POSIBIL SĂ TRĂIM ÎNTR-O LUME DE FALSURI ŞI DE FALSIFICATORI!

De multe ori, când ajung să mă gândesc la cuvintele lui Umberto Eco, care spunea că “poveştile false sunt înainte de orice poveşti, şi poveştile, ca şi miturile, sunt întotdeauna convingătoare”, poate şi pentru a mă convinge tot mai mult, fără intenţia de a-i convinge şi pe alţii, constat că uneori avem senzaţia că trăim într-o lume de falsuri şi de falsificatori, o lume a deşertăciunii şi a mizeriei morale, a iluziei de a crede în virtuţi şi de a promova numai acele valori care se aseamănă aceleia care moare ultima în cutia Pandorei, adică speranţa. Poate că singura certitudine a existenţei noastre efemere o constituie faptul că falsurile există printre noi, că orice patimă pare să conţină în sine, pe lângă manifestările specifice, şi remediul sau premisa propriei vindecări, iar dacă se întâmplă ca şi lacomul să ajungă periodic la saţietate şi să se dezguste de propria-i stare precară, dacă leneşul se plictiseşte şi regretă timpul scurs în zadar, iar invidiosul simte cu durere neliniştea provocată de binele celorlalţi, nu încape nici o îndoială că falsificatorul ajunge să trăiască el însuşi obsesia gestului perfid şi cameleonic de a măslui adevărul, pentru a simţi gustul banilor murdari.

În orice dicţionar care se respectă, falsul reprezintă o infracţiune săvârşită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ştersături făcute cu rea-credinţă, prin imitarea semnăturii, denaturarea conţinutului, substituirea de persoane sau lucruri, iar individul care se dovedeşte un înverşunat contra adevărului, pare că este considerat un mincinos, ipocrit şi un autovictimizat neîntemeiat care urmăreşte numai aparenţa adevărului şi autenticităţii, un ins limitat şi artificial, pentru că în tot ceea ce însăilează e opera de trei parale prin care se arată prefăcut, făţarnic şi ipocrit, un individ pedant care invocă principii ce sună contrar legilor armoniei, un precaut distonant plasat incorect într-o ierarhie instituţională, plagiator contrafăcut, neautentic şi perdant, plăsmuit artificial din oroare. Dacă stăm să cugetăm puţin, vom constata că soluţionarea legală şi temeinică a unui proces judiciar cu falsuri şi cu falsificatori va depinde, în primul rând, de clarificarea tuturor împrejurărilor de fapt privind cauza penală sau civilă, operaţie caracterizată deseori printr-un grad sporit de dificultate şi de complexitate, necesitând cunoştinţe şi din alte domenii decât cele juridice. Cred, însă, că solicitarea tot mai frecventă a concursului unor specialişti în acest domeniu a fost impusă, atât de nevoia lărgirii posibilităţilor de perfecţionare a activităţii de înfăptuire a justiţiei, cât şi de progresul rapid al ştiinţei şi tehnicii, cu impactul lor benefic şi realmente pozitiv asupra aflării adevărului. După cum apariţia dreptului a însemnat o necesitate istorică, tot astfel s-a făcut simţită nevoia căutării unor mijloace eficiente care să asigure posibilitatea aflării adevărului sau identificarea celor vinovaţi de măsluirea lui, altfel decât printr-un sistem de probaţiune empiric sau religios. Mijloacele de probă au evoluat în strânsă legătură cu mişcarea cronologică a sistemelor de probaţiune adoptate în diferite situaţii reale. Oricum, conform legii, falsul material în înscrisuri oficiale se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani de zile, aceeaşi pedeapsă fiind prevăzută şi pentru cei care fac uz de respectivul fals, iar în cazurile în care fapta nu a produs prejudicii semnificative, se poate aplica şi o amendă administrativă. De fiecare dată când apar isprăvi ale falsificatorilor, avem în vedere şi temeiul acţiunii de falsificare, iar prima cauză este legată de faptul că sunt prea puţine valori raportate la mulţimea celor care le doresc! Da, da, aţi înţeles bine, sunt prea puţine valori pentru ca oamenii să accepte să trăiască autentic, descoperind în ei înşişi pretinse valori. Poate că a doua cauză se situează undeva în zona invenţiei geniale: marfa tuturor mărfurilor, banul devenit etalon universal pentru genii şi pentru nulităţi, mai ales că totul poate fi transformat în ban, deci şi valoarea materială şi spirituală. Este un moment istoric deplorabil şi cantitativ în lumea noastră, momentul în care poate fi aplicată aritmetica banului, pentru că într-o societate de calitate, aritmetica simplă şi insipidă e neputincioasă, iar omul nu mai poate fi calculat şi nu mai poate fi evaluat în unităţi marfare, pentru a fi cumpărat. Falsul, spre deosebire de imitaţie, începe atunci când se urmăreşte o înşelăciune, iar afacerile de acest fel sunt vechi de mii de ani. Acum se falsifică aproape totul: alimente, îmbrăcăminte, bijuterii, tablouri, sculpturi, incunabule, manuscrise, bani, mobilă, ceasuri, haine, diplome universitare, concursuri pentru ocuparea unor posturi, alegeri parlamentare, schiţe cadastrale, acte de vânzare-cumpărare, chiar documente prezentate în instanţele de judecată, iar în lumea interlopilor, alături de falsuri grosolane, uşor de observat, piaţa e plină de falsuri executate cu multă îndemânare, chiar cu talent, dacă în acest caz noţiunea de talent nu devine desuetă. Să amintim că pictorul Corot a creat aproximativ 3000 de opere, iar dintre acestea, numai în SUA se află peste 5000, iar marele Cezanne a “recunoscut” ca fiind pictat de mâna lui, un tablou al unui falsificator iscusit care-i imitase stilul şi semnătura. Exemplele pot continua pe zeci de pagini, deoarece unii falsificatori “înzestraţi”, având o măiestrie remarcabilă, se situează, prin arta lor, undeva între sublim şi…codul penal. Scopul falsificatorilor este întotdeauna câştigul nemeritat, iar de cele mai multe ori, ştim cu toţii că evenimentele istorice se “ajustează” din străvechime, după dorinţa şi patimile stăpânitorilor, că uneori istoria se pretinde adevărată, dar trebuie să fie “recunoscută oficial” prin Ministerul Adevărului, care se ocupă cu Minciuna, o instituţie controversată care şi-a perfecţionat metodele şi mijloacele sofisticate. Poate că unii dintre noi suntem păţiţi şi vedem cum un eveniment în desfăşurare e interpretat într-un mod eronat, părtinitor, în funcţie de anumite interese, cei care “execută” schiţe cadastrale şi intind ruleta, de multe ori falsifică documente privind transferul proprietăţii terenurilor către cei care dau “şpagă” sau către persoane interpose, şi tot cu sprijinul funcţionarilor din cadrul direcţiilor abilitate, obţin înscrierea pe rolul fiscal a falsului proprietar, iar de multe ori s-a demonstrat că în schimbul acestor informaţii, inculpaţii au oferit funcţionarilor sume de bani şi alte cadouri gingaşe. Poate vedem că sunt situaţii când după realizarea înscrierii falsului proprietar ca plătitor de impozite, inculpaţii s-au prezentat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, unde au solicitat şi obţinut intabularea dreptului de proprietate, apoi terenurile sunt vândute unor noi intermediari, ca într-un “joc al ielelor”, prin aşa numita “vânzare în gol”, iar prin activitatea infracţională a unor funcţionari publici inculpaţi şi invinuiţi, se ajunge chiar la crearea unor situaţii juridice false, astfel încât adevăraţii proprietari nu mai pot dispune cu privire la bunurile imobile din patrimoniul propriu. Pentru că avem senzaţia sinistră că trăim într-o lume de falsuri şi de falsificatori, vedem că se falsifică acte, titluri, “se fabrică” personalităţi, iar în mare parte, reţelele de falsificatori sunt bine organizate, investesc fără jenă, când ştiu că vor câştiga îndoit sau chiar înzecit!

