DESPRE NOI ŞI DESPRE FAMILIA NOASTRĂ, FĂRĂ PREJUDECĂŢI 2

prof. Vasile Gogonea

Vom continua demersul nostru explorativ şi vom porni de la premisa că din punct de vedere creştin, căsătoria este un dar de la Dumnezeu şi un mijloc prin care omul comunică prin rugăciune cu Divinitatea, prin aducerea în lumea aceasta a noi fiinţe umane, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea lor. Căsătoria nu este doar pentru naştere de prunci, ci este şi un mijloc de îmbunătăţire sufletească şi de a se ferici oamenii reciproc.

Căsătoria este o taină, fiind mai presus decât poate omul cugeta şi spune, iar fericirea aceasta poate fi păstrată printr-o viaţă de credinţă comună, prin participarea la slujbele bisericii, la rugăciune împreună, prin gândul la binecuvântările primite la nuntă, care nu-s numai pentru clipa de început, ci sunt pentru toată viaţa de familie, ca să ajungă cei care se căsătoresc să aibă iubire până la bătrâneţi fericite, cu inimă curată. Dar, toate ale omului sunt la nivelul omului, pentru a înţelege mai bine că nefericirea vine de la nefericiţi şi de la nefericitori, deşi ei înşişi, poate nu-şi doresc acea fericire, ci, mai degrabă, doresc să aibă o viaţă, dacă se poate, liniştită, dar nici nu ajung la asta, pentru că nu au linişte în suflet şi nu au dorinţa de a-l ferici pe celălalt. Fără nici un dubiu, la nefericire se ajunge, în primul rând, din necredinţă, din neîncredere, din patimă sau din prejudecată, din lipsă de educaţie pentru valori autentice. Influenţează, apoi, viaţa pe care au dus-o “însurăţeii”înainte de căsătorie, viaţă necontrolată, nedirijată, înclinările negative pe care le cuprind în ei cei doi şi pe care le declanşează şi în familie, aşa cum le-au declanşat şi înainte de a se căsători. Ele pot fi depăşite, diminuate, gândindu-se fiecare la binele celuilalt şi să aibă conştiinţa că pacea sufletească este în mijlocul lor.

Oamenii aceia care fac numai căsătoria civilă, nu se manifestă ca oameni religioşi, deoarece un om religios, care are credinţă în Dumnezeu, nu poate să trăiască fără să-şi ridice privirea spre cer, acolo unde caută binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi ştim că binecuvântarea lui Dumnezeu vine prin slujba cununiei, dar nu este vorba numai de o înţelegere sau de o iubire din aceasta fizică sau chiar sufletească. În realitate, omul este cu atât mai om, cu cât e mai spiritual şi mai spiritualizat, iar, dacă lumea rămâne numai la măsura omului fără Dumnezeu, omul nu-şi află rostul lui firesc, ci, este mai mult cu tendinţă spre animal. Că nici animalul nu are o viaţă spirituală şi nu are nevoie de binecuvântări speciale pentru actele lui majore, totul merge aşa, de la sine, dar, omul fiind mai presus de animal, chiar dacă e şi “închipuirea” animalului, indubitabil că omul, aşa cum îl ştim noi şi cum suntem noi, de fapt, este purtător al chipului lui Dumnezeu şi purtător al “închipuirii” animalului. În om se uneşte, se face legătura între animal şi Dumnezeu, omul fiind suportul acestei legături care, până la urmă, se opreşte la situaţia de fiinţă cugetătoare, dar omul cumulează şi pe animalul dinaintea lui. Putem aprecia că instinctul, ajutat la cei mai mulţi dintre noi de educaţie, ne îndeamnă să avem grijă de trupul nostru, pur şi simplu pentru că el este...casa sufletului. Dar sufletul şi trupul, câtă vreme trec împreună prin lume, au la rândul lor nevoie de o casă pentru a se adăposti, dar mai cu seamă pentru a-şi găsi perechea trup-suflet, cu care să convieţuiască, iar pentru cine nu a aflat încă aerul tare al iubirii, convieţuirea este imposibilă. Sexualitatea, de pildă, nu o are numai omul, ci, o are şi animalul, şi nu se poate spune că la animal este vinovată, pentru că, de fapt, este nevinovată, pentru că animalul nu este la măsura de a putea avea o responsabilitate, însă omul, cu atât este mai om, cu cât are o responsabilitate şi, având o responsabilitate, aceasta nu face decât să-l situeze deasupra animalităţii şi să-l aducă ofrandă lui Dumnezeu, care l-a creat cumva ca pe o verigă între animal şi El, între animal şi Dumnezeu.

