului orbit de o falsă şi măgulitoare imagine de sine. Un astfel de om s-ar afla în situaţia unui bolnav care, crezând că şi-a regăsit sănătatea, ar întrerupe tratamentul înainte de vindecarea sa completă, ceea ce ar duce, desigur, la o recidivă a bolii şi la agravarea ei, cel bolnav pierzând chiar şi efectele pozitive obţinute până atunci, prin purificarea limbajului său. Tot aşa, cel angajat pe calea vindecării spirituale, pentru că aici ne aflăm cu toţii, sau ar trebui să ne aflăm pe această cale, prin simplul fapt că aparţinem speciei omeneşti, oricare ar fi stadiul mai mult sau mai puţin avansat pe care îl va fi atins, un asemenea om, trebuie să păstreze în permanenţă conştiinţa vie şi neadormită a propriei sale slăbiciuni, cu alte cuvinte, a dublei sale imperfecţiuni, metamorfozată în limbaj, deoarece o cunoaştere exactă a răului de care suferim condiţionează întreg procesul vindecării.

Stimaţi cititori, dacă vorbim despre limbajul vulgar, în spaţiul privat şi public, trebuie să ştim că o persoană care poate naviga între două sau mai multe realităţi, se dovedeşte o persoană la fel de bolnavă ca un alcoolic, chiar dacă nu bea alcool. Schimbarea conştientă a realităţii limbajului, cu o altă realitate, fabricată la comandă, este o boală a spiritului uman, nu doar a insului care cade în patima băuturii sau este un vicios în toată regula. De exemplu, cel care minte îşi creează propria sa realitate diferită de a celorlalţi, savurând egoist faptul de a şti lucruri pe care alţii nu le ştiu. Suntem cu toţii martorii şi protagoniştii unei realităţi triste, în care limba română nu mai e de multă vreme dulce şi frumoasă, pentru că e sluţită zi de zi! Din păcate, au avut grijă s-o aducă în starea aceasta oamenii care se doresc a fi modele în societate, seduşi de un veritabil spectacol ieftin, preocupaţi de un perpetuu viol asupra graiului strămoşesc, iar perversiunile la care e supusă sistematic exprimarea în spaţiul privat şi public, fac parte din limbajul vulgar al decrepitudinii morale!

  17.03.2009. 08:27

Comentarii

ANDREEA
23.03.2009. 06:02

Am lasat sa treaca o saptamana ca sa vad si alte comentarii;din pacate,nu a mai aparut niciunul,drept dovada ca am avut dreptate,nimeni nu citeste cand vede ca "se bate apa in piua".Cat despre Alexandru si Raoul,consider ca este unul si acelasi,daca stau sa ma gandesc la intervalul de timp la care au facut comentariile.Vreau sa ii spun lui Alexandru-Raoul ca am inteles perfect mesajul transmis de dl.Gogonea,autorul articolului,ca nu am aruncat cu pietre in munca nimanui,nu am facut nici afirmatia ca "nu mai e la moda sa citesti",dar,din pacate,asta se intampla la ora actuala,se citeste foarte putin.Ori, cei care incearca sa aduca lucrurile pe un fagas normal,nu e nevoie sa foloseasca un limbaj academic pentru a critica limbajul vulgar folosit in mod abuziv de oameni care ar trebui sa deteste acest limbaj.Oricum, eu continui sa citesc articolele domnului Gogonea,dovada ca prezinta interes pentru mine.Mi-ar placea sa vad mai multe comentarii in urma lecturarii lor,dar raman cu aceeasi impresie:foarte putini dintre cititori au rabdarea si cultura necesara pentru a citi integral si a intelege ceeace citesc.In mod normal, titlul articolului a spus esenta lui,pentru orice cititor.Continutul lui insa te poate atrage sau respinge.Pentru oricare autor,cred ca cea mai buna varianta ar fi prima.

Raoul
19.03.2009. 01:07

Andreea,poate ca ai dreptate,insa doar partial,nicidecum in totalitate. Intr-adevar,poate nu putini sunt cei care apeleaza la DEX,cei care nu sunt "literati" (ca sa te citez) sau mai stiu eu cum,insa asta nu este vina domnului Gogonea,ci a lor! Ai citit articolul si nu l-ai inteles? OK,insa nu trebuie sa arunci cu pietre in persoana altuia. Dimpotriva,ar fi normal sa-ti pui anumite semne de intrebare in calitate de cititor. Ar trebui ca cei care sunt intr-o astfel de situatie sa se priveasca pe ei insisi si sa-si remarce nivelul de incultura pe care-l au. Stii... poate ca asta era si una din temele articolului. De fapt,limbajul este subiectul principal! Si e cat se poate de lesne de inteles ca atat timp cat prospera vulgaritatea,incultura,prostia si spalarea creierelor de catre occident,nivelul psihologic si cultural al fiecarei persoane este intr-o scadere direct proportionala cu cele enumerate mai sus!
Domnul Gogonea imi este profesor si il cunosc destul de bine. Este de apreciat ca mai exista asemenea oameni si ca mai are cine sa scrie astfel de articole! Ori poate ar trebui sa ne multumim cu niste texte ieftine,lipsite de esenta,splendoare si mai ales adevar?? Poate ca da. Insa asta nu e parerea tuturor. Stiu ca nu mai e la "moda" sa citesti,sa ai cultura,sa fi civilizat sau sa ai un limbaj corect dpdv ortografic,ortoepic.. etc. insa deasemenea trebuie sa intelegem ca acestea sunt niste idei GRESITE iar noi suntem datori sa le modelam,sa le indreptam.
E dureros ca am uitat sa mai fim romani!

Alexandru
19.03.2009. 00:02

Draga mea Andreea nu cred ca domnul Gogonea face referire la o anumita parte din cititori,adica acei dintre noi care au cat de cat o cultura adecavat limbajului folosit si un vocabular adecvat.Eu cred,parerea mea ca acest articol se adreseaza tutor cititorilor ,dar depinde de fiecare cum il interpreteaza si ce concluzi trage.

ANDREEA
17.03.2009. 20:14

Domnule VASILE GOGONEA,m-am straduit sa va citesc articolul pana la capat si abia am reusit.Nu stiu cati cititori au rabdarea mea,dar cred ca nu prea multi,atata timp cat nu exista comentarii la articolele pe care le scrieti la rubrica "OPINII".Nu uitati ca un ziar trebuie sa furnizeze informatii pe intelesul tuturor.Dumneavoastra va adresati la o anumita categorie de oameni(un grup restrans),si neglijati marea masa de oameni.NU toti cei ce citesc sunt filozofi,psihologi sau literati.Folositi termeni pe care omul de rand este nevoit sa-i caute in DEX.Cate facultati aveti si masterate,cred ca sunteti capabil sa va faceti inteles de majoritatea cititorilor.Ce trebuie sa faceti este simplu:fiti mai concis in ceea ce vreti sa spuneti si coborati-va la nivelul tuturor in relatarile d-voastra!NU cred ca ziarul va cere cantitate in materiale,ci calitate.Astept urmatorul articol intr-un numar viitor!