Dar, oameni buni, falsurile, de când este lumea lume, se poartă, pentru că astăzi sunt la modă şi nu mai încurcă pe nimeni. Ştim că românul “năstruşnic” gândeşte fără tăgadă să facă ceva unde munca să fie puţină, dar banii să curgă cu “nemiluita”, iar de la nu ştiu ce “chiţibuşă”, până la acte de proprietate, diplome de studii, aparatură electronică, bani sau cine ştie ce “năzbâtie” inventată de om, toate “artificiile” produc bani câştigaţi din “puţul şi sudoarea gândirii” puse în slujba falsificării. Şi totuşi, cred că nimic nu este adevărat în zilele noastre, pentru că trăim într-o eră a minciunii şi a prostirii pe faţă. Datorită falsurilor şi falsificatorilor, mai nimic din ceea ce simţi, nimic din ceea ce-ţi stimulează într-un fel sau altul creierul, nu este real, iar cu stupoare constaţi că nici oamenii nu mai sunt adevăraţi, unii dintre ei sunt neverosimil de falşi. Rar mai vezi pe lumea asta oameni sinceri, numindu-i prieteni, din păcate, chiar şi pe cei care câteodată te mint în faţă, falsificându-şi grimasa în sinceritate, când ne dau senzaţia dezgustătoare că trăim într-o lume de falsuri şi de falsificatori!

prof. Vasile Gogonea

redactie@scandaldegorj.ro

  15.04.2009. 21:33

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.