Într-un fel, criza familiei şi a căsniciei îşi găseşte puncte de rezolvare în însuşi cuvântul care ne spune că lucrul firesc nu este necurat, legea rânduită de Dumnezeu nu poate fi supusă criticii unor oameni care doresc să exprime un rigorism exagerat. A fi uman, nu înseamnă a nega spiritualul, ci, prin umanitate şi omenitate poţi atinge culmi spirituale. Aşa cum am precizat mai sus, căsătoria devine în Biserica Ortodoxă una dintre cele şapte taine, pusă alături de Sfântul Botez sau Sfânta Euharistie. În cadrul familiei, putem cunoaşte tainic şi adânc valoarea iubirii, iar creştinismul a aşezat căsătoria creştină pe temelia realităţii, subliniind priorităţile ei, evidenţiind dragostea care uneşte şi schimbă destine. Căsătoria este darul lui Dumnezeu, ceva care îi leagă pe soţi într-un singur trup şi care se trăieşte în legătură de fidelitate toată viaţa, tocmai pentru a înţelege cum se cuvine că interzicerea divorţului nu este o lege neîndurătoare, dar este periculos să fii mai îndurător decât Dumnezeu. Dintre ispitele sufleteşti cu care se confruntă familia creştină azi, cele mai mari sunt: ispita necredinţei în Dumnezeu şi a îndoielii în credinţă, ispita gândurilor de hulire a celor sfinte (a sfinţilor, a icoanelor, a preoţilor etc), ispita lepădării de Ortodoxie, la îndemnul sectanţilor de tot felul, care corup pe fiii Bisericii lui Hristos prin răstălmăcirea Bibliei, prin minciuni şi prin daruri materiale, ispita deznădejdii de mântuire şi ispita sinuciderii, care lovesc pe cei slabi în credinţă şi robiţi de păcate grele. Desigur, toate aceste ispite pot fi biruite prin multă rugăciune şi post, prin prezenţa la biserică, prin Sfânta Spovedanie, prin citirea cărţilor sfinte ortodoxe şi prin urmarea sfatului dat de duhovnic. Iar între ispitele des întâlnite amintim pe cele mai grele, care sunt: ispita desfrânării, cea mai cumplită din viaţa omului, care robeşte şi ucide pe cei mai mulţi, ispita mândriei şi a slavei deşarte, prin tot ce are creştinul (avere, casă, copii, haine luxoase etc), apoi ispita lăcomiei de avere, bani, haine, mâncare, cea care duce la certuri, ură şi procese de divorţ, ispita beţiei (mama desfânării), care biruieşte mai ales pe bărbaţi şi duce la moarte şi la destrămarea familiei, ispita uciderii de copii, prin avort, care îi biruieşte pe cei mai mulţi creştini de astăzi şi îi face ucigaşi de oameni, ispita mâniei, a certurilor şi a răzbunării între creştini, care stăpâneşte numeroase familii, precum şi ispita clevetirii aproapelui, a amânării pocăinţei, a vrăjitoriei şi a uitării de ceasul morţii.

Stimaţi cititori, poate că unii dintre noi cred că o singură zi pe an este suficientă pentru a sărbători iubirea adevărată, pură, constantă şi atotcuprinzătoare, dar, aşa să fie, oare? O casă în care bărbatul şi femeia vor a se simţi bine trebuie să fie armonioasă şi unitară, în totalitatea ei şi în fiecare segment în parte. Cine crede că atmosfera romantică sau provocatoare trebuie să domnească numai în dormitor, iar camera de zi poate fi lăsată la voia întâmplării, se înşeală amarnic! La fel cum nu se poate să investeşti peste măsură pentru a avea o baie luxoasă, în timp ce bucătăria poate rămâne în paragină, pentru că fiecare colţ al unei case trebuie să exprime bucuria de a trăi, respectul pentru propriile simţuri, uniunea întru lumină, culoare, parfum. Nu lăsaţi nimic la voia întâmplării, într-un decor în care senzaţiile se suprapun şi se întrepătrund, adeseori fără să ne dăm seama, iar reacţiile noastre sunt pe măsura impresiilor primite din exterior. Bucuria unei case în care te simţi minunat este şi mai mare atunci când constaţi că locul pregătit pentru tine şi perechea ta place şi altora, fie ele rude, prieteni, persoane mai mult sau mai puţin apropiate, iar un asemenea tip de reacţie perfect umană este destul de rar în cazurile de amenajare extravagantă şi întâlnit frecvent acolo unde domină linia generală a simplităţii. Nu ocoliţi simplitatea şi nu o confundaţi cu lipsa de resurse sau de imaginaţie, pentru că simplu înseamnă întotdeauna frumos, iar cu cât suntem mai sofisticaţi, cu atât ne îndepărtăm mai mult de semenii noştri, pentru că sunt mai multe lucrurile care ne diferenţiază, decât acelea care ne apropie!

(VA URMA)

  01.09.2008. 09:02

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.